TREC POTECI CU BUNICI
(Un poem care împlinește 20 de ani, azi. Pentru EA.)
Sus, în Patria mea, sunt icoane bătrâne;
Urcă-n ele ogrăzi și doar frigul rămâne.
În biserici sunt gări de uitări și de silă
Și mi-e bine cu ea, mi-e urât și mi-e milă.
Pe la porțile vechi, numai dorul mai vine
și ne sfâșie mut, căci oricând și oricine
are blide în trup și-are lacrimi sub pernă
și un ochi adormit într-un lan de lucernă.
Prin hotarul de lut trece ploaia și bate
Ni se surpă în vis și ne mistuie-n noapte
umbra maicii cântând liturghia cea mare
când dormim în genunchi, pe sub ger, și ne doare.
Trec măicuțe târzii, trestii negre prin sate
Se așterne omăt peste crucile toate
Viscolește pe pâini și ne ninge cu sare
tăvălind un bazar de blazări sub picioare
Și mi-e bine cu ea, și mi-e rău, mi-e rușine
Trec căruțe cu cai prin tocitele vine
ale sângelui meu, ale PATRIEI mele
Trec poteci cu bunici prin odăi și prin stele…
SAU POATE CĂ LEMNUL
Eram din lemn
sau poate că lemnul era din mine
Toamna se sfârșea imperial
fără tine;
Se lăsase brumă neagră pe un ciorchine.
În cioburi aveam o azvârlire de prunduri
și-n gând, gânduri.
Unde eu te strigam, era pustiu;
unde tu nu veneai, vinul era amorțit și mieriu.
Între noi, frigul avea obraz pământiu.
Scriu ca să știu.
Unde eu te strigam, era zăpadă
și nimeni s-o vadă.
În liniște duceam gloanţe de răcoare-mpușcată
mâna mea era de iarbă retezată.
Mi-a spus cineva: n-ai teamă, o să dormi în albastru
o să-ți umble prin sânge un câine sihastru
ceară topită, haine golite de zale
tălpile îți vor fi de acum cuminți și agale.
lasă-te să curgi, ești atât de frumoasă,
o vale îți urcă în jos sufletul moale
Mi-a mai spus cineva – din trecutul vostru va ninge,
fulgii voștri mâine
se vor atinge.
Ia seamă,
lunecă prin tine o rană
și-n scâncetul tău e o vamă
– chiar așa mi-a șoptit
Cine-a plecat, de fapt, n-a venit
Lemnul nostru se tot scrijelea infinit
Pragul și ușa mi-au lăstărit
Umerii, Doamne, mi-au înfrunzit
Și-afară ningea fără tine
alb de demult.
M-am trezit.
Pe drum trecea un cuţit.
Comentarii recente