Întoarcem foaia lunii iunie spre iulie și apoi foaia lunii iulie caută și culege în… Gustar. Solstițiul de vară a trecut, a trecut și ziua când cumpăna dintre lumină și întuneric se schimbă. A fost Noaptea de Sânziene: „Azi se zice c-or veni, /de undeva de printre stele,/ niște Fete-Cosânzene,/ niște Zâne-Sânziene.// Din păduri, de prin poieni, /ies frumoase Sânziene.” (Nicu Alifantis- Noaptea de Sânziene).

În zilele năpădite de soare, cu gândul la răcoarea valurilor, culegem pentru cititorii curioși novitale din reviste, însoțit de Sânziene: «Valul mai bate, același./ Raza e trează în turn./ Cald e nisipul pe plaje,/ numai puțin după scrum./ Noaptea-i târzie, de august./ Orele-horele tac./ Cugetul, cumpăna, steaua/ grea judecată îmi fac.» (Lucian Blaga –Noapte la mare)

O Sânziană deschide Observator Cultural, din 28 iunie-4 iulie, a.c., la vestea: Săptămâna trecută, doi români au fost premiați de Academia Franceză. Premiul pentru Teatru al Academiei Franceze i-a fost acordat Alexandrei Badea, pentru opera sa dramatică. Un pre- miu renumit, de care s-au bucurat în trecut și autori ca Jean Anouilh sau Marguerite Duras. Foarte cunoscută în Franța (și în România, precum și în multe alte țări), Alexandra Badea (n.1980) este unul dintre cei mai apreciați autori dramatici contemporani, atât în Franța, cât și în România. A absolvit UNATC, Regie teatru, la clasa profesorului Valeriu Moisescu. În 2003, pleacă la Paris, unde face masteratul. În 2009 publică primele sale trei opere dramatice. În 2013 primește Marele Premiu de Literatură dramatică. În 2016 i-a fost acordat titlul de Cavaler al Artelor și Literelor de către Ministerul Culturii din Franța. Reținem dintr-un interviu replica: „Politica românească nu a înțeles cât de important este rolul autorilor în transformarea societății.” Pentru întreaga lui activitate de traducător din limba franceză, Cristian Fulaș a fost recompensat de Academia Franceză cu Prix du Rayonnement de la Langue et de la Littérature Française. Premiul este destinat celor care au adus: „servicii deosebite limbii și literaturii franceze”. Prozator și traducător, Cristian Fulaș este autorul unei noi traduceri în limba română a monumentalei opere a lui Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut– din care au apărut, până acum, primele patru volume. În vacarmul politi- cii neaoșe, fără un proiect de țară, auzim și vești bune.

O Sânziană culege alte două reviste. Să le luăm pe rând. Prima revistă a lunii iulie este Tribuna, la numărul 500. O revistă care anul viitor va sărbători 140 de ani de existență și pentru care Ioan Slavici a făcut în două rânduri pușcărie. Urăm revistei Tribuna viață lungă și o menținere constantă la un înalt nivel în cultura scrisă românească. Managerul, la ora bilanțului, remarcă distribuția bine pusă la punct, calitatea materialelor publicate, a colaboratorilor și, nu în ultimul rând, ținuta grafică și ideea de a publica în fiecare număr un artist plastic. Spicuim din editorialul managerului Mircea Arman: „La împlinirea a 500 de numere ale seriei noi a revistei Tribuna, țin să mulțumesc și colaboratorilor noștri… Nu îi mai amintesc aici, pentru a nu stârni animozități în cazul în care, fără voie, voi uita pe cineva.”

