Sandu Gorunel urcă scările de la etajul unu al primăriei comunei Bârsești, dorind să aibă o discuție cu primarul. Intrarea se face prin biroul secretarei și numai prin mijlocirea acesteia se poate ajunge la întâlnirea cu edilul localității. Ușa biroului era deschisă și Sandu se adresă secretarei:

  • Domnu’ primar este aici? Că am ceva de vorbit cu dânsul. Dar, bună ziua mai întâi!
  • Este ocupat cu contabila, având niște acte de semnat pentru bancă, așa că mai așteptați!
  • Nu știți, mai durează mult? Că mă grăbesc.
  • De unde să știu eu? Așteptați dacă aveți nevoie de dumnealui! Dar nu aici la mine în birou, că îmi luați aerul! Mergeți pe hol, sunt acolo niște scaune.
  • Nu vă supărați, vă mai rog ceva: nu puteți totuși intra și să-i spuneți că sunt eu, Sandu Gorunel și am o urgență?
  • Nu-l pot deranja! Dacă nu puteți aștepta, veniți altădată sau scrieți o cerere și o să primiți răspuns.

Sandu socoti că mai bine așteaptă decât să vină altădată și să nu-l găsească pe primar.

După vreo cincizeci de minute, secretara îl strigă de pe scaunul său și îi făcu semn cu degetul să intre în biroul primarului.

