Scrisorile olografe au devenit o adevărată raritate! Asta nu pentru că scriem mai puțin: astăzi comunicăm mai mult decât oricând – dar intensitatea s-a schimbat. „Inboxurile” noastre, pe computer sau celulare, sunt pline de e-mailuri, messenger-uri scrise zilnic, neglijent, superficial, reci, strict la obiect, lipsite de orice personalitate, așa că răsuflăm ușurați când toate mesajele au fost citite și le-am și răspuns mai mult sau mai puțin prompt. A scrie o scrisoare înseamnă să-ți iei timp, să fii atent și precis, personal și absolut individual. Prin urmare, sunt mesaje cu semnificație personală care exprimă sentimente, experiențe personale, trăiri, bucurii, tristeți și aprecieri. Când revitalizăm cultura literelor, îmbunătățim relațiile personale, precum și dezvoltarea personală. În acest articol vom descrie câteva aspecte, de ce scrierea scrisorilor ar trebui cultivată din nou.

În era digitalizării, cumpărarea unui plic și a timbrelor, mersul la poștă sau la cutia poștală par mai mult un rău necesar decât o experiență plăcută pentru majoritatea oamenilor. Nu e de mirare: corespondența publicitară, corespondența oficială și facturile rareori provoacă entuziasm în rândul destinatarilor, deci de ce să ne mai complicăm ca expeditori, cu toate acestea scriind și prietenilor? Poșta electronică e mult mai convenabilă, nu? Nu! Din ce în ce mai puține scrisori sunt trimise de la persoane particulare către persoane fizice. Proporția de corespondență privată se ridică la mai puțin de 4% din traficul poștal – inclusiv felicitări. Dar foarte rar se întâmplă: întoarcem cheia, deschidem ușa și descoperim o scrisoare personală! Doar citirea numelui nostru într-un scris frumos de mână se simte ca o călătorie mică în timp pentru unii. S-ar putea chiar să recunoaștem expeditorul după scrisul de mână. Avem apoi un sentiment cald sau poate chiar o anticipare nervoasă: cineva ne-a scris o scrisoare! Oare ce declanșează această bucurie în noi? Când primim o scrisoare, ne simțim apreciați: cuiva îi pasă de noi. Expeditorul și-a făcut timp să ne spună ceva. Cel mai târziu, când ținem hârtia scrisă în mâini, ne dăm seama: Acesta este prietenul meu! Acest efect nu eșuează, chiar dacă scriem și primim scrisori în mod regulat. Timpul de așteptare, adesea destul de lung pentru un răspuns, ne învață inconștient să avem încredere în relația cu cealaltă persoană. Nu ne simțim imediat uitați, ca în cazul unui mesaj Messenger, de multe ori fără răspuns. Când scriem o scrisoare, fără o reacție imediată, înseamnă că avem nevoie de timp pentru a ne organiza gândurile și a găsi cuvintele potrivite. Atât expeditorul, cât și destinatarul au timp între primirea unei scrisori și răspunsul la ea să se gândească constructiv și stilistic. A concepe o scrisoare ne întărește concentrarea!

A scrie o scrisoare înseamnă și a-ți lua un angajament. Nu putem trimite rapid un zâmbet cu ochiul ca un mesaj mesager pentru a arăta că nu vorbim serios: scrisorile sunt „obligatorii”. Nu le putem edita cu o funcție de ștergere, să rearanjăm paragrafele sau să le schimbăm în alt mod. Greutatea stiloului în mână adaugă, de asemenea, greutate cuvintelor dintr-o epistolă!

Din acest motiv, trebuie să fim cu adevărat prezenți atunci când scriem o scrisoare. De asemenea, ne antrenăm capacitatea de concentrare și învățăm să ne extindem durata atenției. Putem regândi constant cu laptopurile, tabletele sau PC- urile. Ceea ce pare inițial a fi un avantaj, se dovedește a fi o problemă la o introspecție puțin mai atentă. Numeroasele posibilități pe care ni le oferă dispozitivele digitale nu ne costă timp, dar ne invită la amânare sau chiar ignorare. Acest lucru face ca scrierea de mână să fie un proces conștient asupra căruia trebuie să ne concentrăm. Înainte de a începe să scriem, este necesar să reflectăm intens asupra senti- mentelor, planurilor și amintirilor noastre și să le punem în cuvinte potrivite, cum spunea Arghezi. Procesul durează mai mult, dar îl trăim ca pe o decelerare, timp în care ne scufundăm adânc în esența vieții noastre și obținem claritate. Ca rezultat, devenim mai conștienți de modul nostru de exprimare și putem obține perspective complet noi. O scrisoare este un mesaj către o persoană importantă din viața noas- tră și, în același timp, pentru noi înșine.

Mulți oameni celebrează scrisorile din acest motiv: există un loc special lângă fereastră în cafeneaua lor preferată, într-un loc securizant, personal, unde pot intra în acea dispoziție specială și pot scăpa de agitația vieții de zi cu zi. Folosesc un stilou de înaltă calitate, care permite cernelii să curgă cu ușurință pe hârtie. Chiar și alegerea hârtiei poate crește și plăcerea scrisului. O coală mai rezistentă de hârtie lucrată manual ne permite să fim și mai atenți la cuvintele pe care vrem să le scriem.