A doua revistă, pe care o prezentăm întâia oară, este: Lettre internaționale, ediția ro- mână/2023. Până-n pandemie avea apariția în cadența succesiunii celor patru anotimpuri. După, are o prezență anuală. Decupăm din editorialul: Către cititorii noștri, scris de Adrian Mihalache: „Ne despărțim acum de admirabilul om de teatru și cunoscător de frumos Georges Banu. Vom ajunge aidoma corăbiei lui Tezeu, căreia i se schimbă rând pe rând scândurile putrezite, ajungând să fie alcătuită doar din piese noi, dar rămânând ea însăși. Nu am vrut să publicăm necrologuri, ci să aducem ofrande. Victor Ivanovici îi aduce lui Georges Banu un dar postum, printr-o interpretare inspirată a unui poem de Giorgios Seferis. ”Un Giorgios pentru un Georges!… Dominique Dolmieu i-a fost discipol și evocă cele trei pasiuni ale lui Georges Banu: teatrul, arta plastică și literatura. Moartea unui connoisseur este omagiul lui Adrian Mihalache. Invazia Rusiei în Ucraina a stârnit curiozitatea noastră privind istoria și identitatea culturală a acestei țări. Istoricul Gheorghe Gorun ne dă o imagine clară asupra dezvoltării istorice a țării. Avem astfel prilejul să ne îmbogățim cunoștințele, trecând dincolo de romanul istoric sau de Letopisețul lui Miron Costin. O revistă excepțională prin grafică și sumar. Sânzienele îmi culeg Apostrof-ul clujean din iunie, cu editorialul lui Ion Vartic: Ultima farsă a lui Petru Dumitriu (I). E un cod secret în sulfurosul și hulitul roman Drum fără pulbere, despre care autorul recunoaște în nenumărate rânduri că este „păcatul vieții mele”. Este șocantă secvența cu marea ședință a Comitetului Județean de Partid dedicată Canalului și șantierelor lui. Secvența debutează cu imaginea unui lagăr marin întrevăzut prin ferestrele însângerate de amurg și: „Tot cerul era roșu, roșu ca sângele.” E o scenă dantescă a Infernului, întărită și de finalul cărții care se încheie exact la pagina 666. Voia neapărat să arate pe față pactul său cu Diavolul. „Păcălit, când l-am început doar ca roman al șantierului, păcăleam și eu acum partidul și cenzura, lăsând în pagină imprimată gheara diavolului”, mărturisea într-un dialog autorul lui Ion Vartic. In memoriam, Radu Constantinescu, prin titlul: George Banu. Teatrul și viața, crede că George Banu și-a intitulat premonitoriu volumul, care avea să fie și cel din urmă: Ultima oară. Teatrul e înconjurat de vis, un vis pe care George Banu l-a trăit incandescent. Lui Iulian Boldea în: Nostalgii, povești, vedenii, romanul Theodoros i se prezintă ca un repertoriu fastuos de scene și personaje pitorești, de teme și motive remodelate cu har și ingeniozitate epică. O pagină de Poeme e dedicată lui Ion Pop. Cristian Vasile, cu ochiul liber și fără inhibiții, scrie: Andrei Oțetea – o biografie intelectuală, așa cum a fost în restituirea istoriografică a lui Marian Hariuc: Andrei Oțetea. Un spirit al Sorbonei în România secolului XX. E întocmit Dosar-ul Anei Ahmatova și poemului Recviem, din care reproducem: „Nu, nu sub bolta unui cer străin/ Și nu la adăpostul unor aripi străine,/ Eu eram atunci cu poporul meu,/ Acolo unde, din nefericire, el era.” Din eseul lui Leo Butnaru: Excesul de poezie nu dăunează sănătății dumneavoastră, primim avertismentul că cititorul mediu a ieșit din incultura comunistă, pentru a trece în incultura facebook-istă. Iar câte un poet înțelept, cum a fost Odysseas Elytis, spune: „Nu mi-e milă de poeții care au rămas fără cititori, mi-e milă de cititorii care au rămas fără poeți.” Din Apostrof-ul lui iulie, recomand continuarea, în editoralul lui Ion Vartic: Ultima farsă a lui Petru Dumitriu. Se știe deja că modelul lui Reznicek din Supraviețuiri-le lui Radu Cosașu este Leonte Răutu. Pe seama acestuia nu se spuneau bancuri. A existat, totuși, un scriitor, care i-a jucat o festă de zile mari. Scriitorul este Petru Dumitriu, iar farsa a fost construită de el pe îndelete, timp de aproape doi ani. Citiți și vă veți convinge că, la rândul meu, nu fac vreo farsă. De la apostrofa lui Elytis, Sânziana zboară la Steaua și culege pe Gheorghe Glodeanu interesat de Monica Lovinescu în postura de partener de dialog, din volumul: Întrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ștefan Lupașcu și Grigore Cugler, în glosele: Întrevederi pe unde scurte. Dialogul lui Robert Șerban cu Horia-Roman Patachievici continuă cu episodul al doilea: Europa este un dar al creștinismului. La ceasul despărțirii pentru totdeauna de Mircea Braga, Constantin Cubleșan creionează: Un hermeneut al ideilor literare. Viorel Mureșan, în dialog cu Daniel Moșoiu, e convins că: „Poezia mă apără astăzi de soarele necruțător, îmi ține loc de nor blând deasupra capului.” Să citim o strofă: „știați că ochiul închis al unei femei/ e un punct/ sub un semn de întrebare…”. Fragmentele din poemul Apostolul lui Petöfi Sándor le citim în transpunerea lui Kocsis Francisko, cu un fragment introductiv de Markó Béla. Ion Mureșan lucrează cu o mână și imaginație de maestru, în compoziții scenice și narative, ne asigură Ion Pop în cronica: O insolită Introducere în poezie. Virgil Rațiu continuă: O plimbare pe bulevard. Dialogul continuu, într-un remember: Nicolae Gheran. Pe coperta ultimă, ni se întâmplă Întâlnirea cu benzi desenate de Puiu Manu. Din numărul următor, culegem din Lecturile și gândurile lui Ovidiu Pecican o serie de asocieri, de sugestii și ipoteze, după recitirea sintezei clasice de-acum: Filosofia în Evul Mediu, cartea lui Étienne Gilson. Gilson spune, la un moment dat, că o serie de polemiști ai școlii iudeo-alexandrine, precum Flavius Josephus și Filon, urmați apoi de Iustin și de Tațian, au socotit, încă din primele veacuri creștine, că grecii și-au împrumutat o serie din ideile fecunde ale arsenalului lor filosofic din Biblie. Virgil Rațiu, în Comentarii la înțelepciunea lumii, culege din cartea lui Gelu Negrea: Gânduri răzlețe, o suită de comentarii în care predomină analizele a nenumărate vorbe memorabile rostite de minți luminate, aforisme moderne, maxime, analize hermeneutice, prin care autorul își exprimă neîncrederea în speranța unei eternități luminoase.

