Despre preotul Ionescu Cheia, prima afirmație ar fi corectitudinea lui în dialogul în limba franceză. Era și el absolvent de Cernăuți, după începutul de la Teologia din București. O liniște raționalistă, la prima vedere, din rostire, o flanare a sacralității bine-temperate, apoi, într-o concurență tacită, în spiritul Franței mute, a lui H.Poincare, cu nora lui, profesoara Ionescu. Profesorii lui de la Cernăuți erau: memoria lui Sextil Pușcariu, eminența din lingvistică și istoria literară, eruditul istoric Isidor Onciul, Vasile Grecu, Romul Cândea, Leca Morariu. Priviți afirmația profesioniștilor, în istorie și pictură murală, arhitectură, și ne gândim la conceptele dragi părintelui, promoției lui, Dina C. (cel care mergea la Târgu-Mureș pentru organizarea conferințelor lui Vasile Netea, în 1972), Florescu I., (în eternul costum al Întemeierii), Cârstoiu de la Scăueni; Du- mitru Moțoc, rector, profesor, teatrolog, actor, regizor). Dacă ar fi să amintesc și fața nevăzută, aproape înfricoșetoare, ar fi cea din întrebarea lui Ion Apostol Popescu, ce învățători de aici au trecut pe la Liceul Pedagogic din Sibiu, la Universitatea din Cluj. Întrebare nevinovată pentru foarte tânărul care eram, plină de tragism pentru personalitățile amintite. Era vreun trădător, informator, în județ. Și era. Întâlnirile lor erau mute, uneori durau secunde, ca în stilistica imaginii de filmologie-Hollywo- od, ei fiind actori ai istoriei de sub mantaua divinității. Celălalt, care nu era acolo, se desfășura ca instrument al răului. Vizitându-mă la Bărbătești, Ion Apostol Popescu, am descoperit că cel cu răul locuia la câteva case mai jos. Să ascultăm fonemele isto- riei despre biserica Toți Sfinții, axis mundi pentru Râmnicu-Vâlcea, păstorită decenii de Gheorghe Ionescu Cheia. A fost construită, între anii 1762-1764, de episco- pul Grigorie Socoteanu, Hagi Constantin Malake și Theodor Monahul, egumenul mânăstirii Drobușa, cărora li se adaugă mai târziu Ioan și Bica Lahovary. Aici se prăznuiește hramul Tuturor Sfinţilor și al Sf. Mucenic Mina, afirma Carmen Laura Dumitrescu (Pictura murală din Ţara Românească în veacul al XVI-lea, București, Editura Meridian, 1978, p. 32). Iată ce glăsuiesc cuvintele pisaniei dăltuite în piatră, întâiul document de atestare a bisericii: „Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sf(în)tului D(u)hu. Ridicatu-s-au această sfântă și d(u)mnezeiască biserică, întru cinstea și lauda Tuturor Sf(in)ţilor, cu îndemânarea și însoţirea la cheltuială a cinstitului și de Dumnezeu iubitor, chir Grigorie proin episcop al Râm(nicului) Noului Severin și a dumnealui Hagi Cos/tan din Malake, având ajutor și pe cuvio- sul chir Theodor monah, egumenul Dobrușei: și s-au început la anul 1762 ov(gust) 1 dn(i) și s-au săvârșit la anul 1764 sep(tembrie) 20 dn(i), în domnia măririi sale prealuminatul domnu, Io Ștefan Mihai Racoviţ (ă) voevod – și în anul dintâiu al păstoriei iubitorului de D(u)mnezeu, chir Partenie episcop(ul) Râm(nicului) iubitul ucenic și diiahod al Sf(in)ţii sale părintelui Grigorie spre a lor veșnic(ă) pomenir(e) ; 7274 sep(temvrie) 13 dn (i). Și a scris Popa Ioan, pietrarul la toate lucrările de piatră a acestei biserici( 1763)”. Au mai trecut pe aici, în calitate de ziditori și întemeietori, Constantin Mavrocordat, Ștefan Mihai Racovită.