Panta Rhei

Unghiile de sticlă mângăie halebarde,

Iată Omul-

un dans delicat, translucid, prin el,

seva lumii învață să plângă…

 

Poem zoologic

O mică pată

între frontierele julite ale orașului, cocktailul de pene, blănuri și colți, stropit cu noroi și

parfumat de ierburi albastre, din când în când,

noroiul se usucă printre spițele solare, iar picioarele păroase tremură a foame cu eleganță bestială,

o, frumoasă grădină de animale, cu pinteni de fier forjat

înfipți în asfalt,

cu zgomote răsucite printre blocuri și case, pregătită

pentru vizitele solemne ale bipezilor care-i scormonesc pântecul,

ca niște meteoriți curioși,

aici, spun ei, rațiunea îmblânzește piramidele de bălegar și guano, parfumându-le, în mod onorabil, aici, spun ei,

natura nu are voie să se scobească în nas,

ci doar să-și arate unghiile curate, pentru a înhăța zâmbetele

pe care i le aruncăm peste gard,

împreună cu deșeurile compasiunii, noi, stăpânii gregari și comozi,

să intrăm, să intrăm…

 

Probă de microfon

unu-doi azi, tăcem

ca o sabie ruptă, culegând îngeri gri risipiți în nisip,

unu-doi, azi, tăcem,

cavaleri fără chip, emisfere golite

peste câmpul de luptă…

Renașterile

lui Rainer Maria Rilke

Lumea crescu din luminosul grăunte cu aripi înăuntru plămădindu-se, copacii țipau în venele coapte, zburătoarele visară spre cerul cel nou. O, visătorule, tu,

cel ce tragi lumea de urechi spre lumină, și-ai născocit un haos atât de frumos, rămâi să ne mângăi amorțirea.

Din duhul înalt al pietrelor veniși, o, nu privi prea mult înapoi,

căci sângele tău ne zvâcnește în trup, ca o sabie.