O altă Sânziană are la Iași, în această lună, Convorbiri literare. Cassian Maria Spiridon ia atitudine față de O comemorare Eminescu. În 1909, la Atelierele Grafice Socec&comemorare, societate anonimă, în București se publică Omagiul lui Mihai Eminescu/ Cu prilejul a 20 de ani de la moartea sa. Ancheta revistei: Eminescu azi, îl are preopinent pe cunoscutul clasisist Eugen Munteanu. Petru Cimpoeșu, în interviul acordat lui Cristian Livescu, recunoaște cu franchețe: „Poți râde de orice, de necazurile tale și de tine însuți. Presupun că asta e adevărata mea legătură cu Ion Creangă.” În continuare, ne ambetăm la Orgia întrebărilor, la care ne cheamă Gheorghe Grigurcu… Un comentariu critic, în care: Semințele cuvintelor au aripi pentru Valeria Matei, iar Poezia, o pradă sacră. Vasile Spiridon, din lectura cărții lui Liviu Rebreanu: Pădurea spânzuraților, e obsedat de drama lui Apostol Bologa, care are noroi și stele. Antonio Patraș descoperă: O lume de vis și poveste cu numele de Moldova, în remarcabilul studiu publicat recent: Gruparea de la Viața Românească. O literatură a spațiu- lui și comunității, în care Monica Munteanu analizează în premieră operele scriitorilor de la Viața Românească din perspectiva geocritică și a geografiei literare. Mircea Dinescu-Poezii, laureat al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu -Opera Omnia-2007, este o carte de primul raft pentru Gellu Dorian. Horia Ion Groza extrage Elemente transcedental-creștine în poemul eminescian Luceafărul. Numărul următor lasă Sânziana să culeagă Atitudinea lui Cassian Maria Spiridon: Democrația ateniană, un model (I). Cităm: „Alegerea lui Pericles va transforma Atena într-o democrație autentică (…). Democrația, născută în Grecia antică, este regimul politic în care puterea (cratos în limba greacă) aparține poporului (demos) definit ca fiind mulțimea tuturor cetățenilor.” La Ancheta revistei: Eminescu azi, Theodor Codreanu este convins și ne convinge că Titu Maiorescu a avut intuiția, avant la lettre, de a stabili pe Eminescu și canonul literar și cultural românesc. Constantin Coroiu trimite pe scâdură: Scene și caractere dintr-o istorie literară gesticulată-100 de ani de la naștere lui Constantin Țoiu. Sânziana părăsește revista odată cu Valentin Talpalaru și comPRESA REVISTELOR.

