lepădarea cârjelor

tot ce-ai așteptat în viață vreodată

nu va sosi la timp

 

nu ți-ai cunoscut niciodată părinții

iar ei nu sunt aici să te naști

 

cât ei nu s-au găsit în vedere

tu nu mai ai iluzii de-aflat

 

suspendat între mamă și tată

pendulând între uși ce se-atrag

 

îl ucizi pe cel ce deschide

cum îl ucizi pe cel ce-a plecat

 

la înviere

 

când nu mai ai nici mamă nici tată

îți rămâne să iubești ce-ai iertat

 

 

orice trup intră-n altul

ei veghe-n jurul nopții

în șoaptă îmi cer

cu pumnul strâns de tină

de-o viață la piept

peste umăr să-l cern

 

să nu adorm din nou

 

înspre somnul din groapă

să nu mai caut din ochi

 

trupurile mele ard toate

mi-alunecă prin pumn

când le ating turbate

de zgârciuri și de cute

și de noduri pe drum

 

ce străine-mi par astăzi

ce departe acum

orice trup intră-n altul

ca o umbră de scrum

 

 

frica

are exact vârsta minților duse

memorie răstignită pe roți

o strigi pe nume

iar ea dă din carne spre ușă

bucăți din corpul tău este frica

o dai să le fie de hrană

când centrul ți se frînge pe maluri

tu să arzi drept

 

și pe toți ăștia mici

cu flăcări din flacăra mare

să porți

 

s-a deschis ușa

pe-aici ți-este vremea să treci

când degetul în rană

socoți

 

 

botez

țipetele astea de foc

doar ca să întoarcă în apă

țipetele zilei ce-a fost

când nimic n-a mai fost

 

te-ai născut tu pe tine

și cu fiecare țipăt te naști

iar și iarăși