metalizate

Juriul a deliberat

Trei săptămâni

Negre

Beau un ceai

Cu noaptea

Ne-am îndrăgostit

Unul de celălalt

Ne-am recomandat

Dușuri reci în doi

Fără să ne privim

Am lăsat buzele

Să vorbească

În locul nostru

Încă ne amăgim

Picăturile metalizate

Ale ceasului din hol

Ne tratează cu indiferență

Norocul nostru

Vecinii ne inundă frecvent

Dar înțelegem tot

Nu este vina lor

De fiecare dată

Ei nici măcar nu sunt acasă

Ce norocoși suntem

Cel puțin pompierii

Nu ne mai despart

Rămânem ore întregi

Sub duș

 

 

Gânduri

Trec pe linia moartă

Prin ceață

Gânduri

Șevaletul serii

Îmi proptește podul palmei

Fix în tocul ușii

Încuiată

Cheia de gheață învârte timpul

Pe cerul gurii

Secundele s-au oprit

Din eternitate

Zâmbetul lor efemer

E precum iarba rumegată

Înca țin ochii închiși

Teama de a mă trezi

Mă lovește în ceafă

Precum buzduganul unor cuvinte

Adânc prăfuite în hârtii

Condamnații se jură înlănțuiți

Pe teancuri uriașe de țigări fără filtru

 

 

Bâlbe

Prea multe cuvinte în culoarea bătrânului pahar

Ascultătorii au dat bir cu fugiții

La graniță tăcerea unor morminte pline

Acoperă trădarea soldaților mei

Stâlpii de înaltă tensiune se roagă

În noroiul picioarelor goale

Urlu la cerul nedrept de albastru,

Iar ploaia mă plânge pe mâini și pe piept

Voi, cei ce strângeți pământul cu dinții

Bucurați-vă ca niște prunci de eroi

Cuvintele mele sunt pe acoperișuri

La fel de obosite de marșuri

Strofe întregi scrijelite pe tancuri

Sunt arse de mâinile zeilor nebuni

Blesteme îndelungi se opresc din plâns

Totul este doar sânge și moarte

În pantalonii zdrențuiți ai nopții

Luminile ochilor se sting în balauri

Firimituri de ceasuri hrănesc poduri de netrecut

Au rămas doar lacrimi, niciun sărut

Cei ce privesc de la geamuri

Simulează atacuri de panică pe străzile goale

Totul este la timpul trecut

Mă mint singur și mărșăluiesc

În timpanele pline de groază

Copiii mă privesc de pe margini

Bieții naivi, nu știu prin ce-am trecut

 

 

Așteptare

Tot cerul întins așteaptă

Glasul picăturii de ploaie

Lovește pământul

Lasă în urmă doar foame

O biată nebună

În haine stropite de ciumă

Și gustul de cretă

Se ridică în picioare

Calcă nevinovate

Frunzele de mentă

Câștigători și necâștigători

 

 

Mai aproape de podul palmei

Scrisoarea aceasta îmi ține de foame

Precum o ventuză

Rece și plictisitoare

Am ajuns la o concluzie

Florile sunt cele mai fericite

Mai fericite chiar decât fereastra

Toate lacrimile pomilor

Sunt fierte la foc mic

Dar cafeaua rămâne tare

Nu toți pașii sunt la fel

Norocul meu este că locuiesc

Pentru o secundă pământeană

Pe Marte

Așa își șoptesc purecii

Când cotrobăie prin sertarele câinelui meu

Mai bătrân decât toate semafoarele din oraș

 

 

Timpul fierbine

O floare

Cere îndurare nopții

Cu palmele lovește în cristalinul

Ochilor ceții

Răspunsul atinge frunzele

O iubire ascunsă de umbra

Sabiei ascuțite a buzelor

Se aruncă în brațele lacrimilor

Doar miros de floare fragedă

Pătrunde în plicul sigilat