TOAMNĂ, PLOAIE ȘI CEAI CALD

E frig afară,

E toamnă iară –

Plouă încet…

Norii se vântură,

Pomii se scutură,

Timpul – poet.

 

Crengile dârdâie,

Frunzele zbârnâie,

Au zborul frânt.

Luminile pâlpâie,

Mâinile bâjbâie

Spre un veșmânt.

 

M-atinge muza,

Îmi mușcă buza

Cu al său vânt.

Cât iubesc toamna,

Ea este doamna

Din al meu gând.

 

Timpul inspiră,

Mâna transpiră

Pe-al meu condei.

Mă las prins în visul,

Da, lumea-i abisul

Plin de idei.

 

Aștern sentimente,

Gânduri docente

Și plouă iar.

Pe foile galbene

Se-ntrec cuvintele.

Tot e-n zadar…

 

În mine-i toamnă

Și mă condamnă

Să mă supun.

Să curgă vinul,

Să-mi vărs suspinul.

Sunt un nebun!

 

Scriu și rup file,

Din toamnă zile –

Anii mei trec…

Rapid focul arde,

Cenușa… departe.

În zbor mă petrec…

 

 

MELANCOLIE

Duc dorul în a mea desagă,

Dor frânt, pe veșnicii neîmplinit,

Zeci de-amintiri ce stau grămadă

În cugetu-mi pășind neostenit,

Din trupu-mi de Timp obosit.

 

Tânjesc după timpul din Ieri,

Neîntorcându-se pe-aici nicicând.

Mâine e Azi, iar Azi e Ieri,

Timpul se duce-n abis fumegând,

Cu pași nesiguri, șchiopătând.

 

Trăiri fără de seamăn ia cu el

Și le îngroapă-n a memoriei țărână,

Melancolia-mi dăruiește – țel

De-a scormoni cu mâna goală-n humă.

Ce voi găsi? Istorie bitumă.

 

Puteți să spuneți – un nostalgic

Ce-și caută viața-n amintiri de-o

șchioapă.

Sunt incurabil de romantic,

Luând la dans inima-mi ce devine oarbă,

În lumea adormită-n barbă.

 

FARMACIA DE ZÂMBETE

buzunarele pline

de vânt

atârnă greu

în pantalonii unsuroși

ca ai vânătorilor de piei roșii

 

se zvârcolesc de preaplinul lor

nu știu cum să se elibereze

se zbat cu sălbăticie

 

vânt înăuntru

vânt în afară

 

doi săculeți plini cu arginți

hipertransparenți/ hipodenși/

hipoecogeni

(depinde prin ce sunt priviți) invizibili

aruncă două lasouri

spre colțurile gurii

atârnă atât de greu

încât gura este

într-un necurmat zâmbet

într-o oglindă cu susul în jos

 

mă hrănesc (Cu)vânt

adorm (Cu)vânt

iubesc (Cu)vânt

nu îmi lipsește decât zâmbetul

într-o oglindă normală

îl plătesc scump

la Farmacia de Zâmbete

cu grei arginți

invizibili

de vânt

 

totul e costisitor

dar eu am buzunarele pline

de vânt

așa că

zâmbesc

în stânga și în dreapta

arunc

zâmbete în vânt

 

 

SUBCONȘTIENTUL E O GAURĂ NEAGRĂ

Pe vremea când cactușii (nu) înfloreau mijlocul Universului era în deșert

ca un ciclon în nisipul fierbinte

un portal către Pământuri nepământești iluzia unei tornade în apă

Morgana netezea pereții ciclonului pe o frunză de castan ca un surfer ce dispare și reapare din umbra valurilor apoi înfigea țepii de cactus în pereții alunecoși

(două ciocane țintuite în nisip) pentru a nu îi da crezare lui Stephen

 

pentru a nu cădea într-o gaură mult prea neagră ca un alpinist ce înfruntă tumultoase

avalanșe de nisip

Precum Ariel (fiica lui Poseidon)

ce atrăgea în adâncuri de apă muritorii de rând cu țipete prelungi

Morgana îngropa în adâncuri de nisip pribegi însetați prin transmutație

risipindu-le mintea în hăul Universal distorsionând realitatea deșertică

într-un abis fantasmagoric oxigenat într-o dublă hidrogenare

Creierul pribeagului avea nevoie de oxigen neuronii aveau nevoie de energie

singura sursă de energie glucoză

dulceață de zmeură zmeură cu spini și cioburi

Stephen avea dreptate

gaura neagră (a subconștientului) există