Contemporanul de Sânziene are, în loc de editorial, pe Nicolae Breban cu: Stil și radicalism. În viziunea autorului, în :”Bunăvestire e vorba de o coborâre, de o alunecare la rădăcinile politicii, la structura abisală a politicii.” La cronica literară, Ștefan Borbély este în pagină cu episodul al doilea despre Theodoros, cu articolul: O reușită deplină. În esență: „Încă de pe vremea copilăriei petrecute în împrejurimile Gherganului, e vădit faptul că ființa micului Theodor e compusă din două substanțe complementare, una divină și una demonică.” Ion-Pop Aurel glosează despre: Meritocrația apusă și scrisul istoric actual. La Lecturi, Marian Victor Buciu notează în: Geo-politică și roman: „Din 256 de romane, într-o sută de ani, în 14 limbi, 49, o cincime, sunt în limba română. Românescul bate romanescul.” Această remarcă este izvodită din: Dicționarul romanului central-european din secolul XX. O Sânziană care numără anii ne vestește, în Luceafărul de dimineață: „că au trecut 400 de ani de la nașterea lui Blaise Pascal.” Portretul acestuia ne privește de pe coperta revistei, iar o pagină din revistă este destinată unei antologii din Gândurile acestui geniu, o trestie gânditoare. Romanul Theodoros al lui Mircea Cărtărescu este pentru Dan Cristea, în cronica literară: Mântuire, iubire, mărire: „o masivă și complexă construcție ficțională menită să încorporeze coloanele suple ale scrierii lăsate de Ion Ghica.” À vol d›oiseau, Alex Ștefănescu decupează din literatura română: Oana Orlea, o biografie cu happy-end; Prima noastră instanță critică: Titu Maiorescu, iar la Vasile Alecsandri și tristețea este luminoasă. Marius Miheț pune miza pe Constantin Țoiu. După un veac. În traducerea Lidiei Gheorghiu citim cinci Poeme ale marelui liric spaniol: Federico Garcia Lorca, iar la pagina următoare Poeme ale laureatului Premiului Național Mihai Eminescu-2023: Ion Pop.

Sânziană la Sânziană ajunge. Ana Blandiana de pe coperta revistei Orizont, iunie, ne întreabă retoric: De ce să vrem să ne amintim? Răspunsul îl citim în paginile revistei: o Conferință rostită în data de 7 iunie 2023, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, sub genericul: La UVT, cultura este capitală. Cornel Ungureanu, de la citatul: „Ceilalți sânt artiști, el e Poet”, trece prin furcile caudine ale criticii pe: Ion Mureșan și drep-tul de a spune nu. Volumul începe cu o Metamorfoză. Ce se întâmplă cu Poetul când scrie o poezie?: „Eu când scriu o poezie/ nu mai sunt om slab și mic.” Drumul de la Antipoezie la Poezie, acesta ar fi drumul Poetului. „Preferam avangarda și ironia…”, mărturisește Nicolae Prelipceanu, în dialog cu Cristian Pătrășconiu. Nicolae Prelipceanu nu e prea optimist: și destinul literaturii? „Unii nu vor literatură deloc, alții mai vor încă…” Același neobosit Cristian Pătrășconiu este realizatorul anchetei: Ce înseamnă pentru dumneavoastră un prieten vechi? Alexandru Budac descoperă o Estetică veche pentru timpuri noi, în cartea lui Andrei Pleșu: Capodopere în dialog. Alexandru Oravițan privește prin lentile pe Domnul Inorog din cartea Ligiei Ruscu: Cantemir. Inorogul în lavirinthul neștiinței. Notele esențiale ale volumului de poezii scrise de Ion Mureșan, în cronica lui Vasile Popovici, ar fi: Praful și pulberea lucidității. Romanul Gabrielei Adameșteanu: Dimineața pierdută este Fără vârstă, pentru Grațiela Benga. Premiul național de literatură Urmuz pentru proză l-a obținut Viorel Marineasa. Un monument pentru (ne)liniștea Timișoarei este interviul realizat de Vasile Popovici cu sculptorul Bata Marianov. Cu o: Vedere de la Cannes 2023, ne luăm la revedere de la revistă.

