Film pe cer

 

La mine pe cer

nu mai erau poze negre cu mamuți

ci inimi stropite în alb

și șterse cu gume albastre

ce săreau în pat și găteau plăcinte

 

Dimineața rula un film japonez

samurai cu săbii pe față

și mustăți ascuțite

jucau fotbal cu lanterne

și săreau în cap din leagăne

 

La prânz era un documentar

camere din pământ și flori

urmăreau triburi africane

care urlau și vânau

oameni de zăpadă vărgați

 

Seara era un film american

cowboy cu fețe de spice

și pistoale de ciocolată

călăreau șervețele șifonate

și jucau prinselea cu șerpi în cizme

 

Noaptea aceea,

toate filmele s-au certat între ele

japonezii au scăpat mustățile lor

pe spicele americanilor

americanii au împușcat în cap

prada triburilor africane

iar triburile africane au spart în mii de bucăți

lanternele japonezilor

Ceața s-a lăsat,

era război la mine pe cer.

 

Erau bombe pe cerul din Kiev.

 

 

17  00

Pe ecranul televizorului apar purici

doar înaintea știrilor de la ora 5

atunci când aflu ultimele informații despre tine.

 

Primul reportaj este despre inflație

baloanele de la angroul din colț

se umflă treptat, apoi se sparg

și devin cascade de dero și jucării ieftine.

Cascadele sunt imense

depășesc pereții de angro

se transformă la rândul lor

în fire de păr aurii.

 

La știrile sportive

inimile jucătorilor se schimbă în mingi de fotbal

și plutesc deasupra arenei naționale

acoperind stelele și nocturna.

Fiind și ele baloane, sunt afectate de inflație

pocnesc și cad pe nămolul de sub gazon.

 

Într-o știre de ultimă oră

anvelopele se umflă cu heliu și parfum de damă,

toate mașinile plutesc deasupra orașului.

Te-am văzut atunci pe străzile unui București gol,

lipsit de aglomerație.

 

Aveai ochii ca într-o reclamă de la ora 5

plini de verde și aspacardin.

 

 

Verile de 2012

Verile de 2012

nu se împart la 2

și nu se compară cu

verile de 2006.

În 2006 aveam un an,

îmi creșteau plete din ceafă

și vedeam doar mingi de pink-pong pe pereți.

Nici măcar cai verzi nu existau,

ei au apărut doar atunci

când trăiam vara lui 2012

pe o bicicletă cu patru roți.

Verile din ’12

nu erau colorate în cărbune roșu

precum cele din ’18,

ci erau filmate cu un filtru de 1960

și pot fi revăzute

numai la acel televizor

cu două antene și bibelou.

În verile acestea nu existau

străzi sau case normale,

erau cartiere de lacuri cu pișcină

și curți interioare imense

în care găseai, printre firele de iarbă

salată de vara lui 2012.

Sigur, vara lui 2012 nu e

la fel de câlduroasă ca 2023

sau la fel de nesigură ca 1914,

și chiar dacă o voi iubi și pe cea din 2048

în vara lui 2012 te-am văzut prima oară,

când camerele te urmăreau

și învâțai să mergi pe o bicicletă

cu două roți.

Soneria se aude în stuf,

un copil se aruncă în apă.