Pietrificare

cu buze crăpate și pline săruți lacrimile umbrelor

pe portative de culoare se topește soarele

pe pleoape dansează viespile cu șerpii

și pe piept respiră singurătatea

fantome alungate de cicatrici se leagănă de spinii creierului

tobele bruschează liniștea și o sugrumă în bătaia vântului

când palme reci îmbrățișează gâtul

clape de pian vestesc dorințe și oglinzi sparte rănesc visele

pastile strivite în pământ înfloresc în jumătăți de trupuri ucise de sentimente

scântei pe pânza pielii coboară spre cruci înfășurate în uitare

firimituri de apă ademenesc deșertul

și fărâme de iubire caută victime naive

ore pierdute în timp pe ceasul de la mâna bolii

în comă sunt doar zeii ce țes destine arse pe rug

urcă migrene spre infinit și coboară lebede negre

 

împușcate la final sunt toate de foame

pentru o senzație de aer se pierde sensul de oameni

la ușă bat raze de soare sub formă de pușcă

dar lupul se îneacă în sudoarea haitei sale

fiecare fulg de nea levitând își știe sfârșitul

orbit de faimă dansează spre moarte

miere în stomacul leilor destramă întreg țesutul

noaptea în stomacul indivizilor explodează în fluturi.

 

 

Singurătate

o flacără stingheră sunt eu în încăpere

ca un mort putrezit de vicii într-un sicriu monoton

pe clapele vieții dansează viermii

și o ploaie de durere smulge pământul

din rău renaște soarele și ajunge felinarul destinului

cum iarba spânzură vântul

fantasme sunt simțirile

umbre pe tavan devin companie ochilor

în liniștea absurdă cântă dorul

dar nici înconjurat de frunze nu demonstrează viitorul

cum zgomote și gânduri mute pătate de nonsens invadează propriul templu

în șanțurile buzelor se coase frustrarea

pe portativul viselor a îmbătrânit cerul

se cântă fericirea ca o hologramă în mâinile cerșetorilor

pe fundalul de cușcă apare război între rămășițe de cord și instinct

trahee fisurată de inele rămasă fără aer și sufletul devorat de nebunie

în fântâna temerii se îneacă lebede arse de timp

boala inimii e tumoarea indiferenței

mâini murdare de insomnii operează gândul

scântei de idei opuse macină mintea

individul se adaptează la vântul de cuțite

însă zâmbetul se scurge după fiecare rană.

 

 

Oameni în negru

din durere se naște un chip de soare

pictat fiind în eternitate

fără strop de tristețe nu se reîncarnează sufletul

însetat uneori de acel sentiment exagerat de intubație mentală

pășind în exasperare devenim îngeri

simțim cum cioburi pătrund în trupul dezgolit de greșeli

 

oameni simpli îmbrăcați în fluturi

devin gheare de tigru și curaj de leu

în picături de rouă se strecoară foamea de necaz

ce metamorfozează moartea în ocean

un infinit și misterios fundal al minții

pe cuțite ruginite sunt scrise poezii din iad

și ele sunt înfipte în ființe cu aripi tăiate și lacrimi tatuate pe față

zgârieturi pe cord adâncesc intensitatea plăcerii

și aceasta devine divinitatea muritorului

aspirația unui călător pe un pământ ce ne înghite

pe umerii goi ai sorții tresar sărutări de lună purtată de vise pline de ispite

îmbătat în nebunie un zâmbet arcuiește noaptea

în liniște un vultur se înalță în venin

pe pat îngerii vulgari dorm

pe tâmple se tatuează sărutul tău cu moarte

un glonț în vinul sorții în noaptea de Sânziene

acoperit cu țărână și îmbătat în amor

se închină în genunchi ca un sclav la o icoană masculină

amanta presărată-n praf de stele

devine muza viciilor îmbătată în degradare

suflet străpuns de pereți înguști

schelet îmbrăcat în haină de leopard

prin geamul aburit pătrund fantome și demoni

coboară viața prin pumnal și pumnalul în pământ.