Ce binecuvântare să fii țăran

Cresc căpițe de fân

și câmpuri înmiresmate

acoperite cu roua dimineților

în visul meu de orășean încartiruit.

Crescut pe asfalt între betoane

doar curțile îngrămădite printre clădiri

mi-au dăruit o boare de libertate.

Visez mirosul pâinii coapte în cuptor

și aroma bălegarului din grajd

ascult încântat dangătul clopotelor

reverberat în liniștea înțeleaptă a

munților.

Visez arome de cetină de brad

după ploi mocănești

când Dumenzeu își udă grădina

cu meticulozitatea gospodarului dintâi.

Visez cântat de cocoși în zori

mă-nvălui cu ciripit de păsărele

mă dezmierd cu grohăitul porcilor

și mugetul vacilor din ocol.

Ce binecuvântare să fii țăran autentic

cu acte în regulă dăruite de Dumnezeu

să crești falnic din pământ

să trăiești odată cu el, prin el și cu el

în ritmul superb dictat de Atotputernicul.

Vă spun eu orășanul alogen

că sunteți condamnați să fiți fericiți

în mica grădină a Domnului

cu toată nimicnicia viețuirii la firul ierbii.

Cu un picior deja în paradis

moartea va fi o joacă de copii

un fel de v-ați ascunselea printre lanuri

printre păduri, miriști și pășuni

unde Dumenzeu vă va aduna

și încrusta numele în piatra veșniciei.

 

 

 

Un vers alb azvârlit în neant

N-ai cum să ieși bine

din afacerea asta numită viață.

E prcum o sticlă spartă

din care se scurge vitalitatea

iar sensul se prelinge în toate direcțiile.

Ești condamnat să trăiești din pierdere:

oricum te vei pierde tu însuți

prin labirintul trecerii în altă dimensiune.

N-ai decât să-l cauți pe Dumnezeu

el nu-ți va întinde niciodată mâna

iar tu vei scotoci toată viața

la limita periculoasă a abisului.

Urcarea ta spre infinit va fi doar un șir de iluzii

terminate cu dezamăgiri amare

dar adesea cu înfrângeri definitive.

Poate vei avea șansa unei posterități,

un fel de glumă cu ștaif a viitorului

imprevizibil.

Nu ai decât să clamezi trecutul eroic

puritatea etnică ori forța uniunii.

Nu uita totuși că drapelul

e doar o cârpă colorată

menită să acopere coșciugele

celor căzuți pentru patrie.

Nu-ți rămâne decât să trăiești

precaritatea apăsătoare a clipei

să te bucuri de corpul tău biciuit

de loviturile crunte ale sorții.

Vei rămâne doar o vagă amintire

în cel mai bun caz o metaforă existențială

cu urmași care oricum nu te vor mai citi

și nu vor fi în stare

să scrie măcar o propoziție despre tine.

Nu vei fi nici măcar simfonie neterminată,

ci un vers alb azvârlit în neant.

 

Sejur etern în pridvorul paradisului

Am convocat din nou

ședința de urgență a umbrelor

să găsim împreună

o nouă cale strategică

ce duce direct spre neant.

Tovarășii au fost lipsiți de idei și viziuni:

în urma lor au venit câțiva domni

care la rândul lor s-au întrecut

în truisme și banalități de doi lei.

După acest eșec de etapă

în construirea cetății de lumină și dor

am invitat poeții mai acătării

pe care-i cunosc și la care țin.

Ei au venit cu povești despre metafore

și versuri unicat, foneme, rime

și alte fantezii complet inutile.

Am ajuns rapid la concluzia c

ă salvarea prin cultură

este doar un bullshit monden,

o scuză pentru lipsa de har.

A venit rândul militarilor autentici

să-i mobilizez pentru ultima campanie

a iubirilor deșarte

purtate prin deșerturi umane.

După eșecuri repetate în calea spre

lumină

am implorat dragostea să mă viziteze.

Și ea a sosit brusc

a pogorât magic din înalturi.

Sau poate diafan prin vibrații subtile

în curtea abjectă a depresiei

străjuită de zidurile inaccesibile ale eșecului.

Ți-am strâns mâna și braț la braț

am pornit pe cărările vrăjite ale

posibilului.

Sejur etern în pridvorul paradisului.

 

 

 

Rămân cetățean al dragostei universale

Mă simt împlinit

în tăcerea sublimă

dintre două cuvinte

dintre două versuri

dintre două strofe.

În textura de vis a scrierii însă

mă zbat ca o muscă

în pânza de păianjen a sintaxei

ori în menghina morfologiei.

Mă sufoc între silabe

dau rateuri între foneme

mă cuprinde depresia

când sunt incapabil de rime.

Mă întreb dacă lacrima mea

trivită între două tăceri

poate fi decodificată în text

ori dacă elanurile vitale

pot fi întrupate în magia cuvintelor.

Caut liniștea fecundă

unde porumbeii ciugulesc

semințele dorurilor nestinse

iar brazii semeți

ating duios eternitatea de azur

a cerurilor plămăditoare de viață.

Fericit de a umple pătrățica vitală

condus de mâna vrăjită a scrierii

plăsmuiesc versul unic al iubirii.

Eu rămân cetățean al dragostei universale

fără buletin sau pașaport

prin golitele buzunare.

Stângaci, ezitant și trecător

transcriu al lumii complet dor.