JURNAL SECRET. Serie nouă – de Alex. Ștefănescu

Având în vedere epitetul din titlu, autorul transcende realitatea, nu rămâne captivul ei, cu cronotopul clasic, dimpotrivă, eludează convenția, mai brodează câte o faptă în perimetrul verosimilului, la conivența cu imaginarul (vital, mai mult decât stringent artei, după Sartre – L’ Imaginaire, 1933) și umorul.

„Într-o noapte, când aveam insomnie, Shakespeare însuși mi-a oferit un volum de sonete, dar ne-am luat cu vorba și a uitat să-mi dea un autograf” (Alex. Ștefănescu, Jurnal secret. Serie nouă, Ed.Corint, 2016, p. 5). Într-un interval de 6 ani (2009- 15 dec. 2015), criticul se derobează și devine inopinat amicul cititorului relatând dezinhibat griul cotidian, cu travaliul nocturn de împătimit al scrisului, lansări de carte și spiciuri, implicarea în politică, relațiile cu doi președinți de stat (Emil Constantinescu, Traian Băsescu), precum și verdele, adică, agapele cu celebrități beletristice, mentoratul, descoperirea de talente literare (Mihai Gălățeanu), relaxările scriitoricești de la Neptun, incredibilele-i talente bucătărești, practice, curtoazia feminității blonde și ne-, însă teribil de agreabile… Abilul narator conferă o altă conotație noțiunii de jurnal, permițându-și escale în Literar (festivaluri de poezie, întâlniri cu colegii de breaslă), în Media (redând atmosfera de la reviste precum „România literară”, „Luceafărul”, „Cultura”, nominalizându-i pe ziariștii Sorin Roșca Stănescu, cu a sa casă pe malul lacului Snagov, C. Stănescu, om de stânga), în Artistic (teatru, grație lui Ion Caramitru, Radu Beligan și Eusebiu Ștefănescu, un impecabil recitator de poezie; muzică – Tudor Gheorghe, Aurelian Octav Popa; film etc), supradimensionând districtele Familial (blând, armonios, necenzurând micile libertăți) și Familiar, cu „escapade” amuzante, cadouri (un fazan, un dvd)… Harul transfigurărilor, al eternizării expresive a clipei, literaturizarea unor scene, evenimente, acompaniate de desene ușor licențioase delectează, pulverizează stresul. Rocada narator – actant funcționează, așa că sociabilul Alex proiectat în hiperbolă se află adesea în centrul atenției, eclipsându-i pe ceilalți convivi prin vorbele de spirit și manierele alese. Pe cât de sever cu pseudoliteratura și impostura, dintr-odată, pe tot atât de risipitor de complimente la adresa unor dame (bineînțeles, privilegiate) cu sau fără știrea Domnicăi, consoarta cea dinamică, vigilentă, excelent manager de editură, catalizatorul energiilor creative ștefănesciene. Să fi contat și deceniile nenumărate consumate împreună în facultate, iar după, ca dascăli etc.?! Aproape mereu, galantul bărbat solicită opinia domniței sale, o înțeleaptă, o pacifistă, o demnă purtătoare de sceptru (familial). Deloc comunist, ba țărănist sau om de dreapta, dl. Alex. Ștefănescu a fost perceput drept un intelectual influent, cu greutatea cuvântului, bun de campanii electorale pentru Emil Constantinescu, neostil băsismului, darmite simpaticei Elena Udrea?! (Suplimentar, inventivul istorisitor ticluiește unele reverii/ secunde erotice).

