PLEACĂ LUMEA PRIN LUME

Pleacă lumea prin lume,

Plec şi eu pe un gând,

Anonim fără nume,

Lumea-n lume cântând.

 

Fără țintă anume,

Cu un dram de noroc,

Și nimic n-am a spune

, Nici nu caut vreun loc.

 

Pe cărări nebătute,

Eu mă rostui tăcut,

Doar potcoave pierdute,

De noroc ce-a trecut.

 

Mai privesc ochii țintă

De grăbiți trecători,

Ochii mei o oglindă,

Prea uşor trădători.

 

Despre viață şi taine

Numai ochii vorbesc,

Dezbrăcați ca de haine,

De minciuni şi livresc.

 

Pleacă lumea prin lume,

Plec şi eu spre destin,

Trecător fără nume,

Augustin clandestin.

 

 

 

SFÂRȘIT DE POEM

Mă simt ca secerat de coasă,

Ca un păun furat de pene,

Bolnavi de nemurire lasă

Doar praful răscolit de vreme.

 

Căci nicio pălărie-n lume

Nu poate imita păunul,

Podoabă falsă ca renume,

De împopoțonat nebunul.

 

Confuz eu mai amân finalul,

Să mă răpească câte-o boală,

Când obsesiv reiau totalul

Și cad mereu la îndoială.

 

Că mă gândesc la toate cele,

Când încă eu nu calc pe moarte,

Că fi-voi oale şi ulcele,

Iar de ai mei curând, departe.

 

Pe cruce-un nume-o sta tăgadă,

Că viu am fost ultima oară,

De sub basma şopteşte-o babă,

De maică… dacă-i fu să moară!

 

O fâlfâire ca de aripi,

De parcă totu-a fost o clipă

De risipire-n iluzoriu,

Iar viața prea trăită-n pripă.

 

 

 

DE-AR MAI VENI!

Când vine toamna cea mai lungă

Cu bruma ultimei himere,

Răgazul n-o să-mi mai ajungă,

Să mai dau gândului putere.

 

Să rupă pânza de uitare

Țesută-n vechile războaie,

Ca pe o toană oarecare

De geruri prinse în piroaie.

 

De-ar mai veni o primăvară,

Să țină doar un an şi-atât,

Prin ochii tăi de domnişoară,

Sticlească apa de-nceput!

 

De-aş mai trăi măcar o zi

Prin ochii tăi de domnişoară,

Corolele de simetrii,

Plecarea mea să nu mă doară!

 

 

 

RECVIEM

S-a dus dracului țara toată,

Nici nu trăim, nici nu murim,

E-o criză clar de libertate

Și mult prea mult e prea puțin.

 

Prea mulți golani, prea puțini oameni,

Azi şi nimicul este prea,

Nu mai vine nimeni cu ziua

Și nu se mai bea secărea.

 

Se duce patria de râpă,

Iar noi suntem şi proşti şi orbi,

Prea laşi să încropim vreo trupă,

Pe trădători să-i dăm la corbi.

 

Se duce patria cu totul

Și noi privim ca pe la nunți,

Fantome-n hora tricoloră

De zimbri coborâți din munți.