Alessandro Russo este un poet italian. În 2022 îşi publică cartea de poezii „Până când sângele ne va despărți” (Leonida Edizioni), din care sunt preluate textele pe care le prezentăm în revista noastră, prezentând-o în multe oraşe italiene, şi participând la Târgul Internațional de Carte de la Torino, la Festivalul Venosa „Borgo d’Autore”, la „Xenia Book Fair” din Reggio Calabria, la expoziția „Ricomincio dai Libri” din Napoli, la „Festivalul Campania Libri” din Napoli şi la „Festivalul cărții Dima Book” de la Roma. Câştigă Premiul Rosmini, Premiul pentru Literatură al Institutului Cultural Italian din Napoli, Premiul pentru Poezie la Ithan Show, ocupă locul al doilea la Premiul Alda Merini pentru Poezie şi Ficțiune şi Premiul Persefona, al treilea la Premiul Antica Pyrgos, primeşte premiul juriul special la Astrolabio şi Premiul Samnium şi a obținut şi alte premii literare. Este nominalizat la Premiul de Poezie Strega 2023.

Din 2022, Alessandro Russo face parte din juriul Premiului Decumani şi din 2023, din juriul Premiului La Settimana dello Scrittore. În februarie anul acesta, din nou cu cartea „Până când sângele ne va desparți”, a fost invitat al Casa Sanremo Writers, salonul Festivalului de la Sanremo dedicat scriitorilor. Pe 7 mai a Primit remiul pentru cultură Luca Romano la Chieti, iar pe 17 mai la Roma i s-a acordat Premiul pentru întreaga viață Omagiu lui Pasolini. Pe 29 iunie a prezentat „Până când sângele ne va desparți” şi a primit Diploma de Excelență la Festivalul Internațional de Literatură „Zilele iei, zilele poeziei” de la Târgu Lapus (România). O ediție în limba română a „Până când sângele ne va desparți” este de aşteptat să fie publicată până la sfârşitul anului 2024.

 

VOCI REFLEXE

Aveau timp stelele

şi mai întâi ca unul dintre noi

să fi ridicat capul

aveau deja timpul

să stea acolo

să fie stele

şi nu aveau nevoie de nimeni

să se mire

sau să fie exemplu.

 

Apoi cineva vru să stie

şi întrebă

care lumină ar fi trebuit urmată.

Erau multe şi aşa grămadă

au facut să strălucească ochii

netezind căile

iluziilor noastre

cu promisiuni ce

n-au fost pronunțate.

 

 

 

 

 

OXIMOR AL CERULUI

E ca un nor

ce dispare, imens

dar eu m-am oprit

şi îl pot urmări doar cu ochii.

Acum văd gol

un cer transparent

şi aş vrea doar

să plouă

aceeaşi apă dintâi.

 

 

 

MARI SPERANȚE

Aş vrea să văd zâmbetul

pe chipul unei maici

chiar şi atunci când

uitându-se în jur

nu găseste pe nimeni

să-i facă rugăciune.

Aş vrea să aud

mereu muzica

unui disc ce se roteste

chiar dacă ar veni în zbor din altă lume.

Aş vrea să-mi amintesc de tine

chiar şi atunci când

carnea ce ne-a legat

va deveni hrană

stelelor ce nu vor şti

să străluceasca separat.

 

 

 

SĂBĂIȚĂ, MAMA

Zâmbesti gândurilor

atunci când ajung goale,

le măsori formele

hotărăşti veşmântul

cel mai potrivit,

cusând cuvinte

ce ar fi putea fi spuse

fără să îngrădeşti

făra să le constrângi

a se ridica pe vârfuri

doar ca să alungi

puțina considerație.

 

 

 

 

CURBELE OCHILOR

După o clipă ştiam

că aş fi dorit încă ochii tăi

fixați în ai mei, să mi-i umple

să mi-i facă frumoşi.

Oprii totul, dând forma scărilor

pe care urcau în fugă

descântecele aşteptării

cu fiecare treaptă, cu fiecare tur de rampă

era un gând despre noi

ce venea sau se întorcea.

Nu vedeam altceva, peste, deasupra

sau sub ochii tăi şi cugetai

că toți ar fi trebuit să-i vadă.

 

Ştiam că şi scările pot cobori

şi că aceiaşi ochi puteau răni

dar nu-mi imaginam că apoi

aş fi putut privi aceiaşi ochi

Privindu-te cu aceiaşi ochi.