Motto: Am desprins scânduri din cer, mi-am făcut din ele o cruce.

Moartea este o femeie

Am desprins scânduri din cer,

mi-am făcut din ele o cruce.

Moartea este o femeie,

ea îmi sărută coapsele, în fiecare seară,

mă îmbracă cu pământ…

eu tresar, încă mi-e frică.

Moartea este puternică!

Însă am început să simt,

degetele îi tremură când mă atinge sub pământ.

 

 

Zidită într-o inimă de înger

Mi-a adormit în brațe mama

Din razele lunii curgeau lacrimi,

în păr avea frunze de tei.

Pe jos, căzută pe podea

se zbătea o umbră.

Zidită într-o inimă de înger,

pe un perete fără de sfârșit

mi-a adormit în brațe mama.

 

 

Tâmpla lui Dumnezeu

Palmele reci ridică natura căzută

și o reazemă de tâmpla lui Dumnezeu.

Noaptea își ascunde pumnii în urma pașilor tăcuți

și fredonează încet un cântec de moarte.

Cerbii de aur dansează în flăcările ploii,

iar luna se descalță de melancolie.

Fluturii cerului îngroapă frunzele ce cad

în cristalul tulbure al ferestrelor.

 

 

Îngerul lui Dumnezeu

Dumnezeu m-a rugat

să am grijă de îngerul lui

până în ziua în care se va întoarce.

 

 

Moartea m-a vândut

Pământul e oglinda în care te privesc,

sângele de taur îmi picură sub pleoape

umbra însetată adună fiecare strop

și-mi face din sânge o cămașă.

Simt cum îmi alunecă pe trupul gol și rece,

nu-mi cere să mă întorc în locul

în care moartea m-a vândut!

Bucată cu bucată,

carnea s-a desprins până la piatră.