Interior pustiu

Camera e goală fără tine

Și chiar parfumul tău s-a dus

Ploile lumii cad acum pe mine

Eu sunt pe aici, dar parcă nu-s.

 

Un scaun gol mai am în mine

De unde ai plecat demult în lumi de gheață,

Întunericul desenează umbre line

Pe aici, pe unde a fost odată viață.

 

Focul din cămin îmi spune că e iarnă,

În mine viața a săpat un groaznic hău,

Zăpezile lumii trec pe aici să cearnă

Stele reci de gheață pe surâsul tău.

 

 

Calul nimănui

 

Parcă scăpat din chingile de foc

De la cerescul car al Sfântului Ilie

Aleargă ca un gând când grânele se coc

Și orizonturile le adună ‘ntr-o stihie.

 

Vine în goană, stârnind pe drumuri Praful,

Çătând mereu o poartă deschisă cât mai larg

Unde un om să-l lase într-un staul

Să-și odihnească trupul, acolo, obositul șarg.

 

Dar porțile-s închise cu ruginite fiare,

Geamurile sunt negre ca ochii unui orb,

Bietul cal tânjește acum la cereștile care,

Cu care șă își plimbe Sfântul, cel hrănit de un corb.

 

 

Casa părăsită

 

Tristă casă veche, părăsită,

Ascunsă în tufișuri și grele buruieni

Îți ferești fața de prințesă amar îmbătrânită

Pe drumul vechi ce duce spre poeni.

 

Parcă mai ieri în curtea largă se auzeau copii

Cu cămăși albe și ochii cristalini,

În curcubeu curat ploaia își aruncă stropii

Potolind setea din oameni și grădini.

 

Acum peste tot a năpădit pustiul

Vântul, prin geamurile lipsă, urlă a prohod,

Perdele vechi îngălbenite își scutură pliul

Speriind pârșii ce șovăielnic se ascund în pod.

 

În poartă a crescut o salcie mare

Ca un lacăt pus de Dumnezeu,

Sub fânar așteaptă vechile care

Obosite continuu de drumul lor cel greu.

 

Plâng bătrânii copii privind la vechile icoane

Înnodând dureri în lacrimi și cuvinte,

Dar toate acestea sunt doar false toane,

Când urmele părintești sunt palide morminte.

 

 

O singură cafea

 

Amară este cafeaua dimineața,

Când singur vezi roșul răsărit,

Din negura nopții nu s-a risipit ceața,

Lumina zilei parcă n-a venit.

 

Aburii din ceașcă mă cheamă la visare,

Aș vrea măcar cu gândul să fim doi

Toamna, pe o plajă lâng-o mare,

S-aninăm verzi frunze în toți copacii goi.