Bucurii mărunte, savurate sunt acelea în spațiul liber-în tramvai, metrou-, când vreun călător oarecare îl recunoaște și „se umflă în pene” că i-a citit cărțile, deși nu e pus a le rosti titlurile. În diferite reuniuni semnificative – la Librăria Diverta -, el, istoricul și criticul literar, va susține o prelegere despre Petru Popescu, acompaniat de Marius Tucă, jurnalistul de la Antena 3. Nu există companioni ce trebuie etichetați din start sau de exclus. Dacă seratele se înlănțuie, iar soții Ștefănescu primesc o invitație în mondenitate, normal că Alex și Domnica o onorează cu zâmbet inocent, poate pudrat nițel, ca să dea bine la public. Iată oportunitatea cu un grup de businessmeni, ale căror neveste îl cam caută din priviri pe șăgalnicul fost botoșănean. Acestea „se bucură când le curtez. Și slavă Domnului, le curtez!” Probabil că Don Juan are urmași de soi în toate secolele. Cu alt prilej, o studentă și-a luat ca temă de licență opera criticului sus menționat, așa că o întâlnire face-to-face devine necesară. O altă jună prea pasionată de scrisul domnului Ștefănescu i-a promis fericirea palpabilă novicelui ei amic doar dacă și-ar întâlni idolul spiritual. Zis și făcut, iar protagonistul din Jurnal demonstrează și veleități de naș (sentimental). Partitura ludică va continua cu imprevizibile episoade care fac, bineînțeles, deliciul lectorilor fie și scrobiți… De la o barieră epicureică, regizată sau nu, la o alta, certamente, adevărată, se translatează facil, verbul și mythosul se găsesc din belșug la nostimul literat, așa că în noiembrie 2009, a fost prezent la Iași, la un festival/turnir de poezie, finalizat cum altfel decât cu un banchet la Hotelul Unirea, onorat de laureatul Adrian Popescu, Ovidiu Genaru, Liviu Antonesei, Florin Iaru etc. Apropo de actori, a luat masa altundeva cu actorul Radu Beligan, un octogenar acompaniat de o asistentă de nici 30 de ani, după care mulți întorceau gâtul… Nu ratează, la Onești, un eveniment culturalo-călinescian, unde premiul de excelență a revenit unei personalități de talia lui Nicolae Manolescu. Evident, relatatorul nostru comută centrul de interes nu pe cel premiat, ci pe sinele care a electrizat sala cu un logos pe teme fotbalistice.

Descinderea în zona politicului înseamnă plasarea tenacelui filolog în anturajul prezidențial constantinescian, băsescian ori al prezidențiabilului Crin Antonescu (ne aflăm prin dec. 2009), afinități cu elita acreditată/ validată de Vest, adeziune la ARD (Asociația România Dreaptă), precum și un palier mai jos, în zona miniștrilor (Daniel Funeriu, Valentin Ionescu), a consilierilor, a doamnei Zoe Petre, a aspiranților la Senat (Victor Ciorbea), amendând orice imperfecțiune, derapaj faptic și limbaj neacademic și salutând volontiers rafinamentul comportamental. Din peisaj nu este omis marele cârmaci-dictator, rudimentar, incult, dar cu o calitate -sinceritatea. (o antiteză portretistică la fel de expresivă i-a reușit și lui N. Manolescu, în policromul dialog inițiat de Daniel Cristea-Enache). În schimb, de la un for înalt, Ateneul, Academia, nu se absentează, imens fiind câștigul spiritual pentru asistenții la dialogurile dintre Herta Müller și Gabriel Liiceanu, respectiv, Andrei Pleșu vs. Adam Michnik, presărate cu întrebări ceremonioase și replici tăioase. Urmează un story cu iz detectivistic, căci se pune la cale o vendeta pistolară contra unor briganzi profesioniști, act clar de deturnare a dramaticului în comic. Diaristul trece în revistă cronica neagră a deceselor lui Sergiu Nicolaescu, Tudor Mărăscu, Adrian Păunescu, virând brusc spre filosofic, cultural, la pupitru trecând eseistul Sorin Lavric, extrem de simpatizat. Revine bâlciul deșertăciunilor, cu imaginea maculată a unei reuniuni poetice de anvergură la Iași, în toamna lui 2010, unde nu puține au fost certurile și bârfele privitoare la măsluirea podiumului (pp. 49-50). Periodic, oamenii se mai și purifică, se debarasează (în Postul Crăciunului) vremelnic de cele rele și ghiftuire stomacală, optând pentru o alimentație vegetariană. Ocazia? Acasă, la Ana Blandiana, pe 1 decembrie- covrigei, alune, stafide, fructe și fasole bătută (p. 54). Un pas înainte îl constituie și o întrevedere cu un călugăr-poet, Ignatie Grecu de la Mănăstirea Cernica.

Dar oaspetele Alex. Ștefănescu știe să fie și un amfitrion (rustic) cu camarazii de vază precum Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Horia Gârbea, Ioana Horea… (pp. 64-65). Din alt unghi, viețuiește normal, modest, nu tinde la opulență, se mulțumește cu ce are – 2 televizoare, haine, pantofi, o soție onestă, un adăpost la oraș, altul la țară… (fină autoironie). Se șarjează din nou prin ceea ce noi am denumi Capitolul Excentricități: Mircea Sântimbreanu și cățelul, Octavian Paler agreând înotul, Laurențiu Ulici, șahistul, Mircea Dinescu confruntat cu pisica de mare, Zigu Ornea făcând jogging, Manolescu – fotbal pe plajă (pp. 89-90), cele 11 prototipuri feminine (plus Lia Faur) pentru cartea Cum să fii femeie, Olimpiada de limba și literatura română, faza națională, Arad…

