1.  Portaluri Lilith Harper

De abia reușesc să mă conving să- mi târșâiesc obosită picioarele până peste răceala podelei din baie. Sincer, nu am idee cum de am izbutit să mai supraviețuiesc încă o săptămână. Tot ce știu este că azi e în sfârșit vineri, iar singurul plan pe care îl am pentru weekend este să lenevesc pe canapea în fața televizorului.

Strigătele isterice ale mamei mele se fac auzite cu ecou printre pereții vechi ai noii noastre case. Iar când spun veche, vreau să spun foarte veche, mai bătrână de un secol, doar că arată decent datorită renovărilor consecutive. Podeaua nu mai scârțâie ca în primele zile în care ne-am mutat, ușile nu mai gem atât de zgomotos atunci când sunt deschise, iar mobila de modă veche a fost înlocuită cu una mai nouă, însă casa asta este cu mult mai diferită de cea în care am locuit mai demult. Încă mi-e dor de aceasta, de modernitatea ei, de semnalul bun în orice loc, de tot ce însemna vechiul acasă, cu toți prietenii și amintirile mele.

Dar, cum părinții mei au decis că ar trebui să ne mutăm într-un loc diferit de cel în care ne aflam, pentru a experimenta și a simți viața din plin, iată-mă! Stând în fața unei oglinzi crăpate, într-o casă de aproape două sute de ani. Fantastic! Nu mă plâng, locul acesta are și aspecte pozitive, cum ar fi grădina spațioasă, împrejmuită cu pomișori frumoși și zvelți, ce par că se clatină pe ritmuri muzicale atunci când bate vântul, sera plină ochi cu plante de care ți-e mai mare dragul să ai grijă, dar și biblioteca înțesată de cărți minunate, pe care vreau neapărat să le citesc. Toate acestea sunt locuri pe care părinții mei vor să le transforme în laboratoare… fiind amândoi savanți. Deci, cred că da, chiar mă plâng! Îmi înăbuș un oftat adânc și mă forțez să cobor pentru micul dejun.

Cum spuneam, salut! Mă numesc Lilith Harper și vreau să sar pe un geam! Sunt pasionată de poezie și, în general, de orice fel de artă și doresc să merg pe jos 2000 de kilometri doar pentru a-mi relua vechea viață. Un alt lucru de care sunt obsedată este istoria, pe care mi-aș dori s-o pot derula înapoi și ideea de a face ceva spontan și nebunesc să nu-i fi trecut niciodată prin cap mamei.

  • Am putea face un mini-proiect cu povești despre orașul nostru din trecut, perioadă din care încă mai dăinuie istorisiri ce-ți cutremură simțurile! sugerează domnișoara T. a treia oară! Pare că ia extrem de în serios istorisirile despre creaturile mitice ce populau odată pământurile, idei venite din bătrâni. Vampiri, vârcolaci, zâne…pf, cât de infantil să fii să crezi așa ceva, și chiar cu tărie!
  • Ne putem duce să studiem despre această temă la bibliotecă, după ore!

O, nu, nu, nu! Azi e ultima zi în care pot să valorific biblioteca și sera casei, înainte ca ai mei să doneze totul și să transforme întreaga casă într-un laborator tâmpit! După discuții serioase, domnișoara T. aprobă ideea colegei mele, oferindu-i câștig de cauză și condamnându-ne pe toți să ne petrecem seara de vineri la școală. Încântător! După ce se termină ultimele cursuri, mă îndrept spre bibliotecă, adoptând o postură pleoștită. Și nu sunt deloc surprinsă să observ că toți colegii mei, mai puțin cea care a propus asta, au aceeași atitudine mohorâtă. Fiecare e cu câte o carte în brațe, dar, totuși, distras și fără chef de studiu. Gemma pare ofensată din cauza acestui lucru, dar nu zice nimic. Observ în mâinile tuturor titluri asemănătoare, cu povești și informații identice. Nu, eu vreau ceva diferit, pentru că diferitul e interesant, obișnuitul părându-mi-se lipsit de sens și total aiurea.

