TATA ERA FRUMOS

Tata era frumos,

mâinile invidiate de pianiști,

ochii niciodată învinși,

un cer plin de iriși,

vorbirea ca trupul…

Linii de statuie vie

noi câte o parte din el

dar legați la aceiași ființă.

Când a plecat

ceva din noi a ieșit din fire,

aceea busolă de reîntâlnire

parcă a schimbat sensul din mine.

Tata era frumos

avea ceva dintr-o mănăstire,

când îl vizitai

el știa cum să nu te rătăcești

în trăirile din tine!

 

 

CÂNTEC DE LEAGĂN

te trezești din viață și vezi

că poartă părinților este ferecată

nimeni nu mai mișcă dincolo de gând

apoi dispar prietenii așa din senin

pare o rătăcire în necunoscut

trec pe lângă tine oameni noi

și te miri ce este cu tine

visezi plângând

ascuns

vorbești cu oglinda uitată

de la facerea lumii

uneori

îngerul apare râzând

Iar tu te rogi pentru

cei care rămân

ai voie să iei cu tine

prima jucărie a copilăriei

fotografia mamei

să nu o uiți în veci

apoi acoperi oglinda și pleci

legănat de mamă

într-un vis

și cântecul de leagăn

”nani nani puiul mamei”

 

 

TOAMNA CĂRUNTĂ

toamna este frumoasă așa

tatuată pe coapse de femeie

cu frunzele care dansează

ca unduirea trupului înfometat

amestec de parfumuri din florile strivite

amețitoare dansuri în teasc

prelingeri roze pe buzele înfometate de fecioare

toamna uneori este căruntă

se odihnește la un vin vechi

o apucă nostalgia

este și ea om

care povestește de timpul care fuge ca vântul

de vremurile când vinul te făcea nemuritor

și omora toți zeii inutili

toamna este o bucurie târzie

când mai ai timp să serbezi realizările

celor care nu au ceasul timpului la căpătâi

ei trăiesc și trăiesc așa cum trebuie

tinerețea nu are timp de pierdut

 

 

 

CALUL TATUAT

Grăbit alunecă din mine nisipul

fără număr cad cristalele în pâlnie

iar eu alergat de furtună

în galop strâng de dârlogi

calul timpului

care se descompune

castele mele se duc

ușor ca o maree

ce udă tălpile mele

urmele care cad în umbră

într-o noapte

când am chef de alergat

pe un cal tatuat

 

 

 

SEARĂ DE COȘMAR

Seara este oarbă uneori,

corbul ăsta se lovește de geamuri.

Are vocea de moarte,

ceasul are un ticăit sufocat,

vocea unei păsări nechemate…

cad zilele astea ca grăunțele

care dispar în ciocuri de avioane.

Tu nu auzi zgomotele din mine,

insomniile asezonate cu

transpirațiile spaimelor din zi,

ochii stau deschiși, aproape sticloși,

la televizor nu se uită nimeni.

Cad blocurile invadate de aripi,

iar noi, noi nu știm cine suntem,

patul este prea mare să ne atingem.

Eu stau încolăcit în baie,

încerc să sufoc zgomotele vecinilor…

Pasărea asta vine ca un cancer

și îmi fură mâncarea din mine,

iar tu te uiți la mine,

nu ști cine pleacă sau vine,

o seară oarbă între viață și vrie