NOI

ne dezbrăcam de oasele iadului

și ne închinăm unul altuia

cu tot cerul din noi

vioara unei rugăciuni ne cântă

într-o nouă naștere

în prima zi din rai

 

ne îmbracă zorii

eternității

 

cerul meu

ce frânge în metanii

sub talpa stelelor tale

noi suntem cosmos!

 

 

DIN DOR DE ÎMBRĂȚIȘĂRI

pentru că inima mea n-a mai avut voie să bată în îmbrățișarea altor inimi

au început să mi se îmbrățișeze celulele

să mi se ia în brațe planetele

sorii să se apropie tot mai mult

mi s-au amestecat culorile

emoțiile

amintirile

ușile s-au făcut ferestre

ferestrele guri de horn

pe dinăuntru

am început să mă îmbrățișez toată

ca și când aș fi pe rând și în același timp deodată

toți oamenii pe care i-aș iubi

nici n-am știut până acum

câte mări de îmbrățișări

pot fi

 

 

 

MAMA CU O MIE DE MÂINI

cu una leagănă luna

cu alta ia febra pământului

cu celelalte strânge zorii de pe sârma întunericului

sau adună spicele de zile mohorâte

pentru a le face claie de duminici

în care se odihnește cerul

mâinile ei nu dorm niciodată

îmi trag răsăritul mai aproape

să cadă praf de zâne pe pleoape

copilului ce caută adevărul

poate de aceea visez uneori

că se dezgroapă din ierburi

cu toate deodată

pentru a se îngropa mângâiere

în palmele mele

 

 

 

PREA TÂRZIU

avem nevoie de mâini să împărțim praful acestei zile

jur împrejurul are foame în ochi

curând vom învăța să fim victime

dreptul lacrimilor e părere

dansăm muți și goi

sub luna de cenușă

felul cum cad aripile

e muzica

 

iubirea trece pe lângă noi

fără să ne întrebe cât e ceasul

știe și ea

că a început

târziul

 

 

 

LECȚIE DESPRE ZBOR

am învățat într-un târziu

că un pic de frig și un pic de întuneric

nu înseamnă moarte

ci doar mai puţină căldură și lumină

decât poate cuprinde între aripi

o fâlfâire de inimă că indiferența

poate părea un pic de frig și

o fărâmă de întuneric

dacă o privești în dungă

ar când o privești în ochi

orbește

 

într-o îmbrățișare stângace

că a fi

nu înseamnă întotdeauna a face

ci uneori

doar a zâmbi

de acum

știu

scara care o să-mi coboare cerul

atunci când vreau să-l urc

nu e eternitatea

ci clipa