O altă Sânziană zboară și-n Ramuri, ilustrată de Constantin Flondor și cu editorialul lui Gabriel Coșoveanu: Gâlceava dascălului cu societatea, care strigă primejdia ivită prin detestabila neînțelegere a ceea ce înseamnă suveranitatea copilului. La semnal(e), Nicolae Prelipceanu în: Ocupantul eliberator ne amintește: „Periodic, Rusia se trezește să mai elibereze câte o țară, câte un popor. Adică să o/îl ocupe.” În Cuib de barză, Mircea Ghițulescu constată: „Aproape de mijlocul cărții, domnul Oliver Jens Schmith (O istorie a bisericii ortodoxe române) avertizează asupra a „cât de fragilă este narațiunea pe care autorul o va urmări în paginile următoare”. Dar nici până acolo nu e prea solidă. Cartea lui Andrei Novac: Lumea ta, carnea mea/oasele noastre, cu desene de Mircea Cantor, este atent citită și comentată de Gabriela Gheorghișor: O reconciliere poetică. Criticul afirmă: „Ființa poetului și iubirea lui (sufletul pereche) nu au altă șansă de a dăinui decât prin intermediul scrisului, prin carnea cuvintelor: «vreau să exist cât mai mult,/ vreau să nu uite nimeni,/ carnea mea deghizată în tine»”. Aceasta e reconcilierea. Lampa lui Diogene îl luminează pe Salman Rushide și cartea sa: Limbaje ale adevărului. Numărul următor ne propune editorialul lui Gabriel Coșoveanu: Însingurații și învățământul. Nicolae Prelipceanu, în: Reformă și stabilitate, dă semnal(e):

„Ca să nu mai lungim vorba, declinul societății românești este asigurat pe multe decenii de aici înainte, cu măsurile cârpite pe care guverne de amatori de sinecuri le aruncă pe piață.” Despre sigurătate și alți demoni este cronica literară de Gabriela Gheorghișor, dedicată cărții lui Varujan Vosganian: Povestiri despre oameni obișnuiți. Varujan Vosganian este autorul unui roman de neuitat: Cartea șoaptelor (2009), intrată în competiție cu o capodoperă: Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh (1933), de austriacul Franz Werfel, închinată rezistenței armenilor în timpul genocidului de la 1915; și una din temele Cărții șoaptelor. În mod simbolic, traducerea lui Vosganian, în limba germană, a fost publicată de aceeași editură din Viena, care lansase pe piață capodopera lui Werfel. Este un document istoric, poem în proză, fantezie și realitate cutremurătoare, o istorie de istorii. Este un roman magnific, una din marile cărți ale secolului nostru. Pentru cronicarul revistei: „Varujan Vosganian scrie o proză rafinată și expresivă, deopotrivă realistă și simbolică, de mătăsuri poetic-orientale și de dantele livrești, pe care dansează însă licuricii vioi ai spiritului.”

Scrisul Românesc este adus de Sânziene în haine de gală. Directorul lunarului, Florea Firan, publică un capitol de istorie literară: Dinu Flămând. Poetul este unul dintre repre- zentanții promoției ‚70 în literatura noastră și a făcut parte din gruparea de scriitori ai cenaclului Echinox. Constantin Cubleșan, un Sherlock Holmes autohton al istoriei literare, dezleagă misterul neparticipării lui Eminescu la momentul dezvelirii statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare, în cercetarea: Eminescu. Statuia lui Ștefan cel Mare la Iași. De la Ioan Lascu aflăm noutăți de biografie în eseul: Albert Camus și Algeria. O prezentare elogioasă a volu- mului: Repere critice eminesciene, de Constantin Cubleșan, scrie Dan Ionescu: Receptarea lui Eminescu. Carmen Firan, în articolul: Cenzură în lumea liberă, cu o voce de Casandră, ne anunță: „O adevărată noapte a minții coboară peste lumea universitară și scena culturală a Vestului.” Orwell e depășit. Mircea Pospai participă cu: Omagierea lui Urmuz, la cunoașterea operei acestui pionier al avangardei din România și din lume. Cassian Maria Spiridon și: Fericirile monahului Nicolae de la Rohia sunt în raza de atenție a lui Menuț Maximinian.

