Poem de acum 3 ani, dar în ton cu momentele de azi
….
Vine o zi cu făptură de lână
și-n temniţa–i verde sapă soarele tânăr
rezemat de un glonţ stă soldatul c-un umăr
o vioară e ochiul lui de ţărână.
Hai, lună,
dă-mi pe umeri două ceruri lăuze
varsă pe străzi trandafiri și rugini
de obuze
în oraș nu ai cum să te-ascunzi, nu ai unde,
poate în câinele șchiop, traversat de alice
în nebunul din colţ care strigă și zice:
vai, e gravidă ziua de mâine
cu atâta pământ,
Doamne, ziua de mâine o să mă nască-n curând,
o să îmi nască-n curând un mormânt!’’
Vai, lume,
spărtura din piept nu mai pleacă acasă
mă-mbrăcă-n șiroaie de alb, în chiparoasă
într-o rană pe dos, într-o cămașă frumoasă.
Priviți, capătul rănii mele e un fecior
învelit în izvor,
nu sânge curge din mine, ci dor….
Nu e vineri în casă, e doar o umbră pe pat
eu am ferestre într-un soldat
suflă vântul în stofe ca-n lumânare
stofele sună a gol, ba au clinchet de fiare
nu sunt icoane unde mă-nchin,
e o scrisoare veche, stropită cu vin
și-un cântec, sub streșini, într-un bunic
blajin și mic:
pic, pic, pic….
VIS
oameni cu piele și ochi, miei, ce erau?
umbre în vânt?
16 ani, prima dragoste
și câteva flori de cireș în loc de iriși.
în loc de umeri
creștea amarnic pe mine o apă cu pești.
M-au trimis departe, la marginea orașului
acolo e târgul, școala, mi s-a spus.
Biserica. Vei înțelege.
O iei la stânga, după semafor
vezi? sunt miei acolo și zoaie.
Oamenii plecau încărcați cu trupuri,
duceau pe umeri saci fără nume
iar mai sus era plin de suflete ușoare
ca de păpădii.
până în cartierul săracilor
ajungea primăvara
multă primăvară curgea, se întindea ca marmelada pe pâine,
lingea mâinile celor sărmani. Și sărmanii râdeau, în sfârșit.
Dar tu de ce tremuri? De ce, când cireșii se scutură?…
Am iz de boarfe umede și am sânge pe tălpi,
vârsta la care drumul se scrijelește cu un cui pe piept
sau cu o sârmă, foarte adânc
până nu mai doare, doar se prelinge
pic, pic
am vârsta la care mă trântesc pe galantar și am 15 kilograme
și dinții mici, abia molfăi iarba
îmi rămâne adesea lipit un fir subțire pe limbă
cu el plec din lume și îmi ține de cald
și brusc mă trezesc cu
un revolver în poșeta mea cu nimicuri roz
(capriciu de damă)
și trag
și nu mai știu dacă am ucis sau am fost ucisă
căci abia acum se depărtează de plămânii mei întregul aer pătrat
sunt într-o cameră de copil sau o cameră într-un copil
prin spuma perdelelor văd
ochii oamenilor. Ochi peste târgul de miei,
gloanțe într-un azil cu îngeri.
Primăvara asta cineva tocmai te-a trădat.
Ce nămol albit de petale și ce ploaie frumoasă
și ce frig domol de aprilie!…
Luați și trăiți, bucurați-vă, dragilor!
Feerică viață!…
…Bum! o păpădie
dezintegrată ca un suflet pricăjit de miel.
Aprilie tandru. Doamne, ajută-ne!
Magdalena frământă pască.
Comentarii recente