Un alt pământ o altă lumină

trec prin camere cu țigara în mână

mă-ntreb când o să plouă

când o să ningă

dar asta nu mai are importanță

scrisorile zboară pe lângă tâmpla mea

asemenea unor gloanțe cu termenul expirat

poate aș vrea să vină o pasăre mică

să-mi ciugulească din palmă

dar nu

aici nu se întâmplă nimic aici nu sunt păsări

nici păpădii

nici iepuri cu urechile ciulite

resemnarea e o lecție bună

simt nevoia să dau limbile ceasului înapoi

să îndes perna în capul îngerului din colț

dincolo de gustul blasfemiei

se rotește parcă o sărbătoare tăcută

cineva ne acoperă cu o liniște albastră

ne întoarcem în gările din care am plecat

batiste incolore

silabe ca niște pâini aruncate în vânt

cine să mai alerge

după cărăbușul de ieri

cine să inventeze pentru noi

un alt pământ

o altă lumină

 

Ceai cald pentru toată lumea

citesc sylvia plath

mă gândesc la o cărămidă pe un mal albastru

zgomote care mă încurajează

pielea memoriei și ultima conotație

toate sunt aici

desenez cu creta o respirație pe un gard

libertatea e o simplă senzație în odăile

goale ne ocupăm cu ceva și iarăși înțelegem

un topor sub gheață o carte în climele

meschine ei își dau mâna și plâng

dincolo se agață de aceleași

deviații realitatea ca un copil înecat

un punct resemnat până la febră

citesc sylvia plath

nimeni nu știe cui vom da socoteală

voci tinere aer suficient

ceai cald pentru toată lumea

 

Până la epuizare

să fugi

(vei trăi între impedimente)

să crești la tusea seacă a celor care știu totul

ce fericire

și străzile sunt povești acre la lumina opaițului

te vei duce să vezi râul

foamea din gât și peștii fără viitor

nu există decât insecte și pământul de sub unghii

vecini zburând prin labirinturi de aur

atât e de-ajuns

apleacă-te și culege stigmatul acestei zile

foșnitoare fără limite vei ratifica dreptul la

uzurpare

ce fericire

casele ca niște hieroglife ale timpului tânăr

aici ai găsit o cheie și ai luat-o cu tine

da

(vei trăi între impedimente)

micile aproximări ale chimiei tale sofisticate

memoria ca un bici într-un parc inutil

ascunde-te

vei simți durerea care te apără

până la epuizare