Picătura de lumină

uneori

văd fanta de lumină

picurând iubire peste pământ

mă învelesc în ea

să-mi fie cald

pătruns de ochii înfometatelor vestale

cât aș dori rămâne

aud în tramvaiul de vise

avansaţi avansaţi

glasul timpului vameș incoruptibil

am furat o secundă

alunecând-o în buzunarul de la piept

pe post de floare de nu mă uita

uneori

ochii mei rămân în privirea ta d

ezvoltând

împlinind sărutul

cireșelor de mai pe buzele tale

m-am făcut frunza lor

să pot să te ating a mângâiere

uneori

un licurici îmi gâdilă obrazul

cu aripi amirosind a păstrăv

din șuvoiul învolburat al vieţii

îi ofer în dar să nu-l ard

un atom de magmă

din vulcanul sufletului meu

uneori

doar uneori

o picătură de lumină își face de cap

invadându-mi intimitatea

existenţa

umplându-mă de bine

de neînceput și nesfârșit

de dintotdeauna

 

 

 

Parcul dintre școli

Își plânge-n frunze parcul dintre școli

Elevii ce-au plecat spre zări senine,

Pinii rămași mai au la subțiori

Dulci amintiri de clipe cu iubire,

 

Mai cată un copac, gârbov de ani,

Semnale de o nouă revedere,

Și-n margine, magnificii castani

Primesc ședințe foto pasagere.

 

Pe-aleile bătrâne, tinerețea,

În pas grăbit spre starea viitoare,

Își înmulțește deseori tandrețea

La doi, pe bănci atât de primitoare!

 

Și curge timpul peste parc, și curge,

Profesori și elevi cu varii mersuri

Pe-aleile vivante, la răscruce,

Își cată calea în dorite sensuri.

 

Foșnește parcul și în veri, și-n toamnă ,

Șuieră-n ierni, dar cântă-n primăvară

Povestea zborului, tot ceea ce înseamnă

Perpetuare. Timpul stă… și zboară!

 

 

 

Ploi

Și plouă

Cu picuri insonori pe vaste câmpuri,

Cu ale noastre doruri peste gânduri,

Cu ce a fost, schimbat în ce va fi,

Perpetuat în verbul a trăi.

Plouă…

 

Și toarnă

Talazuri răpăite, rânduri, rânduri,

Și rătăcind speranţe-n patru vânturi,

Cu cenușiul tern ce vrea cuprinde

Lumina vie, ce timid se-ntinde.

Toarnă…

 

Și tună,

Explozii din dureri eviscerate

Rup, taie și sfâșie în cetate,

Aprind copaci cu secole-n tulpini

Și văduvesc vânjoase rădăcini.

Tună…

 

Și cerne

Cu picuri fini pe razele astrale

În curcubeul arcuit pe zare,

Cu zâmbete reverberate-n timp

Și cu destine-aduse din Olimp.

Cerne…

 

Și plouă

Cu-mbrăţișări de viu și de frumos,

Cu aer cald, cu soare generos,

Triluri de mierle-n crâng ne dau de știre

Că peste toate, plouă cu iubire.

Plouă!

 

 

 

Auroră

M-am trezit…

Un nor pufos

îmi mângâia delicat obrazul,

mă picura apoi cu lacrimi fierbinţi

în oceanul meu de doruri,

venite de după muntele de tristeţe

dintre noi.

Mirosea din nou a flori de liliac,

ploaia avea gust de migdale amare,

iar frunzele foșneau în cor

lieduri de primăvară renăscută

din cristale de ametist…

Ca din senin, două lasere verzi

secţionau infamul munte,

să devoaleze mirificul acvamarin

rătăcit în noapte.

Apoi, un torent de alb

ne împresura cu iubire,

fixând clipa noastră stelară…

 

 

 

Îmi imaginez

Îmi imaginez

că nu m-ai sărutat

aruncându-mi universu-n aer,

nu m-ai privit

cu infinitele-ţi cuvinte

și că nu mi-ai vorbit

cu simfonii de doruri

cât pot cuprinde.

Îmi spun

că nu-ţi știu numele de fată,

nu te-am văzut zâmbind sublim

și nu ţi-am văzut sânii

cum tresăltau divin…

Îmi imaginez

că simplul din viaţa-mi complicată

nu a cunoscut nicicând

inima ta,

complicat de simplă.

Îmi spun decis

că nu te știu,

nu te-am visat,

nu te-am iubit,

Iubito!

Îmi mai imaginez

că iar mă nasc,

să te cunosc

încă o dată…

 

 

 

Teatru absurd

bâlci bâlci

vanități și naivități amestecate

lacrimi abandonate în colb

hohote răstignite în vată de zahăr

undeva

pe o scenă cu perdele plastifiate

două benzi se mișcă în sensuri opuse

pe una sunt fețe umane

pe cealaltă doar palme

plici plici

și cum mai chicotesc copiii

și încă o față

și iar un plici

accelerat accelerat

și dintr-o dat’ o pauză

cam cât un sentiment abandonat

în scena doi

numai trei lucruri s-au schimbat

fețele au devenit palme

palmele-fețe

iar spectatorii s-au maturizat.

 

 

 

Înfuiorare

un soare timid ne privește

recele toamnei taie raze oblice

subtilizăm câteva

cu mâini împerecheate

pentru tainice buzunare

 

ne vorbim tăcerile

 

cândva

întâlniți întâmplător

ochii noștri și-au explorat adâncimile

și timpul ne-a luat în barca lui cu vise

pe lacul cu incerte maluri

pe apa cu perfide valuri

 

din mângâieri electrostatice

o scânteie ne-a aprins dorurile

acea țigară ne-a înfuiorat povestea

am cules-o delicat

să înserăm împreună