Când ai venit pe jos din rai, aparută la Editura AIUS – mai 2023

Mă declar vinovată


Răzvrătită și nebună de dor
mușcă pământul cu colții ei verzi
se dezbracă-n văzul tuturor
de mugurii plini ca niște cirezi


își zvârle frenetic suspinele-n iarbă
ai grijă pe unde pășești neștiut
n-ai leac de atingi înflorirea – degrabă
te transformi într-o prispă de lut


răbdătoare și blândă mă declar vinovată
de tumultul acesta care-mi umblă prin sânge
ca și când primăvară n-ar fi fost niciodată
mă predau înfloririi și asta-mi ajunge…


Nu iau în seamă


Nu știu voi cum mai sunteți și cât
dar eu o să mă strecor afară
am nevoie de lucruri simple
de exemplu un exercițiu de respirație
un gram de libertate sorbit cu grație
vreau să trec dincolo de întrebări hotărât
ce-am avut am pierdut ce-a rămas
de făcut în preascurtul popas
în spatele ușilor închise se scriu istorii
pentru cei care vor urma
acestui timp care abundă-n victorii
strecurat în viața noastră pas cu pas
desigur în spatele ușilor capitonate
cineva își frânge mâinile pentru noi
așa nerecunoscători cum suntem
să fim așezați în rândul drepților
nu iau în seamă tic-tac-ul care răzbate
o să mă strecor dincolo de false
măști și oglinzi – pe Lipscani
mă cheamă un dor venit de departe
fântânile iubindu-se liber cu cerul
și-am auzit eu cum că porumbeii
șușotesc despre pacea de o mie de ani…


Partea mea de vină


Până la urmă
dintre toate femeile care te-au iubit
când te salvai în tranșeele săpate-n carnea lor
și-n sângele lor îți scriai memorii
ai ales să fii dezertorul din linia-ntâi
semnând doar în vestă sentința cuminte
cu ultimul cartuș purtător de victorii
„ești frumoasă ca un tratat de pace”…
și ne-am iubit – dincolo de cuvinte

dincolo de orice-nchipuire – amarnic durut
până la locul unde cascade învolburate
despărțeau muntele strigătelor înăbușite
țâșneau din carnea noastră jivine
și se târau prin trupul nopții de lut…
pănă la urmă – orice soldat
are o singură mamă
o singură iubită și o singură inimă
în singura viață de dat…


Memoria secretă a copacilor


Astăzi am evadat printre voi
ca într-o catedrală cu prieteni
pajnici și tăcuți de la pământ spre cer
răbdători îndurând picăturile reci
semănând atât de mult cu lacrimile
femeilor care nu mai așteaptă
niciun semn de pe frontul unde
luptele au încetat demult
si nimeni nu s-a mai intors
purtand la piept în locul inimii
decorații…
cu voi e o altă poveste
nu dați socoteală nimănui
câtă vreme ați făcut pace cu cerul
dornică de-mbrațișări
v-am ascultat respirând pe dinăuntru
cum altădată în pântecul mamei
eram doar o inima o inima
si da, am cotrobăit prin buzunarele
voastre scorțoase de soldați…
buchetul de imortele al tinereții mele
se păstrase intact în seva voastră
plină de amintirea războaielor
din care învingătorii se reântorc
într-un târziu acasă cu flori
și degete de iarbă subțiri
ca să se lase îmbrățișați
de femeile care nu mai cred în semne…

Permis de liberă trecere


O să-mi cumpăr un tren personal
cu ferestre deschise spre cer
controlor iau timpul fugar
cu armura prăfuită de cavaler


evadez dintr-o gară cernită
cu triști călători speriati
cumpărându-și bilete în pripă
când microfonul repetă „urcați”


puneți-vă masca pe față
indiscutabil distanța legală
în trenul acesta se-nvață
on line separarea mortală


turnați-vă răbdare-n perfuzii
doar cardu-i permis la bilet
desigur un buzunar cu iluzii
și inima – dar să bată încet


acest tren n-are cale ferată
pe geamuri scrie open interzis
nici șine de lemn sau de piatră
în schimb destinația e de vis


eu investesc intr-un tren personal
pe-o calea ferată de crini dau petrecere
nu mă tem de-al nuștiucâtelea val
și n-am permis de liberă trecere…