Cu tema Tinerii cei sensibili și sentimentali – liceeni, studenți, consumatori de artă, creatori – se evadează dintr-o firească stereotipie a consemnărilor, deschizându- se o portieră amuzamentului, distractivului. Când vine vorba de tărâmul natal/ copilăriei, Rădăuți, nostalgicul strunit dezvăluie o altă fațetă a hâtrului scriitor moldav… Practic, nimic rectiliniu, previzibil, din contră, temporalitatea ascendentă devine, zicem noi, un truc al realismului, căci din când în când survine insolitul cast ori neverosimil, zig-zaguri publicistice pseudologice, doar de dragul artisticizării… (Cică) Niște liceence, admiratoarele omului de cultură, totuși, căsătorit, nu holtei, îl invită la discotecă pe jovialul redactor de revistă literară, iar acesta se străduiește să nu cadă în ridicol la dans, ca pe urmă, acasă, să mulțumească Domnului că a ajuns teafăr, că a supraviețuit iadului epicureic, scutindu-și urechile de fel de fel de expresii licențioase și cam agramate (pp. 200-201). Iarăși bravează domnul filolog? Oricum, linia de demarcație registrul grav, serios – registrul ludic, hiperbolic s-a volatilizat subit. Umorul se prelungește lin tocmai la Constanța, la redacția revistei Tomis, unde secretara se întreba inocent dacă blondul poet de acolo (Nichita Stănescu), cam îndrăgostit de Bachus, mai are luciditatea de a crea (pp. 202-203). Brusc, busola se îndreaptă spre nostalgic – și-a visat mama, mărturisindu-i băiatului ei că nu-i greu de murit (p. 204) – și spre prozaismul resentimental – aranjatul rufelor pe sârmă ce îi declanșează revelația unui cămin liniștit, mulțumit, alături de inteligenta și toleranta-i consoartă, „și încă nu ne-am plictisit unul de celălalt” (p. 204). Nici adolescentele nu-l uită, nu-l ignoră pe șarmantul autor de la întâlnirile cu public, astfel că declarația „m-am îndrăgostit de dumneavoastră” are și un apogeu „mă puteți face să devin femeie” (p. 206), chiar îi tulbură gândurile, măcar de nu ar uita de medicamente… Căci de propria producție literară de la Curtea Veche, Mesaj către tineri. Redescoperiți literatura! nu are nicio grijă. Cât despre latura eroticul, se pare că Alex l-a convins pe colegul de clasă din liceu, Vladimir Găitan (actorul) să se îndrepte cu Dora și Lili către „relele” delicioase (p. 220). Din modestie, jurnalierul (sic!) nu insistă pe actul creației, pe studiu, ci supralicitează travaliul la computer, dăltuind un alt chip, o altă imagine sexagenarului decomplexat, nefiresc de sociabil, volubil peste limanul intuibilului, în fond, un cineva într-ale literaturii, agreat, idolatrizat, căutat mai ales de un anume segment al pasionaților de literatură… Câte o ziaristă curioasă de viața privată a personalităților îi întinde o cursă interlocutorului privind simpatiile politice de ordin feminin, dar abilul o bulversează prin răspunsul: calitatea sărutului la două demnitare pedeliste (p. 235). Ins serviabil și cu anduranță, criticul participă în noiembrie la 12 lansări de carte la Gaudeamus… Nu trece peste nemulțumirea unui dialog intelectual, se consolează cu pelicula Eu când vreau să fluier, fluier, confirmare a apetenței artistice-teatru, muzică, film. Diagnosticul de colicistită și internarea la Fundeni nu-i alungă zâmbetul, nu-l pesimizează, doar îi arată și fațeta dramatică a existenței, neaducând distanțarea de social sau uimirea la apariția unui politician în cătușe… Nu, nimic nu-l va îndepărta de jovial, de aici și inventarea scenariului de 1 martie „Ce îmi place să fac cu o femeie” care va învolbura mintea cititorilor (pp. 257-263). Ori va produce delectare la înșiruirea ficțională a minunatelor meserii femeiești și bărbătești practicate lejer, de la preparatul piftiei, mânuirea mașinii de cusut până la modelarea fierului (p. 280 ș.u.). Ion Torcălăul are, certamente, un urmaș de soi. Care narează cu har, ca și anticul junimist, imaginând scrisoarea de satisfacție a unui cireș plantat cu folos. Aproape un unicat meșterul acesta, scriitor, critic și gazetar!, pe deasupra… invitat perpetuu la selecte manifestări culturale, inclusiv la o conferință cu un laureat chinez al premiului Nobel, evocator fie și minimal/ milimetric al lui Manolescu, Negrici, Cărtărescu, Liiceanu… Volens- nolens, acest op marca Alex. Ștefănescu are, grație oazelor, divagațiilor – de invidiat!

– cu eul social, și valențe Curat „expresivitate involuntară”!