Îl citesc pe poetul Marin Beșcucă pe Facebook, unde suntem prieteni. Știți cum e pe
acolo, citești în fugă. Mă învinuiesc pentru faptul că nu acord mai multă atenție, dar trec
mai departe. Dintr-o dată, îmi cade privirea peste un text pe care îl citesc și imediat vreau
să îl recitesc:
…ți-ai făcut un refugiu din sufletul meu,
nu știu ce urmărești,
(instant!, din mine,
cineva îmi ridică umerii până-n lobii urechilor!
instant!
din mine…)
dar i-am desfăcut toate ungherele!
refracția instinctului am acoperit-o
cu prima chemare de mi-ai făcut
prin geometria apropierii noastre,
(știu că, de spaimă!, cineva încurca teoriile despre
lungimea și aria cercului un nenorocit de 3,14,
poreclit ca PI,
punea sabia peste nodul gordian…)
calea suspinelor am oblojit-o
și mersul îți va fi lin,


tremur de lacrimă am dat încercării
de a mă ști un ceva staționar…
orice lut e materie!
(filozoful, Carele… a stârnit necontenit istoriile)
însă și materia se devine o măsură,
dar eu mă rup preceptelor,
în fine!
și mă revărs în venirea către tine
fără să-mi opresc vreun fel de contur,
sunt atât de nesfârșit
încât orice picturală mă poate cuprinde…
(scriam asta în 05 de august a lui 1999, 08:45!)
unde mai pui,
fără putința de tăgadă (limba de lemn!)
preludiul incantării poftei de tu
l-am simțit ca formă de spirit…
nu era vocea trupului, nu,
izvorul negăsirii mi-a ieșit la lumină…
(da!, era 17 de octombrie a lui 2015 când…
descălecam dintr-o formă de spirit!
mă dezlănțuiam în 300 de nopți câte un episod
ODISEIC – Trup din Netrup. ..
„încâlceala” de formule s-a arătat ca o Niagara,
pustia cataractelor nu mi-a înțărcat nisipii cu care
mă răsturnam peste diluviul deșertului…
Keops a venit personal când am aruncat peste materie
„ODISEIC – Trup din Netrup”
la Biblioteca Revistei Familia,
legam la gură cu eșarfă nouă, Amfora în care odihnea
LUMINA NELUMESCULUI…)
mi-a ieșit la lumină izvorul negăsirii!, ziceam și zic
scânteierea lui te-ar putea ascunde,
nevoia fugii de lume se cântă după puteri!
și eu mă vreau cântecul tău:


„MONSTRUL ȘI MĂRȚIȘOR DE DILIMANDJARO”!
*
diapazon franc,
izvor transluminic, foc,
dor de tu mă ard!
*
și…
tu, ÎNGERUL CU CUFĂRUL DE ALABASTRU!
spirit din spiritul simțirii mele, vină-mi-te peste mine
să mă știi de HARUL dăruit de DUMNEZEU
EL!
de mi-a născut Poetul din mine!
EL!
ce mă lasă să-I înțeleg Șoapta Cea Sfântă!
EL!
Poemul din care mă sunt și mă dau Lumilor Lui
află-mă dar,
sunt neliniștit,
zarva neliniștilor mele
izbește seninul și cere nor,
vrea ploaia să cadă,
să-mi ude veșmintele până la piele,

dar să nu mă adăpostesc!,
să simt murmurul din moarte pre moarte,
prin graiul străbunilor și părinților mei,
graiul cu izvoarele aci!
în pământul care ne este ființa de neam,
prigonit și călcat în picioare istorii de-a rând,
dar Marea și Dunărea, Carpații, râul și ramul
și Umbra atâtor Voievozi sunt nodul!,
care ne leagă pe toți…
hei tu,
Cea din IUBIREA-IUBIRE Chemarea!,


doru-mi de tu-mi aduce frisoane
și le tremur în ploaie, căderea ei s-o ascult,
tu unde mi te-ai fi?!,
îmi vină!
neliniștitul din mine mă face pierdut,
haide-mi-te-n Pragul 188 (Rug-Aprins)
avem drum de urnit…
Calea ni-i în strigăt!
mă strigă și tu!
io Doamne dar…
Marin Beșcucă – „Monstrul de pe Dilimandjaro”
„Poetul” cu Mărțișor în UNULne și LetopisețiuM,
„Uriașul MEBE” din Pragu’ 188 (Rug-Aprins), Mărțișor!


Veți spune că este încâlcit, sulfuros și vă dau dreptate. Mai e și o cacofonie acolo,
vrută sau nevrută (cu – cufărul). Ce să fac însă dacă m-a tulburat? Poeții dau bine pe
Facebook, spun asta împotriva simțului comun.