Curgere

rostogolește pietre în râul vieții

hotărât deseori

alteori delicat

mai prinde câte o virgină

piatră de mină

îngrădită sub punte

jucăușa apă de munte

apoi coboară molcom la vale

spre poale

și-n undele-i liniștite

nechează iepe neîmblânzite

neștiutoarele de cravașe

din stepele nesfârșitului

 

Imagine

s-a născut fără zestrea

unui timp definit

subtilizează câte o secundă

virtuală

din privirile celor întâlniţi c

elor plăcuţi

celor iubiţi

avidă entitate boemă

crepuscular

oferind buchetul florilor de câmp

încă nemângâiate

secundele năvălesc peste el

cu forţa posesivităţii

le culege delicat la piept

să-i îngâne

un cântec de leagăn

Șotron

nu m-a întrebat nimeni despre întregire

de atunci inima tresaltă nebună

la câte o privire albastră

irișii mei îi vorbesc

în limbaj hipnotic despre posibilităţi

oportunităţi

apoi ne lăsăm copleșiţi în răspunsuri

rezonante

nu m-a întrebat nimeni despre teamă

de atunci iubesc tunetul

prind câte unul în palme de gând

îi desfac petalele

subtilizez câteva armonice

din simfonia culorii fulgerate

pentru șoapta mea secretă

din ultima liniște

Cursă

a crescut printre ziduri

în contondente cunoașteri

de limite impuse

o iederă îi aruncă pe singura fereastră

semne de întrebare

în mângâieri de calde rădăcini

intră în verdele zilei

cu setea alergătorului peste obstacole

cade

se ridică

toată lumea aclamă

e cursa lui

lumea privește

se pregătește

pentru o cursă lungă

nonșalant

atinge din mers nesfârșitul

care-i zâmbește

lumea privește

Cutremurări

Se zgâlțâie pământul

și un ocean de lacrimi adună

picuri căzuți printre ruine.

Geneze în desfășurare maculează albul

cu strigăte roșii

încremenite în aer.

Ceața și-a multiplicat tentaculele

prin toate firidele.

Praful cade peste fire,

cotropitoare lavă rece,

invazie mișelească în vernal.

Târziu,

în liniște țiuitoare de pustiu,

într-o crevasă scăpată de zgură,

o sămânță primește un bob de lumină

și căldură.