Mai știm că nu aruncăm scrisorile la coș, ci le păstrăm spre deosebire de e-mail. Scrisorile le scoatem din dosarul unde le- am pus, le citim a doua sau a treia oară. Ne vom aminti așadar conținutul ei și bucuria pe care am simțit-o când am deschis plicul mult mai intens și nu o vom uita atât de repede. Deci există multe motive pentru care scrisorile ne îmbogățesc viața de zi cu zi și pe cea a celor dragi. Ergo, merită să scrii scrisori!

Perioada de glorie a scrisorii a început odată cu ascensiunea culturii burgheze. Femeile în special și-au găsit drumul către producția literară prin intermediul lor, iar e-mailurile și chaturile nu au făcut în niciun caz scrisorile de prisos, dar cu cine să mai corespondezi când (aproape) toți sunt fixați pe un absolut necesar de informații? Câteva rânduri aruncate pe computer sau celular și gata…

O scrisoare are cu siguranță o altă calitate decât un e-mail sau un apel telefonic. E-mailurile și celularele, în mod natural, depășesc distanțe, stabilesc contacte și dialoguri, dar nu într-o formă atât de materială pe cât o poate face scrisoarea, pentru că aceasta este adesea scrisă de mână și astfel e un fel de semn fizic durabil.

Theodor Fontane, unul dintre cei mai talentați scriitori de epistole, a descris ceea ce face o scrisoare de succes. El a spus odată: „Scrisoarea ar trebui să reflecte o stare de spirit, deci este vorba de a surprinde stări și momente și să nu arăți prea artistic sau prea artificial, ci să fii natural ca și cum ai sta de vorbă cu destinatarul. Epistola este o formă foarte veche de comunicare. Ea există de când există o cultură a scrisului, explică Jana Kittelmann, care cercetează literatura de litere la Universitatea din Halle.

Cu toate acestea, perioada de glorie a scrisorii a început abia la mijlocul secolului al XVIII-lea: din ce în ce mai mulți oameni pot citi, au acces la literatură, burghezia devine din ce în ce mai puternică, se ridică și caută și forme de comunicare. Apoi, scrisoarea devine foarte importantă; acest lucru merge mână în mână și cu faptul că există o nouă cultură a emoțiilor și scrisoarea este, de asemenea, un mediu în care îți poți exprima foarte puternic propriile sentimente. Cultura literelor a deschis noi oportunități. Există în istorie scriitoare de epistole, ceea ce are de-a face și cu faptul că, mai ales femeile, nu au avut mult timp acces la literatură, inclusiv la producția literară”!

Un exemplu în acest sens este scriitoarea Rahel Varnhagen (1771 – 1833): „O autoare evreiască care de fapt nu a lăsat deloc operă literară, „decât” în schimb mii de scrisori cu valoare literară. Sau ce înseamnă aceste „decât”? „Viața mea ar trebui să devină scrisori”, a scris odată Rahel Varnhagen. Viața ei a devenit text, textele au devenit literatură. Ea însăși a fost implicată în construcția estetică a scrisorilor ei – și a vieții sale; această construcție a fost continuată de soțul ei Varnhagen von Ense după moartea acesteia. Publicațiile postume și soarta scrisorilor au contribuit mai mult decât aproape orice alt autor din istoria literară la transformarea persoanei într-un mit și, în același timp, a scrisorilor sale într-o operă literară. Ele sunt o continuare firească a culturii epistolare înfloritoare a secolului al XVIII-lea și a romantismului, în care femeile au participat și au jucat un rol major în modelarea acesteia, conducând direct spre literatură. În timp ce scrisoarea a fost întotdeauna un mijloc de comunicare și autoportret (epistola imago animi), ea a devenit din ce în ce mai importantă în secolul al XVIII-lea ca expresie a vieții și experienței feminine. Scrisoarea privată ‒ nu scrisoarea elaborată după retorica normativă a scriitorilor de litere baroc și nici produsul artificial fictiv ‒ scrisoarea de zi cu zi pe care oricine știe să o scrie, o poate scrie mai mult sau mai puțin spontan ca o comunicare, a dat femeilor posibilitatea de a scrie despre sfera feminină a vieții, dându-i sens și sporind-o, fapt care până atunci aproape că nu a fost posibil. Scrisoarea privată a permis gândurilor și sentimentelor directe și personale să curgă fără a fi legate de modele stilistice fixe sau convenții de scriere. De aici a început clasicismul modernist al stilului epistolar. Ar mai fi multe exemple, dar acest spațiu redus nu ne permite a ne extinde. Până la introducerea mediilor electronice, am corespondat epistolar cu peste 80 de persoane, artiști, scriitori și prieteni. Am zeci de dosare cu mii de scrisori olografe pe care ‒ după o selecție riguroasă ‒ le-am publicat în două volume consistente care însumează în jur de 1200 de pagini! Aceste epistole conțin stări, situații care (la marile personalități) nu există în istoria sau biografia lor!

Christian W. Schenk