Poeme by Valeriu Valegvi

Dintr-o ocheadă șoimul

Dintr-o ocheadă șoimul

cuprinse gâlceava

dintre locuitorii bestiarului acesta

altcum nu-i cu putință

și de-ar vrea ca nori streașină

să-i stea deasupra capului fulgerele

să-i lumineze traiectoria aleasă din instinct

când e gâlceava mai mare

își scutură aripile feciorelnic

de un fior cuprins ca la început de lume

cu sânge rece agonizează rar

când neodihna rupe baierele

vreunui nesăbuit cufundat în visare

își îndreaptă pieptul

în briza piscurilor destinse

un vântură-misionar pare

dând iama prin calendarele mayașe

țelul e să cuteze sporit

într-un continuu survol

De nu te-ai fi răsfirat

printre pietrele vecine

cu gândul la ancorele

ruginite în port

de nu te-ar fi răpit

plânsetele din Țara lui Tainic Visul

te-aș fi strâns în brațe

mai ceva ca luna

care își duce veleatul

cu tot cu echinocțiile pe cap

și ți-aș fi dat de suflet

suflarea-mi cu opinteli

înmiresmată de dor

atâtea nu ne-ar fi ajuns

de nu de nu

Doar nucul

De un crepuscul aminteai

aerul se-ncinsese

de zboruri repetate

pluteam

săgetați de gânduri

mă îndemnai

să provoc surpări

în liniștite reverii

doar respirația sălciilor

săgetate de păsări

o simțeam

asemenea ecoului

dinspre piscuri necucerite

câtu-i crepusculul de mare

doar nucul decidă

Într-un târziu

De o pară de o prună

să ai parte suflete

rigonit de revelațiile

lumii acestea de echinocțiile gemene

cu partea nevăzută a lunii

în lumina lor să te bălăcești

cum pruncul în apa maternă

și să mai sui o treaptă

de râvna lor să te molipsești

să cazi iar să te ridici

în diminețile cu rouă subțire

din carnea lor să muști

cu o poftă soră cu visarea

și să nu-ți mai pese

că detașarea e amară

într-un târziu suflete

Dacă astrele se-nvoiesc

Ne vom înveseli

sub imbolduri inițiatice

ne vom întrista

cu strategii în poala ipotezelor

de unde nu te-aștepți

sare deziluzia șansa

de a reuși o ai la degetul mic

doar să faci un semn

și pecețile îți vor cădea la picioare

nebunii nu bat câmpii doar

e o traficare de șanse

firesc ar fi să deschizi

porțile raiului în fiecare dimineață

dacă astrele se-nvoiesc

Gândind la sărbătorile

spiritului prezent în toate

străbați o cale bătută

și răzbătută de cuvintele

cu noima în cătare.

și-apoi ce sunt renunțările

dacă nu începutul unui progres?

ducă-se cheful pe pustie

alaiul aparențelor continuă-și saga

biet ciob de sticlă

pe altădată dorințele

care oricum te vor trăda

La umbra toamnei

altfel îți miști mădularele

bătrâne

sedus de parfumuri aparente

bun și rău cu parcele clevetitoare

altfel procuri îndestulare trupului

ochilor tristeți nevinovate

chemi încă iluziile în ajutor

accepți voința valurilor de a se sparge

altfel e țărmul tău bătătorit

în exiluri ocazionale

să nu mai pierzi e rânduit

– dar ce folos- cineva din locul tău

salută cu aceeași reverență apusul

precedând un nou răsărit

animalele de pradă nu-și respectă festinul

că doar nimic nu pică din cer

și-apoi ce-ți pasă

lunatec senior

cum duci în spate armonii

asemenea fructelor de mare

îți pare abia acum că pruncul

nu-și simte părinții dar

cui să te plângi

astfel te căznești cu semnalele astrale

șoimănesc senior

gustul amar din gură face

să-ți scape câteva lacrimi

la bună revedere anticilor prieteni!