Tablou înrămat


muntele se culcă surâzând
la ziua de mâine.
în cutia cu știri liniște-i.

pe ecrane apel la calm,
agresorii sunt în lanțuri.
vântul libertății spulberă frica
de noaptea fără stele.


în parc, copilăria-i pe tobogane,
lebedele dansează pe lac
pe muzica lui Vivaldi,
câmpul cu maci a înflorit.


aplauze și lacrimi
la masa negocierilor.
tablou înrămat în faptul serii.

 


Strada cu licurici


Strada cu licurici

ancorați
în realitate
ascunde iubiri nevinovate.


La geamuri mușcate
înfiorate,
pe alei crizanteme
fac semne.


Sub felinare
zac trei pahare
ciobite,
băute, pierdute!


Un cățel maidanez,
puțin obez,
latră la lună,
îi place cum sună.


În grupuri ascunse
sub veștede frunze
cântă în cor
greierii, în do major.


În noaptea cu lună,
pe strada străbună
veseli licurici
cu sclipici.


Toamna pe dealuri
vine cu valuri
de frunze,
să se amuze.

 

Un sentiment


Astăzi m-a trezit un sentiment
uitat pe scările vremii.
O clipă m-a prins de mână
și m-a mângâiat cu drag.
Cândva mă însoțea fără să-l văd, fără să-l simt. Tinerețea!
Nu aveam timp pentru sentimente.
Ochi luminoși și minți inteligente mă așteptau
să le vorbesc despre poetul cu inima cât țara,
despre domnul Eminescu,
sau despre Arghezi, Blaga, Nichita Stănescu.
Recitam versuri, vorbeam despre viață, iubire sau destin.
Sentimentul datoriei împlinite!


Nu suntem nimic fără povești
adevărate.
Trec strada, un zâmbet
îmi face ziua mai frumoasă.
Bucurie și uimire laolaltă;
recunosc luminițele care mă îmbrățișează cu atâta căldură.
Banca a treia de la geam,
spre strada cu castanii înfloriți.
Trecut-au anii,
s-au uscat castanii,
albul florilor ascuns în grizonate plete.
Pe tabla de șah a vieții băieți și fete.
Cât aș vrea să-mi mai vorbiți,
zise-un glas înduioșat.
Și nici nu știți cât mă bucur
că mai trăiți…!

 


Toamna se-arată


Cocorii duc cu ei căldura
și cântecul ce bucură făptura.
Cu fiecare frunză care cade
plânge natura.


Un plâns e ploaia grea din vatră,
o lacrimă pe ramura uscată.
Pe-alei dezgolite, cu pas ușor,
toamna se-arată.


Frunze-n alai cu vântul dansează.
Bătrânii copaci prin parcuri oftează.
La plecare, din cuiburi, triști puii
pozează.


Aracii în vie de-acuma sunt goi,
strugurii-s vin turburel în butoi.
Must și pastramă din plin
pentru noi.


Norii se-adună pe înserat,
Răcoarea se-așază timid peste sat.
Lângă sobă cu toții
ne-am adunat.

 


Un călător
arunc cuvinte spre cer
nu primesc niciun răspuns
mă lamentez, suspin
singurătatea e dureroasă
să vorbești la ziduri
să nu te audă nimeni e tare greu
vrăbiile ciugulesc firimituri
la fereastra mea
liniștea devine obositoare
voi, cititorii, sunteți singurii mei prieteni
de la care aștept un răspuns
Dumnezeu nu-mi vorbește
subalternii lui nici atât
au alte treburi mai importante
stau la fereastră și-mi număr zilele
câte mai sunt?
nu știu
sunt doar un călător în trecere prin gara
care așteaptă ultimul tren
sper să întârzie cât mai mult
nu mă grăbesc
mai am ce să povestesc.