Feng-shui

oricât m-aș răsuci, e limpede

că m-am născut asimetric

deși tot încerc să repar o atare greșeală

pe palma dreaptă, cu litere de tipar, e scris: BINE

pe cealaltă, la fel de apăsat, stă scris: RĂU

nu mai știu, însă, care e una și care cealaltă

când încep să aplaud

 

cetatea soarelui se schimbă către apus

mi-e teamă de vremea când va fi bine mereu

ce fel de bine e acela, îmi spun, care se întâmplă tot timpul

cum pot ști că am făcut bine când totul e bine

sau, urmând legile lui De Morgan,

cum ar ști careva că i-am făcut rău, când totul e rău

ca și cum aș aplauda cu o singură mână

de departe s-ar crede că trag palme cuiva

ceea ce, într-o stranie ambiguitate, e și bine și rău

 

O, Doamne, fă-mă un instrument al păcii tale

fii măcar pentru o clipă chinez și binecuvântează-l

pe fiul tău asimetric

faptele lui nepotrivite și viața feng shui

care alungă binele veșnic

și-aduce vântul și focul și apele în odaie

 

 

Portret de femeie

să vii la noapte negreșit să-ți continui portretul

îți strecor o pală de vânt printre șuvițele negre

îți ascund un grain de beauté sub lobul urechii î

ntâi nemișcată, apoi răsucindu-te-ncet

în sensul invers acelor de ceasornic

 

din nou și din nou inocenți Paradisul

devine scrânciobul în care ne legănăm

tu spune-mi ce-ți trece prin minte iar eu

fac din asta cea mai frumoasă poveste

o mantie pentru umerii tăi dezgoliți

o eșarfă lăsată să cadă fără sfârșit

din steaua Canopus

nu pot să te-ating, dar totul va fi cu putință

când șevaletul n-o să mai fie între noi

când noi n-o să mai fim între noi

 

să vii negreșit la noapte să-ți continui portretul

imaginea mea despre tine nu se satură

doar cu imaginea ta

 

 

Zugravul

în fiecare dimineață vine la noi acasă Zugravul

cercetează cu băgare de seamă pereții, șterge-o nuanță

desface câte-o aplică, ia urma vreunei crăpături

e tot cum îl știi, cu scărița pe umăr

cu găleata în mână și bidineaua afundată-n găleată

cu ziarul împăturit pe creștet în formă de coif

îl văd încruntat, mă gândesc că asta îl face mai vesel

dar pleacă la fel de încruntat cum venise

nu știu cum îl cheamă, noi îi spunem Zugravul

nici figura n-o știu, poate nu e aceeași mereu

dar hainele de zugrav și ziarul în formă de coif

îl fac să arate la fel și să se poarte la fel

urăște nuanțele, totul trebuie să fie lipsit de contraste

și de culori țipătoare, nimeni n-are voie să țipe

nimic nu trebuie să iasă-n relief, pereții sunt netezi

și albi, și tăcuți, și albi, și tăcuți

uneori se întoarce spre noi și ne șterge

o trăsătură pe-obraz, un semn doar al meu sau al tău

portretele ajung să semene între ele, nefăcute fiind

cu pensula, ci cu bidineaua

 

în casa de peste drum, venea înainte vreme un pictor

mai adăuga o nuanță, mai lipea o aplică

fiecare își purta chipul ca pe un haiku anume al lui

scris cu o pensulă foarte subțire

acum casa de vizavi e pustie, ușile se lovesc

de canaturi

chiar și pancarta de lemn pe care e scris „de vânzare”

alunecă într-o rână