M-a părăsit sângele meu

Sângele meu m-a părăsit. Sângele meu blând

s-a dus să împingă vedenii la vale. S-a tras la umbră.

Și-o fi făcut prieteni pe undeva. O fi deschis

un atelier de ascuțit spini. Mi-e atât de dor de el

că-mi tai venele în fiecare noapte și tot sper

să-l aud susurând

 

Nepotul veșniciei

Prin parcul ăsta, dragostea pensionată își ocărăște

ciolanele care dor. Un pian în rezervă vibrează sub adierea

testoasă. Trec bătrâni fel de fel desțelenind hectare de nostalgii.

Prin parcul ăsta, veșnicia ieșită la pensie mă poartă de mână pe mine, nepotul ei preferat. Are trupul puțin și sleit.

Știm amândoi că va muri curând. Ne privim stingher.

Ea întrebându-se dacă o voi ține minte

și voi povesti despre ea. Eu socotind moștenirea. Ne zâmbim stingher. Purtăm același sânge.

 

Să plângi până se înmoaie paltonul…

Șiruri, șiruri, condamnații la viață

bântuie un țambal. Șiruri de condamnați la viață probează paltoane țepene în fața oglinzii din marele hol.

Unul nu pricepe de ce-a fost trezit și de ce bântuie fața oglinzii.

Să fii viu e simplu:

Trebuie doar să-l vezi pe Dumnezeu în genunchi și să plângi până se înmoaie paltonul…

 

Un portofel cu ceva mărunțiș în el

Viața asta e o adăpătoare pentru flămânzi. Simfonie pentru surzi. Morfină pentru morți.

Să supraviețuiești unui lung șir de morți. Privești pozele lor, care se tot înmulțesc

și știi exact cine ești, de unde vii și încotro mergi.

Marile iubiri pe care le cântă poeții sunt focuri de paie și cerul tot

doar un portofel cu ceva mărunțiș în el.

 

Lucruri singure

N-are cum să nu fie frumos orașul din care vii tu, de pe o stradă între două uitări.

Acolo se aud nesfârșite fabrici de umbră împachetând lucruri singure. Vorbim despre ele cum am semăna nisip în pustiu. Noi,

cea mai împlinită văduvă și cel mai vesel orfan. Vorbim tăcerilor în case fără drum,

când nu iese soarele și luna mai așteaptă.

Se-ntunecă cerul de vorbe și seacă albia sângelui.

În război există supraviețuitori. În dragoste, nu.

Iar mâinile tale sunt așa de curate că poți spăla apa cu ele…

 

Un nimic care se roagă

Mai bine să te dai la o parte din ploaie. Plouă

nimic. Mai bine să te tragi din cartea amintirii. Să nu te lași scris. E mult nimic în cărți, s-a înmulțit nimicul. Nimicul visează istorie. Făcătorii de nimic beau nimic

din cupe înalte. Ucenicii lor propovăduiesc inutilitatea crâșmei, zădărnicia bordelului, incendierea spitalului și a bisericii.

Dacă m-aș ruga nimic pentru mine, nimicul ar înflori.

Dacă m-aș ruga, nimicul ar rătăci ca o barcă de la un țărm la altul și s-ar înălța din ape un abur cu sângele meu însemnat pe el.

Un nimic care se roagă: iată ceva!