Poeme

Canionul Oltului în seara a doua de Paști

# 1

cărările și autostrăzile au ceva în comun

oricât ar fi de solide de bine înfipte în codru pământ mă duc undeva departe mă duc la sigur

sub un dâmb.

.

atunci de ce mă frământ…

.

am văzut pe Valea Oltului simetrii

geologice ancestrale dar și asimetrii prăbușiri silogisme lăsate-n izbeliște locuri de-nfipt corturi de instalat între copaci hamace

până departe spre culmi pășuni

.

ceea ce n-am văzut din păcate

din atâta verde instalat ca să acopere fragmentările din minusculul râu ce se bate cu Goliatul carpatic și bate înspre argintiu și-albăstrui

este prosopul aruncat munților – la podea n-a fost pus

.

către Căciulata cad ochii sub

muntele Cozia de cobori cu Oltul încet sacrul Kogaion după unii

mai falnic mai sfânt

un Iisus încremenit și smerit din păduri suspendate pe cruci

ascuțite de parcă un fachir ne arată

cum e mai bine în viață să șezi privind tot

deși vântul îți provoacă unduiri trupești neașteptate în yoga capul Său are cerul privire

de-un albastru din Zeffirreli ori de Voroneț

.

capul lui Christ umblă și umblă nu-și găsește hodina decât ruga

pe muntele Cozia acest vârf neînțeles

.

nu se poate atât de tânăr versant

și nins hăt în vârf după trepte păduri – cum îl vezi pe șosea

.

aceste firide în templu crevase

este tot ce-a știut Nazarineanu-n exil să pună în brațe dacilor-sciți

”luați gustați lăudați

învățați nu pregetați și luptați cu toți nărăviții altor meleaguri”

.

Oltul începe de fapt de acolo

unde vrea să facă partida memorabilă cu cine dorește

pe-o miză uriașă evadând din Ardealul natal.

.

în acest film din vechime

se-avântă indezirabil pe fereastra lumii

cea mai îngustă și ridicată de munți și terori precum Jackie Chan sau Owen Wilson

în westernul ”Shanghai Noon”

.

acest râu tembel de-un tragicomic rareori întâlnit i-o fi intrigat ca a opta minune a lumii și pe greci bineînțeles mai întâi pe sciți și pe daci

.

strămoșii cu totem râsul

i-au făcut obraznicului Olt cowboy

cu fizionomie balcanică și-extrem orientală din întregul masiv muntos Cozia

marele său etern sanctuar

.

de-aceea Oltul cu pleopele mari din priviri iuți de valuri

și-alege vestală câmpia valahă

ce-i cântă din depărtare enesciana ”Rapsodie română” ”Balada” de Porumbescu ”Simfonia primăverii” și ”Suita simfonică Povești din Grui” de Marțian Negrea

.

mirele etern Olt transmite un mesaj peste veacuri

”din amestecul unor nații intracarpatice există speranță sciții cu dacii primii au fost au învins romanii au sosit maghiarii secuii teutonii saxonii apoi șvabii și-armenii și toate aceste valuri de neamuri formează pe-aici același popor valah mai liber mai brav peste munți

ca și cum el și-ar încorda arcul în Transilvania dar săgetează și pune la pământ prada afară”

.

să nu creadă cineva de la Istru că ar fi existat

de n-ar fi fost Carpații – acest imens nou costum al acestui pământ – ciuruiți într-un singur canion de lancea cavalerului Olt

.

serpentinele Oltului sunt cel dintâi legănat și se pare că ele existau

pentru străvechii șoferii în absolut –

pentru sacrificații Marelui și Necunoscutului Dac un fel de Dumnezeu precreștin

figură până la urmă poetică neutopică

în prezent prohibită oricărei raționale înțelegeri

.

divinitatea ce-a dăscălit pe Olt ce să facă

nu i se arată din codrii imenși niciunui profan șofer ori drumeț alpinist plecat în microvacanțe concedii –

