Încă o arsură

(din volumul Frazări, Editura ePublishers, 2022)

Purtăm în noi iubiri neasumate, dar asta nu înseamnă

că nu ar fi adevărate! Ce-ai zice dacă nu ţi-aș mai vorbi?

La fel s-ar face noapte, zi? Ai mai zâmbi?

Nu cred că mai e nevoie să-ţi spun: poţi veni cu fluturii,

cu păsările de pe câmpii, arzând nebun!

Se spune că doar visătorii pot schimba lumea:

Preschimbă-mă într-o lacrimă cât Dunărea!

Tu îmi ești pământ, mirare, apă vie, munte, mare,

numai apărând sub soare! Te ard în foc, ca o făclie,

pân-o s-ajungi o poezie. Pot să fac să te crezi fericit

de la distanţă, fizic, abstract, material, iubit!

 

Trecând, parc-ai deschis o gură ce ne înghite cu măsură.

Nu e prea mult înc-o arsură? Ai fi avut îndrăzneala să fii altfel

decât poţi tu fi, să-ţi lași inima să bată cum simţi și valul să stingă dorinţi?

Ţin în braţe cuvinte fierbinţi. Rea stea din altă galaxie,

scoasă sunt din minţi! Un zgomot nu dovedește nimic.

Teoriile nu dovedesc nimic. Te-am încurcat, dar am găsit

ce era important: maniera de apărare, de a fi fericit, de a câștiga timp,

de a te ocoli, ori ataca, de a mă citi și altcineva în afara ta!

Am ascunse în minte scrisori ce sfârșesc mereu ca poeme.

Ochii tăi stârnesc în mine ninsori, adună troiene. Sunt liberă să-ţi merg

pe ape, sunt liberă să-ţi cânt pe clape, pământul de ţi-ar fi aproape!

Am dezlegat și scos la soare un stol de poezii amare

La finalul scrisorii te voi invita la plimbare.

Deschide fereastra, aripile și zboară. Nu doare.

Am să rămân în visul acesta feeric. Ai să rămâi eternul meu întuneric.