HEI, MIROS, MIROS, MIROS
Miros, miros, miros, hei,
Herghelii de flori de tei.
Hei, miros, miros, miros,
Analgezic pân’ la os.
Hei, plămân, plămân, plămân
Adresă unde rămân.
Plămân, plămân, plămân, hei,
Unde se converg atei.
Hei, frumoasă zi de-acum,
Mâinele-ți va fi postum.
Zi frumoasă de-acum, hei,
Îți iau azi, cât pot din piei.
22 iunie 2024
IA
Ia se poartă în primul rând pe interior,
Într-o mândrie de apartenență şi dor.
E doar o îmbrăcăminte de o singură stea,
Fără mândria din interior, de-a o purta.
Dar cu mândria purtării, are atâtea stele,
De nu s-a inventat încă cer pentru ele.
Despre ie nu se-nvață în nicio şcoală,
Că la români ea e identitate ancestrală.
De aceea mergeți în vechile sate,
Ca să vedeți parăzile iilor adevărate.
Că Dumnezeu a lăsat-o de mii de ani,
Ca uniformă împământenită de țărani.
Trecut rostogolit din timpuri imemoriale,
Prin pixelii cusăturilor motivaționale.
La nepoată, din mână-n mână, de la
bunică,
Din ac în ac, da-te, de la mamă la fiică.
Pe pânze din războaiele de țesut vise,
Cu toată lumea-n ele parcă prinse.
Că la români, prima dată a fost ia,
Şi doar apoi s-a născut veşnicia.
24 iunie 2024
TUTELA
Copiilor le dăm mai mereu peşti,
În loc să-i învățăm să pescuiască,
Îi învățăm cum să pretindă,
Înainte să-i învățăm să făurească.
Rostul doar prin tutela noastră,
Ce vede-n locul lor, aude şi ştie,
Îi căutăm excesiv în cornițe,
Fără ca mare lucru acolo să fie.
Vedem ce nu vrem să vedem,
Şi ne răsfrângem vanitatea stăpână,
Asupra fragilității în căutare de repere,
Ca să le ținem viețile în mână.
Le tăiem aripile de timpuriu,
Şi orice inițiativă personală,
Şi dacă întreabă de păsările de pe cer,
Le spunem că zborul e boală.
Să nu-şi dorească, să nu aspire,
Învățându-i cu picătura chinezească,
Îi punem în banca noastră, nu a lor,
Dându-le identitate străină şi falsă.
Îi ținem în vitrine, sub sticlă,
Alimentându-le iluzia, ca atare,
De nu pot nici o flatulență să aibă,
Fără o cerere şi-o aprobare.
Nu pot nici să se căsătorească,
Decât cu alesele deja alese,
Trecute sub microscopul tutelei,
Căutătoare de virtuale mirese.
Ba dorim cu sfătoşenie să ținem
Şi lumânarea în noaptea cu pricina,
Pentru neprețuite sfaturi de dat,
Despre patul ce scârțâie lumina.
Ca să se rămână cu buricul netăiat,
De atâtea moaşe aşezate-n front,
De vor sau nu, tinerii părinți,
Vor da apoi copilul ca acont.
Ca-ntr-un final, când noi dispărem,
În tristețea lumii distorsionate,
Copiii noştri vor trebui să re învețe,
Libertatea sării-n bucate.
28 mai 2024
POT FI
Manierism cât cuprinde,
Cu vieți trase la imprimantă,
Ca să fie cu idolii lor,
Pe aceiaşi secantă.
Ce disperare în încercări,
Să trăiască nemijlocit,
Luându-i ca azimut,
Şi lor înşişi dându-şi delete.
Ce tobe, ce surle, ce trâmbițe,
Ce cozi la fobie,
Ce urcări pe cadavrele,
Sfârcului de glorie.
Ocupați pe dinăuntru,
Pentru a fi pe dinafară,
Fantoşe ce par energie,
Unde gazda-i omoară.
Cu integrală de suprafață,
Pot fi adunați în erată,
Şi de cât de sărăcuți sunt,
Extraşi cu rădăcină pătrată.
22 iunie 2024
NU ALVEOLA TIMPULUI E STRÂMTĂ
Nu alveola timpului e strâmtă,
Ci neputința de a-i da,
Consistența ce să o umple,
Cu adânc şi înalt de ceva.
Tributari propriilor curgeri,
Cu repere ce să dea identitate,
Prea des ne umflăm în penele,
Unor desene animate.
Inventăm vini ca să ne disculpe,
Arătăm cu degetul, înfierând,
Înspre sine, în schimb, doar flori,
Demersurilor, aducând.
Spunem ei, spunem alții,
Niciodată noi, nicicând eu,
Vina altora e cea ce ne vindecă,
Băgând în ea cărbuni din greu.
Nu ştim ce să facem cu timpul,
În timpul vieții, nu prea ştim,
Îl pierdem cu ghiotura,
Dar în pragul morții, clipe cerşim.
16 aprilie 2024
Comentarii recente