Țara Loviștii nu-i lovirea în poarta ce-o știi ci un ușor ciocănit în tainica ușă

a munților unui Christ trist

# 2

a doua de Paști înseninata seară cade mereu lunea când începe lumea

.

pe la noi Oltul e axul etnic central –

Nordul e adus mai la Sud culcarea pe valuri domnești e doar la vărsare

.

razele primăverii se-adună

în acest sfârșit liniștit de aprilie

pe Olt nimic nu-l face să se-nfioare decât Dunărea mult așteptată

ca împreună pe urmă să zboare

.

ea albastra și verdea iubită din filmul science fiction și cartea ”Avatar”

prima apă întinsă peste Carpați găsită iute la cros de mirele Olt îl cuprinde-n orice zi pe răcoare cu adâncurile-i umblate

de întunecimile necreate

și-n acest fel se aud cum ies

candele mii din văzduh stelele

sting ecouri până în miezul următor al celei de-a treia nopți luminate

.

Învierea e pentru munteni și olteni soarele mort noaptea

ziua iar renăscut din același pat purtat de Olt în apele Dunării

.

de ce ne-aruncăm goi în vârtejuri și coturi

.

aceasta e principala meteahnă valahă

suntem primii la accidente din Uniunea Europeană bulgarii au 88 noi 96 la milionul de locuitori decedați

pe când Marea Britanie 20 iar Danemarca doar o duzină de-aceea mi-am luat eu sclav șofer de autocar

o viață a jonglat el cu serpentinele nu ca mine

de-aceea eu sunt doar un convins biciclist

.

”nu-i nimic dacă o încurcăm lasă

nu-i niciun bai e normal

și alții procedează la fel

dă-i în mă-sa pe ăștia ce vor

să ne învețe ei pe noi cum să facem n-au trăit să vadă ce-i pe aici

de bine de rău știm noi”

.

ba nu știm deloc suntem de-un timp

prea lung și prea obositor de-aproape trei decenii vânduții pe bani puțini

ai altor moravuri

.

suntem noi înșine aversiunea și ura unor invarianți oameni însemnați cu notabilă trecere prin cultură plecați din drame balade poeme neobișnuiți cu toate vorbele noastre de șagă jigniri și jocuri perverse ieșite din cărnuri din capete goale

stropind printre colți cu averse

.

cei mai importanți uriașii culturii

sunt stinși aproape de tot precum jarul ori scăldați ultima oară doar la morgă înghițiți dintre cei vii dintre noi epigonii

precum ciorchinii ce-au văzut demult teasc fragezi zemoși copți ca în Ziua de-Apoi și ne fierb

drept în țeastă și-n piept când îi bem alterați și-i trădăm

.

coșmarul netrăit încă e un lanț de mașini tamponate peste care mi-e frică să nu dau la intrarea în București de aceea coloana de mașini s-a blocat în codrii din Vest ambulanțe și bolide ale poliției tot trec și urlă

șoferul ba aprinde lumina – citesc scriu ba o stinge ca pe timpul camuflajului

s-a întunecat de tot pădurea-i nebună

pe turcește acest timp istoric zis ”Teleorman” coșmarul poate să aterizeze din spațiu în istorie

ori din istoria liliputană să se lăbărțeze în sicrie din casă

prelingă-se el din sălbaticele pustiuri cu furtuni de nisip oltenești ce-or cuprinde munții și albiile râurilor fluviului

blocurile întreprinderile ulițele piețele

încet-încet prietenește bătându-ne pe umăr zicând:

.

”sunteți aici ori

nu mai sunteți de loc

ați înstrăinat complet

.

mai bine să nu vă încredeți

doar în voi înșivă cum ziceau liberalii este nevoie de axul central

de Olt și de-un Doamne-Doamne un Christ invocat mult mai ferm

.

vedeți-l vă rog în sfârșit

cât s-a aplecat murind un pic agățat în canionul Oltului

să vă prindeți de El!”