Zbor

Lunecă alb între lumi albastre,

purtător de văzduh

pâlpâind o scânteie.

Retina-i stângă lăcrimează

fâlfâit de vremuri blonde

, dans nupţial

pe catargul soarelui-răsare.

Vârfuri de aripi

îi poartă tristeţea

din meandrele vieţii,

ciocu-i acvilin

lovește în plin

parâma dintre nopţi,

vânând o rază,

gheare-trasoare

se-nfig în mare.

Ţipăt sidefat,

edenică reminiscenţă,

confirmă implicita-i prezenţă,

tangaj voluptuos

zbor de albatros.

 

Ninsa iarnă

Cerul ninge înc-o iarnă în cătunul din aval,

Vântul șuieră în turlă tânguire de caval,

Spre mai calde orizonturi au plecat de tot lăstunii,

Și grădini amar oftează, prinse-n dorul de petunii.

 

Din zăpadă, ghioceii clopoţesc tăcut pe calea

Râsetelor cristaline, ce umpleau odată valea,

Solidar stejar, pe coamă, orizontul îl pictează,

Devale, o coţofană, în salcâm se lamentează.

 

Glodul a-mpietrit pe uliţi frământate de monadă,

Un conac, azi în ruină, zace trist pe esplanadă,

Câteva fuioare line urcă încă sus, pe cer,

Cu un abur le-mpletește cel din urmă velnicer.

 

Brazde mici în seri domoale, din livezile cu pruni,

Se insinuează tainic pe obrazuri de străbuni.

În tabloul hibernal, ușor, totu-ncremenește,

Doar pârdalnica umoare-n irișii de codru crește…

 

Panseu

privesc ploaia prin prisma

presupuselor puncte prioritare

picurate prin pandemii perverse

 

potăi pun presiune pe părţi potente

parii personaje plantate

printre pomii planetei

 

pe partea petrecută printre prelate

prăvălite peste pălării

prinse parţial pe părţi practice

plesnesc portante perle

pe pleoape plânse

printre picuri

 

ploaia poate produce prăpăd

ploaia pansează puseuri

ploaia prezintă panseuri

pentru pana poetului

 

Iniţiere

Cu biletul la purtător,

intru în decor…

 

Grădina inimilor este inundată

de albul luminii.

Uneori,

apare și curcubeul,

atunci când o lacrimă

se sinucide într-o rază invazivă.

Regina nopţilor rebele,

cu parfum din praf de stele,

pansează rănile

din războiul secundelor aruncate

în mojarul cu virgule.

 

O adiere de vânt,

cu mâinile frunză de măr,

îmi mângâie obrajii,

răcorind catifeaua sărutului…

 

Închid ochii, s

uficient a împietri tabloul

în peștera dorului,

apoi îi deschid,

avid,

pentru secvenţa următoare.

 

 

Felinarul

Pe terenul de sport al vieţii,

ștrengare zâmbete joacă șotronul

cu inimi disponibile.

Scânteia își face de cap,

multiplicându-se.

 

Oripilând,

nebună furtună sfâșie lumina

cu gelozia întunericului.

Albastrul pur se adaptează situaţiei

învelindu-se cu galben.

Căușul palmelor

protejează prima flacără

înconjurând obrajii de sticlă.

 

Emoţionat,

nisipul plajelor rebele se topește

în cuminţenia zilei de mâine…