Cer

am lăsat o fereastră deschisă

un pahar cu apă, o călimară, un toc

sper că nu mi-au rămas mici papucii de casă

încap în leagăn, mă recunoaşte maşina de scris

vreau să mă strângă rochia de mireasă o dăruiesc

primului bărbat care îmi trece prin minte

mă gândesc la Kafka deja

îmi bat în geam ca o frunză

petic rupt din aripă de gândac

 

caut şi nu găsesc un guler, un nasture

din cămaşa care ieri mi-a învelit rănile

o fi vreun semn că eu am rămas

şi Dumnezeu a plecat

am lăsat pe masă un caiet

şi o mână să scrie

 

mâna îmi picură în călimară

mă întorc în cerneală

 

Frunza de argint

 

poeții scriu despre absint oclu alcov

poetele ies din flori cu mitraliere

îndreptate spre istoria literaturii virtuale eu

mă lupt cu o frunză de timp

 

îmi vopsesc părul nu se vede

că ascund pe tâmple

o frunză de argint

poeții urcă în Olimp

zeii mă condamnă la Judecata de Dinainte

 

pregătiți artificii

bateți tobele

nu sunt o poetă cuminte

mai cade o frunză

trupul meu

atârnă ca o rochie de mireasă pe umeraş

 

mâna desenează o frunză de argint

zburând prin copacul timpului

nu de zeul poeților mă tem

ci de frunzele pierdute

 

M-am dus să trăiesc mai departe

 

lipsesc fragmente importante din viața mea

tăiate la montaj

sau pur și simplu uitate de scenarist

pe o coală albă

prietenii îmi repetă regizorul te-a sabotat

 

văd oameni triști mă întreb

cum au ajuns ei să poarte pe umeri

fragmente dispărute din viața mea

decorul și casa de producție sunt în regulă

nu mă pot opri din plâns

când știu că nu am motive serioase

și plâng pentru lucruri mărunte

 

în final am cerut părerea criticului

nu-ți lipsește nimic mi-a răspuns

răsfoind un papirus

ești doar un actor mediocru!

m-am liniștit și m-am dus

să trăiesc mai departe

în culise e casting pentru alegerea moașei

care știe să îmi taie cordonul ombilical

 

Adio, monotonie

dacă versurile mele ar avea un cal

toți l-ar mângâia l-ar hrăni cu jăratic

 

scriu într-un oraş străin â

nu îmi zâmbeşte nimeni

unii cred că sfinții au tăiat capete cu sabia

alții se pregătesc să fure cireşe

 

cum să mă recunoască pe stradă

dacă nu mă ucide cineva

să-mi fure anii să-mi lase doar o jumătate din ei

să mă sărute în public

atunci când plimb câinii trădării

să mă ducă la grădina botanică şi pe cea mai frumoasă alee

să îmi ofere flori de plastic

să-mi văd fotografia trucată în jurnale

cu bandă neagră pe ochi

să vorbesc la tv cu vocea distorsionată despre violatorul care m-a abandonat pe ca- pacul sicriului

şi a murit fugind ca prostul şi aruncându-se într-un pahar cu apă

după ce mi-a ridicat fusta şi nu a ştiut să citească

m e s a j u l

rugați-mi familia să mă deconecteze de la aparate

administratorii să mă excludă din grupuri

adio monotonie azi îmi învăț calul să scrie

să mă îndrăgostesc ar fi fost mult

mult mai greu

 

O mască

 

femeia de sub această mască

s-a împăcat cu sine nu mai fuge

nu se ascunde nu se mai rușinează

de fața pe care o purta până ieri

chiar dacă atunci când se privește în oglindă

nu mai încearcă nicio nuanță de ruj

nu știe cum curge drumul de pe elasticul măștii

până la sufletul ei

 

nu o căuta, te-a uitat

poate nici ea nu mai vrea să te recunoască și s

tăpână pe sine sub noul ei camuflaj zâmbește ce glumă sinistră

să purtați amândoi același model de mască

 

femeia de sub această mască

s-a aliniat milioanelor de femei

a scăpat de povara coroanei de spini

de crucea grea a singurătății

chiar dacă nu mai poate iubi

amintirea defilează fluturând

un steag purpuriu

o mască

pe fața muzei

poezia mai poate zâmbi

 

Azi îmi duc moartea la film

 

ce tare doare moartea și codrul ce adânc…

pardon asta cu codrul a zis-o alt poet

nu vreau să trag cu ochiul la moartea lui

aș trage tuturor morților un șut

în coasă

știu că nu se poate exersez cu a mea

o duc nicăieri să vadă nimic

dacă aș încerca să o schimb pe câteva mai mici?

niște morți așa, mai călduțe, mai ieftine

mai nebăgate în seamă

mai puțin dureroase? hmmm

de ce nu m-am gândit mai demult

până nu s-a topit lumânarea și nimeni

nu are morți destule să-mi dea… cred

că ar fi cazul să ne împrietenim

să ne cunoaștem mai bine bună

sunt gabriela ana încântată sunt

moartea ta bucuroasă de cunoștință ce facem azi

mergem la zoo? hai

mai bine la o cafea și tot așa

până o conving să coborâm împreună

de pe acoperișul lumii

pe urmă îmi pot suna orice prieten să-i spun

azi îmi duc moartea la film tu

ce faci cu a ta?