CONDAMNATĂ LA IUBIRE

Îmbracă-mă iubire-n cămașă de osândă,

Cu brâu de sfoară aspră mă strânge pân’la sânge,

Mă țintuiește-n cruce, sub tălpi mi-aprinde rugul

Și chiar de pier în flăcări, eu tot nu mă voi plânge…!

 

Te-ai cuibărit în mine fără să-ntrebi vreodată

Dacă-n hățișuri aspre mai vreau să-ți fac poteci,

Ai răscolit întinderi, m-ai împânzit haină,

Ai pârjolit ținuturi, dar tot nu vreau să pleci…!

 

Ia-mi anii de pe cale, mi-i zăvorește-n clipe,

În piept îmi toarnă jarul ce-ngheață căi lactee,

Dar nu-mi lua fiorul ce-nvie când ucide,

Nici iadul, nici sfințenia, care mă fac femeie!

 

 

ÎNTOARCERE LA RĂDĂCINI

Din mers te-oprește, omule grăbit,

Și mai admiră-n tihnă-o floare,

Fă-ți timp și-ntreabă firul ierbii

Când cade-n brazdă, dacă-l doare..?!

 

Ascultă păsările-n ramuri

Și greierii ce cântă-n seară,

Desculț aleargă-n iarba moale

Mai fi copil o clipă, iară!

 

Fă-ți un căuș din podul palmei

Și bea dintr-un izvor de munte,

La umbra nucului adastă

Când ai sudoarea-n bob pe frunte!

 

Du-te la poama din livadă

Și-i mușcă lacom miezul dulce,

Ascultă liniștea din vatră

Când ziua pleacă să se culce!

 

Fii rugăciunea la icoană,

Și mugurul care plesnește,

O doină, o lacrimă și-un zâmbet

Fii pântecul ce zămislește!

 

Du-te în lan să arzi cu macii,

Fii rouă-n zori pe firul ierbii,

Și-ntr-o poiană însorită

Fii lacul care-adapă cerbii!

 

Ca rândunica te întoarce

La cuibul streașinei din tine,

Te caută la rădăcină,

Căci tot ce-i bun, de-acolo vine!

 

 

 

MIRELE VERII

Pe patul de ierburi cosite, iubite,

Tâmpla mi-o culcă-n culori parfumate,

Sărutul de mire mi-l lasă pe buze

Cu gust de răcoare și fructe-aromate!

 

Pe deget îmi pune verigă de raze

Strecurate prin geana albastrului vast,

Margarete pe frunte-mpletite cunună

Cu tainicul mugur al fiorului cast!

 

Mă strângi lângă tine… mi-e teamă și-mi place

Cum mâna ta-mi umblă sub cămașa de rouă,

În vârtejuri nebune te sorb în adâncuri

Cum face pământul cu apa când plouă!

 

O, mire frumos…! Tu, mire al verii

Stăpân peste zare și flori cu parfum,

Privește-ți mireasa virginelor ierburi

Fecioară în zori și femeie de-acum…!

 

 

 

O ALTĂ EVĂ

Doamne, îndrăznesc să-ți cer,

E o rugă, nu-i favoare,

Fă-mă iarăși lut și apă,

Căci trupul ce-l am mă doare!

 

Mai creează-mă o dată,

Dar mă lasă să-mi aleg

Coasta ce-mi va fi sămânța

Din care-o să mă culeg!

 

Dă-mi măcar o jumătate,

Dacă poți și mai mult nu-i,

Dar să fie, te rog Doamne, Bucată din coasta “Lui”!

 

Ca să-l am mereu în mine

Și să-mi curgă, viu, prin sânge,

Rescriind matricea lumii

Evă, ochi ce nu mai plânge…!