La Viața Românească, Sânziana, prin condeiul lui Nicolae Prelipceanu, în editoralul: Viitorul a și trecut, cu tristețe, meditează trend-ul în comunicare. Nebunia modei a căpătat forme teribile în societatea noastră, probabil și-n altele, dar aici suntem la Viața Românească. Florin Toma, într-un dialog neconvențional cu Mircea Cărtărescu, discută: Despre premii și alți demoni, iar Ion Bogdan Lefter promovează pe: Hortensia Papadat-Bengescu în epoca „studiilor de gen”. Din lumea teatrului, Alexa Visarion cu: Valeria Seciu-fascinație și magie, ne convinge că teatrul rămâne viu prin actorii care mor. La excelsior, sunt antologați Mircea Bârsilă, Dumitru Chioaru, Valentin Dolfi și Petru Ilieș. Destinul tragic al unui poet: Ion Stratan sau ruleta rusească este profilul desenat de Geo Vasile. Florin Toma trece de la ruleta rusească la belotă: Cosașu: ultima partidă de belotă. Anul 2023 este un an aparte pentru Cercul Literar de la Sibiu și nu uită Dan Gulea și articolul său: Un roman epistolar și cinci tipuri de recuperare. Ion Pop ne impune pe: Bacovia și noul regim al literaturii române. Un remember este la cronica filmului: Centenar Ion Popescu Gopo, de Ioan-Pavel Azap. Spectatorul Nicolae Prelipceanu își supune muza critică și la spectacole de teatru în: Trei seri, trei moduri de a face teatru. La miscellanea, semnează Iulian Bitoleanu, N. Prelipceanu și Ion Buzași. Nu e de lipsă Liviu Ioan Stoiciu. Ultima Sânziană aduce spre citire România literară, din 16 iunie, nr.25. La contrafort, Mircea Mihăeș e convins și ne convinge că prin întregul comportament, prin transformarea bunului plac, al abuzului, al incompetenței, al ticăloșiei în instrumente de conducere a țării, ne-am construit un excepțional arsenal al distrugerii de sine. Liberi și neconstrânși de nimeni, am devenit Auto-Rusia. La istorie literară, Vasile Spiridon detectează în opera lui Ion Agârbiceanu: Blestemul epigonismului, de care nu s-a eliberat, cu toată pioșenia sa. Ce rămâne din ceea ce suntem este cronica literară de Răzvan Voncu la volumul lui Mircea Mihăeș: Despre doliu. În ultima pagină, într-o scrisoare deschisă cu adresa: Dragă Florin Piersic, Nicolae Manolescu atrage atenția unor „doamne și domnișoare, mai pricepute în regizarea unor campanii decât în regia de teatru, și de care nu auzise mai nimeni înainte, au cerut eliminarea de pe scenă a lui Silviu Purcărete și Andrei Șerban, pentru motivul că sunt obosiți”. Apoi a venit rândul la judecată și lui Florin Piersic: „Nu mă miră deloc că ți-a venit rândul. Faci parte astăzi, ca și ieri, din categoria marilor personalități.” Scrisoarea e provocată de un proiect de lege corect politic, care face din artiști „lucrători culturali”. E o chemare la luptă cu prostia universală a unor juni corupți. Mai aflăm că luni, 5 iunie 2023, a avut loc Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru cărți apărute în anul 2022. O Sânziană a vegheat ca Premiul Național pentru Literatură să-i fie conferit criticului și istoricului literar Eugen Negrici. Decupăm din discursul de laudatio, rostit de președintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu: „Eugen Negrici a publicat numeroase volume, intrate, unele, în bibliografia școlară. […] Se numără printre puținii teoreticieni ai literaturii care și-au legat numele de un concept literar: expresivitatea involuntară. […] Acest mare critic, prin anvergura preocupărilor sale și prin originalitatea perspectivei (poate cel mai original și îndrăzneț critic literar de la noi-n.m.), îmi este, mărturisesc public pentru prima oară, și un foarte bun prieten… De știut ne știam, de când eram elevi la Liceul Nicolae Bălcescu din Rm. Vâlcea (actualmente Alexandru Lahovary).[…] Îl felicit, profesional și prietenește, pe Eugen Negrici pentru Premiul Național care i se decernează… Altul mai mare nu există în România, dacă e să-i luăm în considerare valoarea simbolică.” Sânziana, martoră la Gală, parafrazând pe bătrânul cronicar, îmi șoptește: Nasc și în Vâlcea oameni.

Subscriu și eu, coleg de promoție cu premiatul, la același liceu – Mihai Mustățea.