Bradul

In brad globurile erau mici

înghesuite în beteala care lega

timpul de liniștea nopții,

înflorea cerul

sub greutatea portocalelor

ce răspândeau miros de răsfăț,

mama așeza în el speranțele

niște globuri mari

care se spărgeau ușor

din cioburi ea cârpea vise,

fețele lui moș Gerilă îndemnau

la bucurie

o bucurie sumară ca o ninsoare

de mai,

sub pom cadourile în staniol

așteptau să te uimească

acoperite de muzica lor dulce,

ispititor decor era bastonul

din plastic asemeni celui

de milițian plin cu bomboane

multicolore mici precum boabele de rouă,

în crengile sale se cocoța copilăria

neastâmpărată să iubească

Steaua Crăciunului,

din iarnă lipsea sălașul sfânt

absent la ora de ideologie.

 

 

Iarna, tăcerea plânge morții

 

In iarna uscată, roadele revoluției în direct

sunt amare,

Dumnezeu tușește,

frigul face defrișări

în blocuri albastre precum gerul într-un

cimitir al eroilor.

Morții încleștați în coasta soarelui

răscolesc durerea

ca și cum ar cuvânta la pronaos

din liturghia scrisă cu sânge.

Tăcerea îi duce pe un țărm depărtat.

Din cuvinte nu le-a mai rămas nimic,

privirile li s-au rostogolit în gol,

pe făpturile lor s-au înălțat altare

pentru zeii falși.

Aceștia cântă strâmb iubirea

sunt făcători de morminte ai zilelor ce au fost și vor veni.

Singurătatea acoperă eroii

cu faldul triumfal al revoluției furate.

 

 

Poeții

 

Cu pânzele în vânt

pe mări agitate

poeții nu se tem

să aducă lumina,

îngroapă frica

în esențe profunde.

Pe cer nu au rău de înălțime

sunt demiurgi,

vânează iubirea,

nu se tem de cuvinte,

înghit otrava cu seninătate.

Sunt atenți să nu răstălmăcească

tăcerea din scripte

târziu devin îngeri.