Mă afund printre rafturile ticsite de cărți. Diferite povești încep și se țes înlăuntrul meu pe parcurs ce încep să descopăr titluri cunoscute, personajele luând naștere chiar în fața ochilor mei, trăind în fața privirii mele pentru câte o fracțiune de secundă. Mi se pare uimitor cum inima mi se încălzește la amintirea romanelor citite ce par că se derulează înaintea mea cu fiecare pas pe care-l fac, cu fiecare gură de aer pe care o eliberez șuierat. Mă opresc în fața unei cărți cu coperte de catifea stacojie, singură pe raft, de parcă toți s-ar fi temut să o atingă, de parcă nici n-ar fi fost acolo. „Înapoi cu zece mii de ceasuri”. Acesta este titlul bătut pe cotor. Îmi întind sfioasă mâna spre moliciunea catifelei și îmi plimb degetele peste aceasta. O trag înspre mine. Un sentiment straniu mă cuprinde dintr-odată. Mă împotrivesc acestuia și încep să răsfoiesc paginile. Sentimentul se accentuează. Nu-l bag în seamă. Mă opresc cu privirea pe o imagine alb-negru, unde zăresc o familie mare, îmbrăcată elegant, dar demodat, stând în fața unei case. Iar un moment mai târziu, realizez… este casa mea! Un vânt ușurel, dar care începe să se accelereze cu fiecare clipă care se scurge, începe să bată. Șoapte adânci înfloresc fundalul, iar cărțile încep să se miște. Paginile flutură haotic, un vârtej sclipitor se ridică din cartea cu copertă stacojie…

 

2.  Înapoi cu zece mii de ceasuri Osiris Blackwood

Razele plăpânde ale celor șase sori se coboară încet peste pleoapele închise ale lui Osiris Blackwood. Fiecare rază are culoarea sa, dată de nuanța soarelui căruia îi aparține. Acestea se preling ușurel printre draperiile grele de catifea stacojie ale dormitorului lui. Un oftat îi scapă. Simte că ceva nu este în regulă. Și oricât s-ar strădui să-și dea seama ce, nu poate! Se ridică din fotoliul său, lasă cartea jos și hotărăște să coboare la parter. Jos, îi găsește pe toți, pe tatăl său, Daemon, pe mama sa, Jacqueline, dar și pe surorile mai mici, gemenele Amith și Taisia.

  • Fiule, pari abătut! i se adresează
  • Ceva nu este în regulă, ți-o spun!
  • Ce mai vrea și asta să însemne?

Povestește-mi! Daemon îi împinge lui Osiris un pahar încrustat cu aur, străduindu-se să îi înece gândurile tulburi în licoarea rubinie. Firește că Osiris știe ce-i acolo, doar s-a născut vampir.

  • Portalurile au avut o nespus de ciudată energie în ultima vreme! Cele ce dau spre celelalte trei Dar unul dintre ele mi-a îngreunat nopțile cu vibrațiile sale.
  • Care? dădu Daemon glas frustrării.
  • Nu-mi pot da seama! Trebuie să mă apropii de ele!
  • Osiris, nu fi copil! Știi că nu te poți apropia de ele, șoptește Jacqueline.
  • Dar dacă are să se întâmple ceva rău? Doar ai văzut ce a prezis bunica despre Universul Prezentului! Echilibrul lor va fi deraiat! Ceva se va strica, ceva o va lua razna! Nu putem risca, doar știi ce s-a întâmplat când creaturile au reușit să călătorească după bunul lor plac prin universuri!
  • Nimic nu a mai stat la locul lui…
  • Mergem la Portaluri, acum!

Osiris și Daemon se află în fața celor trei Portaluri, din vârful Muntelui Lumii. Cel din mijloc dă spre Universul Prezentului, unde trăiesc oamenii. Cel din dreapta dă spre Universul Viitorului, unde trăiesc vârcolaci. Iar cel din stânga dă spre Universul De Dincolo, unde trăiesc sufletele fără de trup, cele ce nu pot trece nechemate prin Portal.

Osiris patrulează pe lângă culorile amețitoare ce se învârt în negura Portalurilor. Părinții lui îi spun că este binecuvântat de zei, având darul de a analiza energiile a tot ceea ce e magic, de a simți tot ceea ce este în neregulă. Uneori, el apreciază maxim acest dar, însă, alteori, când darul îl ține treaz nopți întregi, energiile vuitoare tulburându-l, îl urăște din adâncul sufletului, considerându-l mai degrabă blestem. Un val de vibrații aparte îl pocnește pe Osiris din Universul Prezentului. Se oprește brusc în fața acestuia. Negura din amalgamul de culori se preschimbă mult prea repede, devenind imposibil de urmărit. Portalul începe să scoată scântei fierbinți ce se aștern peste pielea aproape albă a lui Osiris. În mijlocul amalgamului de culori apar imaginile unei fete dintr-o bibliotecă, citind dintr-o carte. O carte. Acea carte… Iar Osiris își dă, secătuit de puteri, seama… Dar e prea târziu, căci fata este deja absorbită de amalgamul de culori.