  • Bună ziua, dom’le primar! Nu vreau să vă deranjez prea mult, așa că intru direct în problemă. Trecând prin fața primăriei, m-am gândit să vă aduc la cunoștință o situație care mă nemulțumește.
  • Spune, te ascult! îl încurajă primarul, întinzând mâinile pe biroul din față cu palmele în jos. Poți să stai pe scaun, dacă nu durează mult!
  • Nu, că am stat pe scaun afară pe hol. Uitați cum stă chestiunea: în ultimii ani s-au mărit pensiile, alocațiile, salariile, dar la ajutoarele sociale nu s-a pus niciun ban de foarte mult timp. Poate că ați uitat, ați fost ocupat cu alte probleme ale primăriei, dar gândiți-vă și la noi, ăștia care trăim din ajutorul social!
  • Aha! Ajutorul social! Asta te preocupă pe dumneata?
  • Da, dom’le primar, că nu ajunge, calculați și dumneavoastră! Ce să faci și cum să trăiești cu 900 de lei pe lună?
  • Dar nu Primăria are treabă cu ajutorul social! Banii vin de la guvern, acolo se stabilește cât trebuie să primească cei care sunt în Noi, aici, facem o muncă în plus. Întocmim dosarele, le trimitem mai sus, se verifică, se aprobă și ne trimit tabelele cu beneficiarii, apoi ne virează banii în cont și noi îi dăm oamenilor pe semnătură. Cred că totuși suma e acceptabilă, că de aceea se numește ajutor social și nu de asigurarea traiului. Hai să facem un calcul: dacă avem nouă sute de lei pe lună, înseamnă treizeci lei pe zi. Cu acești bani se pot cumpăra: o pâine, o bucată de salam, un săpun și chiar medicamente…
  • Da, zise Sandu, dar cu treizeci de lei eu nu pot cumpăra decât un pachet de țigări și un bidon cu bere de doi litri și pentru altceva nu mai ajunge!
  • Păi, dumneata asta vrei, ai alte priorități! Alte explicații nu-ți pot Mai poți face și altceva ca să-ți suplimentezi venitul: să te angajezi și să câștigi mai mult ca să-ți ajungă și pentru mâncare, lemne, bere și țigări.
  • Eu nu pot lucra permanent, dom’le primar, că am niște suferințe. Și apoi, zi de zi, ani după ani, să mă scol de dimineață la șase ca să prind autobuzul de la ora șapte, să trag pe șantiere prin Vâlcea și să mă reîntorc noaptea acasă! Și cât o să câștig?! Dublu cât ajutorul social pe care îl pierd dacă muncesc! N-am lucrat eu înainte cinșpe ani la construcții? Ce m-am chinuit! Așa că, de bine, de rău, mă mulțumesc cu ajutorul social că tot e gratuit. Dar, gândiți-vă, poate îl mai suplimentați din rezerva primăriei.
  • M-ai luminat, m-ai lămurit! Mi- ai demonstrat deșteptăciunea dumitale în opoziție cu prostia din capul nostru, a ăstora care suntem angajați în câmpul muncii și stăm la mila statului sau a patronilor să ne plătească salariile așa cum vor ei. Ești mare! Te admir! Un filozof care s-a ratat în mizeria noastră de sat! Totuși nu pot să-ți măresc ajutorul social, n-am nicio posibilitate. Vrei mai mulți bani? Du-te și te angajează undeva! Am terminat, poți să pleci că mai am și alte treburi aici, în primărie!
  • Iar ne-ntoarcem, dom’le primar? Credeam că am depășit discuția de mai înainte, dar vă mai explic o dată! Cum vă spuneam, dacă mă duc să lucrez cu contract, cât o să-mi dea pe lună? Vreo 1800 lei. Înseamnă că trebuie să lucrez opt-zece ore pe zi, să trag la greu pentru aproximativ 900 lei lunar. Se merită?!
  • Cum ai calculat, dacă primești 1800? De ce vorbești că primești doar jumătate?
  • Păi cealaltă jumătate este ajutorul social, pe care l-aș încasa dacă nu muncesc și este sigur, de aceea m-am gândit să rămân cu el. Ar mai fi și alte încurcături. Dacă mă angajez undeva mi-ați tăia ajutorul social, la care am dreptul dacă stau acasă. Apoi dumneavoastră mi-ați face poprire pe salariu pentru plata impozitelor. Aflând că sunt salariat, câțiva oameni din sat la care sunt dator cu niște bani, ar veni pe capul meu să-mi ceară să le restitui împrumuturile. Chiar și popa mi-ar bate la poartă pentru a plăti contribuția. Așa că… ! Îmi convine să rămân cu ajutorul social, că pe el nu se poate face M-am gândit că m-aș descurca cu acești bani, deoarece impozitele nu le plătesc că nu am de unde, plus că mai pică de ici, de colo. Singurii escroci sunt cei de la curentul electric, de la telefoane și ceilalți de la cablul de televizor, că, dacă nu le plătesc, mi le taie…
  • Măi Sandule, m-ai blocat! Nu mai avem ce comenta, că vorbim să pierdem timpul, unul pe deal și altul pe vale! Totuși, când povesteai, mi-am amintit că până acum nu a mai venit nimeni să se plângă de ajutorul social, ai mai auzit pe cineva în sat că nu este mulțumit?
  • Da, da! Eu și mama! Nu mă interesează de ceilalți, poate au ajutoare din alte părți, se descurcă altfel!
  • Oprește-te puțin! Știu că aveți două pogoane de pământ în lunca De ce nu-l lucrezi? Ai avea un supliment alimentar. Semeni porumb, grâu, nutrețuri cu care poți crește un porc, o vacă, păsări, că parcă nu aveți animale în curte!
  • Nu e rentabil, dom’le primar! Până acum cinci ani am cultivat porumb, dar cheltuielile cu aratul, însămânțatul, îngrășăminte, culesul au fost mai mari decât câștigul! Dacă vă interesează pe dumneavoastră pământul, eu chiar vreau să-l vând!
  • Măi domnule Sandu, m-ai făcut praf, nu mai sunt în stare nici să vorbesc!
  • Găsiți, totuși, o soluție să ne mai ajutați: cu ajutoare de căldură din partea primăriei, pachete de Paște, de Sfântă Mărie, de Anul Nou…, că eu și mama nu ne putem descurca. Faceți ceva și pentru noi! Sunteți în slujba noastră, a cetățenilor, eu chiar v-am votat, la fel și Scuzați, dar din taxele și impozitele noastre aveți și o parte din salarii, dumneavoastră și birocrații din primărie!
  • Ce prostii și ce tâmpenii scoți pe gură, mă Sandule! Cred că am stat prea mult de vorbă cu dumneata și te-ai obrăznicit! Ce taxe și impozite ai plătit dumneata la primărie? Ai restanțe de ani de zile la plata impozitelor pentru casă și pământ, și nu e mult, vreo patruzeci de lei pe an. Un ban n-ai plătit și vii la mine în birou să-mi spui că îmi plătești dumneata salariul! Ba ai și câteva amenzi date de poliție pentru scandal, pe care nu le-ai plătit! Acum îmi dau seama că sunt mai prost decât proștii cu care stau de vorbă! Dar sunt și mai prost pentru că nu ți-am făcut dosar de evaziune fiscală! Crezi că nu știu de dumneata, cu calificarea de electrician, că te duci săptămânal la Rm. Vâlcea și faci prin apartamentele oamenilor lucrări electrice? Plătești dumneata impozite pentru banii pe care îi primești? Și vii la mine cu nerușinare să-mi spui că trăiești numai din banii de ajutor social, care și așa zici că nu-ți ajung!
  • Da, dom’le primar, mai lucrez și eu ocazional, nu-i munca mea? De ce să plătesc impozit?!
  • E munca dumitale, dar la noi în țară, toți care obțin venituri din salarii, agricultură, ăia care scriu cărți, prezentatorii de la televizor, cântăreții, artiștii, toți plătesc impozite! De unde ar avea statul bani să plătească armata, sănătatea, învățământul, drumurile, pensiile? Uite și la noi în comună: de unde am luat bani pentru apă, asfalt, dispensar, gaze, dacă nu din taxele și impozitele plătite de oameni?
  • E treaba statului, dom’le primar! Trebuie să aibă grijă de oameni! Și a politicienilor, să facă rost de bani, așa au promis la alegeri, că fac aia, ailaltă, ca noi s-o ducem bine!
  • Te rog să pleci, dacă mai spui ceva, simt că înnebunesc!
  • Promit că altădată n-o să vă mai deranjez, dar mai am o problemă și vă rog să mă ascultați și să mă ajutați, o să fie bine și pentru dumneavoastră!

