Cuburi de suflet

 

Colecționez cuburi de suflet, doar cuburi pierdute

sau abandonate.

Sunt cuburi cu de toate, sau cu nimic,

speranțe casate, giuvaeruri resetate…

Uneori, oamenii își păstrează la piept cuburile pentru totdeauna,

ori pentru un viitor profit.

În acele zile eu le pun pe cele adunate

lângă ale mele,

să primească o identitate,

le îmbrac fațetele cu trăiri,

protecție pentru furtuni demiurge.

Sus, pun iubirea, inima zilelor mele,

în față aplic bunătate, lumina-mi din ochi,

de-a stânga (m-am născut stângaci)

credința e sângele, izvorul de cuante…

Evident, celelalte fațete sunt ura, răutatea și îndoiala,

pentru echilibru,

Toate ale mele, declarate-n ziua în care

am crezut că mi-a murit ipocrizia…

Zilnic adun cuburi

și în fiecare,

pun o picătură

din mine.

 

 

Charlize

 

Venise din seninul unei zile

acea atingere accidentală

din colţ de stradă…

 

Îmi zâmbea cu semne de mirare.

„Mă numesc Charlize”.

Eu mă scăldam deja

în iarba irlandeză

din irișii ei

de margine de Eden.

 

Febril,

derulam poeme

căutând cuvinte pentru emoţia clipei.

Le-am învelit,

când le-am găsit,

cu tăcerea mea albastră

într-un buchet de răsărituri.

 

Ne-am așezat pe bordură

să nenumărăm împreună

petale de timp.

 

 

Iubiri în cheia sol

 

Ieri întâlnit-am tristă cheia sol,

Se-ndrăgostise rău de-un fa diez

Ce-a părăsit-o pentr-un si bemol

Ce cântă-n ploaie-n spaţiul newyorkez…

 

O lacrimă, prelinsă pe obraz

Mă ispitea s-o sorb, s-o scald în mine,

Înduioșat subit de-al ei necaz,

Iubind secret tot ce îi aparţine.

 

Eram un do diez, la rândul meu,

Vrăjit pe veci de ea, sonata lunii

Cu-admiratori ce o vânau mereu,

Dar ea-și dorea doar fantele minciunii!

 

Și ne-am unit: și note și arpegii

Să îi cântăm de leagăn și de dor,

S-o-nveselim, prinzând-o în solfegii,

Să uite un moment de-al ei amor…

 

Iar în final, i l-am adus pe fante,

Era lihnit și slab și jerpelit,

Căci fără ea, în sferele înalte

Era un nimeni, suflet chinuit.

 

Și trista cheie, de atunci străluce,

A aruncat mâhnirea într-o mare,

Regină-i peste toţi și se produce

În simfonii de bucurii astrale.

 

 

primul vals

am întins un deget spre obrazul tău

să îndrăznească a te iubi

un fulg de nea

de mână s-a lipit

avid

subit de tine-ndrăgostit

l-am privit cum se topea

în palma mea

mi l-am oprit în gând

în locul în care

ce întâmplare

îmi adunam ninsoarea zilei de mâine

atunci mi-ai zâmbit

cu fulgul geamăn

pe mâna ta

pluteam incert

dulce balans

în primul nostru vals