Rătăcit pe sub ceață

Citesc în praful de pe inima mea

că de mult nu a mai fost iubită!

De aceea, aproape noapte de noapte

adorm ca un mort uitat

pe o pernă de nisip.

Mă simt ca şi cum aş fi băut

pe nerăsuflate

un întreg pahar cu venin stors din papagal!

Da… acel papagal ce vorbea

numai despre iubire…

iubirea… acel venin dulce-amar!

Cel puțin, ştiu că voi orbi curând

şi ochii mei vor vedea

numai o lumină moartă

şi mă voi simți ca atunci când

curcubeul a avut un coşmar

fiindcă s-a visat în alb şi negru!

Dar, până atunci…

să continuăm ce facem

şi să ne afundăm în tăcerea caldă

afumându-ne cu şoapte dulci

aşteptând timid ca

o melancolie să ne muşte de picior!

Ceața se întețeşte…

iar mă voi rătăci o vreme…

 

 

 

De tine mi-e foame!

Când acum trei luni

copacii au început

să îmbrace haina Toamnei

nu m-am gândit

că voi ajunge să văd cum

încolțeşte Iarna

în colțul geamului meu afumat!

De foame sunt sătul

şi-atunci şi acum

aş vrea să-ți simt

umbra ta caldă

căci îmi este atât de poftă

de o porție de odihnă

la pieptul tău

ascultând tic-tac-ul

din inima ta!

Am în minte stoluri de gânduri

şi-mi trebuie, din partea ta

nişte fulgi de speranță

că vei rămâne mereu

în viața mea

altfel, ea,

viața mea

va fi ca un

Crăciun în cimitir!

 

 

 

Decret

Într-o zi frumoasă de nea

ai decretat iubita mea

că ar trebui să avem

o zi a noastră de auzit vocile!

Ce m-am bucurat

să ştiu că va fi mereu

o astfel de zi de sărbătoare!

Ai ales Vinerea simbolic

pentru inima ta

şi-am acceptat!

Dar acum aş vrea

dobândind atât de multă autoritate

să decretezi şi alte zile

în acest calendar

al iubirii!

Aş vrea o zi a

săruturilor,

întâlnirilor,

îmbrățişărilor şi

o zi în care

să nu facem nimic

ci doar să ne iubim…

în şoaptă!

Le aprobi?

 

 

 

Plecăm?

Aş vrea să te duc la Paris

pe Sena

pe sub turnul Eiffel

şi prin Luvru

să te urc la Machu Pichu

apoi să ne pierdem

pe străzile din Roma

sau Oradea

de piramide să ne bucurăm

şi pe Sinai să urcăm

în domul din Milano

să ne plimbăm

sau în Sagrada Familia

să ne înclinăm

în turnul din Pisa

sau să ne iubim

prin Veneția

la Budapesta în Linz

sau chiar mai departe

în Londra

şi la New York.

Fugim în lume…

iubita mea?

Ori în Mica Romă?

 

 

 

Ah, tu!

Mi-ai făcut cratere

pe inimă

cu ploaia ta de meteoriți

cu refuzuri

şi doare!

Lasă totul şi hai

la gura cerului

să sorbim o lungă

sărutare!

Noaptea cade cu tot cu stele

peste oraşul muribund

chiar în rana mea ruginită

ce n-are vindecare

fiind trăitoare

pe o inimă rănită!

Îmi vine să-ți spun:

„Oare îți place de mine? Mă iubeşti?

Ori doar la vorbă te tocmeşti?”

 

 

 

Ale tale… lacrimi…

Privesc în ochii tăi

plini de lacrimi

cum picură cu frunze sărate

din cerul chipului tău

de aceea acum

Soarele se-neacă

se stinge puterea lui

şi moare…

Îți spun şoptit:

„Ai mai ucis un astru!”

„Nu”, îmi răspunzi:

„Întunericul este

numai somnul luminii”.

Iau pulsul unui fulg de nea

şi te rog:

„Rămâi iubire cu mine

la cină…

până dimineață…

Poate…

va mai răsări o stea!”

 

 

 

Ale mele… lacrimi…

Lacrimile

mi s-au aruncat în gol

fără paraşute

ca într-un tablou

privirea unor

critici ce caută

să critice!

Te-aş chema

să-mi ştergi

de pe pleoape

durerea

acum când

sentimentele-mi

încărunțesc

cu tristețe!

Sincer să-ți spun:

nu ştiu ce să-ți spun!

Poate doar ca la plecare

să-mi dăruieşti

lăsându-mi, te rog,

un pachețel cu zâmbete

coapte

şi numai bune

de sărutat!