Ca să pară mai convingător și ideea sa să-i fie acceptată, Sandu Gorunel se așeză pe scaun și cu coatele pe birou.

  • Acum vrei să mă și omori? Nu m-ai chinuit destul? Hai, că până mor, s-o mai aud și pe-asta!
  • Știu că aveți cunoștințe, ca primar sunteți cunoscut și mulți știu de dumneavoastră! Dați un telefon la Comisia de handicapați!
  • Ce?! Te pomenești că ești și handicapat?
  • Nu, dar prin acte se poate!
  • Adică, cum?!
  • Vorbiți dumneavoastră cu directorul de la Comisia de handicapați să-mi elibereze și mie două acte. Unul pentru mine, că am handicap mintal de gradul I, ca să primesc o pensie și o trecem pe mama ca îngrijitoarea mea, ca să primească și ea o pensie.
  • Așa! Bine! Și al doilea act?
  • Al doilea act să-l dea pe numele mamei, că are și ea handicap, iar eu să fiu trecut ca îngrijitor, ca să mai luăm al doilea rând pe pensii!
  • Genială idee! Dar n-o să se constate potrivire de nume?
  • Nu, că mama are alt nume. Ea a divorțat de tatăl meu și apoi s-a recăsătorit cu altul, care între timp a murit, și poartănumele mortului. Ajutați-mă că veți fi mulțumit și dumneavoastră. Lunar vin și vă aduc din banii primiți câte o mie de lei. Haideți, că nu e mare efort! Dați doar un telefon și vă asigur că lunar vă voi da banii promiși, chiar dacă nu veți mai fi primar. Aveți cuvântul meu!
  • Măi Sandule, mă predau! M-ai jucat în picioare cum ai vrut! Mai ai doar să bagi cuțitul în mine. Acum pot muri liniștit! Credeam că am văzut în viața mea toate blestemățiile! Discuția cu dumneata a fost Everestul nenorocirilor! Pleacă, ieși! zise primarul pe un ton jos, răgușit, care apoi se subție ca un țipăt de trompetă, dispari! Că până-mi crapă inima, îți scot ochii, te omor eu pe tine, te strâng de gât!

Sandu își dete seama că este cu degetele-n priză, că poate lua foc și fugi pe ușă, pe lângă secretară, care, auzind strigătele primarului, se ridicase de pe scaun și rămase înțepenită cu o mână la gură și cealaltă pe colțul biroului. Până să iasă pe ușa secretarei, Sandu Gorunel strigă către primar:

Mai gândiți-vă la propunerea mea! E o afacere tare bună! Mă întorc peste trei zile pentru acordul dumneavoastră!