Frăția ierbii

Iarba stă blândă,

Mireasă la altar

În fata coasei nemiloase

Tăind-o drept, felii de trupuri verzi,

Se culcă pe patul de surate,

Laolaltă cu florile de câmp,

Cu ritmul coasei legănate

De mâini cu palme-adânci,

Bătute de nevoi, de munci,

De sarea asudării mute;

 

E o frăție între iarbă, coasă

Şi brațele coşaşului

Ce par dansa un vals

Din lumile feciorelor

Râvnite de uriaşi anunnaki,

È un dans magic,

Ce pare simplu precum

O galaxie născută

Dintr-un trup de vraci;

 

Çe ritm, ce sunet, ce iubire

Răzbat din firele de iarbă,

Ce cad cuminți

Pe pajiştea şi mai cuminte,

Ce cântec este întregul trup

Al truditei, luminatei,

Venerabilei argonaute solitare

Mânuind necruțătoarea coasă

Ce parcă îşi sărută şi firele de iarbă,

Şi viitorul înierburit,

Fecund precum un pântec rar,

Un colț de rai.

 

 

 

 

Merlin

Toate luminile

Sunt doar nişte mici bijuterii

Ale întunericului!

Ce s-ar face stelele

Dacă nu ar fi imensul

Întuneric înghițindu-le,

Ronțăindu-le razele,

Epuizându-le strălucirea?

 

Şi pisoiul Merlin,

Care cotrobăie fiecare dimineață

De zorii grăbiți să se exhibe,

Ştie asta şi nu se stresează:

Blana lui neagră

Îi va absorbi

Cu aceeaşi plăcere

Şi mâine dimineață!

 

 

 

 

 

Port

Apele curg,

Marinarii se-mbarcă,

Toate se duc,

Numai portul rămâne,

Navigator fără vârstă

Peste valuri de vremuri,

Punte de aur şi pururi

Între clipa de față

Şi fluviile de mâine…

 

 

 

 

 

Tristețea poeților

Poeziile mele sunt triste,

Spune poeta răsfoindu-şi

Ultimul volum de gânduri;

 

Lumea întreagă e tristă,

Îmi vine să-i strig din sala

Ticsită de poeți, trişti şi ei;

Cum altfel să fie,

Şi cum să scrie poezie?

Râzând?

 

Poetul şi când râde, e trist,

Clovn la sfârşit

De nesfârşit spectacol,

Tristețea lui e veselia îngerilor

Ştergând lacrimile Prințului

Căutând mereu pierdutul

Pantof al Cenuşăresei.

 

 

 

 

 

Jongleor

Eu sunt un trist

Fundamental vesel,

Alteori,

Sunt un vese

l Fundamental trist.

 

— Eşti un clovn,

Veți exclama, desigur,

Un biet charlot de bâlci,

În cel mai bun caz!

 

Vă zic, însă,

Eu sunt un aproape om,

Fundamental ascuns

Sub o mască pierdută,

Am nevoie mereu

Când de un motiv

Să fiu vesel,

Dar lumea e prea tristă

Să-mi ia râsul în serios,

Alteori,

Am nevoie de un motiv

Să plâng, pur şi simplu,

Dar lumea din jur

Râde fără motiv

Justificând că e fericită,

Iar eu, atunci,

Pot fi huiduit

Dacă fac tumbe

Ori scot panglici pe nas.

 

Sunt un nimeni, până la urmă,

Un jongleor anonim

Între patul lui Procust

Şi pietroiul lui Sisif,

Un jolly joker celebru

Între plus infinit

Şi restul de la pâine.