Așteptare

Te-am căutat de când mă ştiu

Umblam prin ploaie ca un orb

Priveam prin curcubee şi-ncercam

Să întrevăd prin ele trupul tău.

Speranțele mă-nsoțeau duium

Pluteam prin vis, uitând vechi amintiri

Iar dorul pârjolea sufletu-n mine.

Și ai venit, plutind cu zâmbet larg

Iar roşul tău din buze ți l-am şters

Cu un sărut năprasnic şi pervers.

 

 

 

Vorbe

Învechite şi mai noi

Cuvintele roiesc concentric

După aşteptări fără noroc,

Cu dorințe fără drum.

Destinul mi s-a spart în pumn

Nepătruns de ochi.

Doar o privire l-a văzut

Singura pe care nu o pierzi

Când adevărul pare o glumă

Și uneori chiar este cu putință

Lumina să nu fie ceea ce cred, ci doar un pas

Un mic sau mare pas spre altă înțelegere.

Pe străzi veghează arbori adormiți

Și oamenii sunt umbre a ce-ar fi vrut să fie

În case prea mult frig şi beznă o să vie.

Adevărul stă adânc ascuns între minciuni

Doar vântul mai adie, să spargă vrăji cu frunze adormite

Închide iar un ciclu de vise părăsite

Cu alte anotimpuri ce se ascund în noapte

Cu luna ruptă-n două şi stele câte şapte

Prilej de nemurire speranțelor deşarte

Și tac la umbră de cuvinte-n şoapte

Și cu mirări în suflet, adânci şi-ncă necoapte.

 

 

 

Dumnezeu?

Dumnezeu ne pune zilnic la-ncercare

De undeva de sus sau de niciunde oare?

Zâmbind uşor el lasă răului domnie

Ca să despoaie oameni de frică şi armonie.

În drumul lor haotic, plin de ocări şi rele

Ei pustiesc biserici, le pun zăvoare grele

Într-un deşert întins alungă-n zbor speranțe

Spre şarpele cel negru ce are-n priviri gloanțe

Mai fac un semn la Domnul şi muşc adânc din zile

Când ploaia alungă-n zare doar vise inutile.

 

 

 

Mistică

Natura se cufundă în tăcere

Anotimpurile sunt fără întoarcere

Cerurile stau în aşteptare

Pradă speranțelor fugite spre destin

Risipite-n largul cristalin.

Mintea s-a pierdut în gânduri

Dorințele se sinucid în cârduri

Și pun la tâmple alte riduri.

Visele încearcă-n van să zboare

Seninul le îmbie cu ardoare

Zilele-nvinse se pierd prin curcubee

Și dorm cu şarpele cel tainic ascuns în propilee.

 

 

 

Nostalgie

Absurd, dintr-un cuadrant sublim

Din ceruri scad la număr stele

Și pier în vălmăşag nebun

Ducând cu ele dorurile mele.

Se ascund în locuri neştiute

Ori stau la pândă şi nu ştiu

Doar visele îmi dau de ştire

Că universul nu-i pustiu.

 

 

 

 

Primăvară

Liliacul s-aşază-n floare

E năpădit de albine şi de soare

În aerul de seară lumina se-mbăiază

Iar stelele apar, lucesc şi-apoi visează.

E un freamăt cald trecut încet în noapte

Printre arini şi paltini vântul duce şoapte

E o linişte aparte şi nu-i nimic pe drum

Iar florile din jur, mai speră să le adun.

În suflet, zarvă mare şi zbucium fără fund

Între dorinți şi vise regretele se ascund

Cu ochii sus spre cer m-abat cu greu din ele

Și fără de răspunsuri, mă scurg încet spre stele.

 

 

 

Victimă, fluturele

Pe al zilei zbor mizează

Muguri plini de dor şi floare

Ca să afle ce visează

Fluturi blânzi, cu aripi soare.

Drumurile nu sunt bune

Vânturi aspre îi opresc

Cad din zboruri, între unde

Plâng un pic şi se topesc.

 

Li se duce tot polenul

Ca un gând fără urmaşi

Dau din aripi, însă apa

Nu-i mai lasă nici doi paşi.

Și se zbat în cercuri ample

Ca iluzii ce n-au drum

Și uitarea iar îi umple

Cu vise făcute scrum.