DE CE ? –

Partea lI-a

 

Mărturisesc faptul că nici eu nu citesc întotdeauna cuvântul introductiv al cărţilor ce mi-au rămas la suflet. Însă cel care se aventurează să parcurgă volumul de față, trebuie să se supună unei asemena cazne (după ce-mi face un hatâr, îndrăznesc să-i creez și obligații!) dacă dorește s-o înțeleagă cât mai bine, sau să acorde autorului anumite circumstanțe.

Recunosc de asemenea că motto-ul este teribil de pretențios şi greu de respectat. Din textele unor memorii nu pot fi excluse complet ura sau părtinirea. Oricâtă strădanie ar depune autorul, cartea sa de memorii nu poate fi altfel decât subiectivă. Evident, doza de subiectivism este diferită de la un memorialist la altul. De fapt toate creațiile personale, indiferent de amploarea şi valoarea lor, poartă amprenta marcantă, subiectivă, a personalității autorului.

Iar memoria, indiferent de gradul ei de fidelitate, este un editor notoriu pentru sentimentalism. Multiplele sale distorsiuni, în final, selectează dorința de a păstra nealterat ceea ce-i convine și cosmetizează invariabil trecutul. Cele ce nu o avantajează se estompează sau, câteodată, chiar dispar. Aşadar obiectivitate totală nu există!

Vreau totuși să subliniez este că dorinţa mea este să relatez cât mai echidistant fapte, evenimente, din perioada când am fost înregimentat activ în politica mioritică postrevoluționară, străduindu-mă ca subiectivitatea, inerentă de altfel, să rămână la pragul cel mai de jos. Pentru a-mi dovedi că este așa, am refăcut și schimbat de mai multe ori o bună parte din cele scrise, încercând să judec cât mai detașat. Dar, vrând- nevrând, am și eu slăbiciunile mele, așa că nu trebuie să mă judecați prea aspru. Și știți cum se spune câteodată despre cel ce îndrăznește să iasă la rampă : e mai grozav decât cred alții dar e mult mai puțin grozav decât crede el… Asta e, oameni suntem!

Motivul volumului de față este îndemnul aproape imperativ primit din partea a doi publicişti și literați vâlceni de marcă, George Smeoreanu și Liviu Popescu, pe care aș îndrăzni să-i numesc prieteni (tare m-ar bucura să mă considere și ei la fel..). După ce au citit manuscrisul primului volum al Rememorarilor publicat în vara anului 2019, mi-au spus verde-n față: Nu-i suficient! Mai vrem! Ai fost implicat, ai participat direct la evenimente administrativ-politice dintr-o perioadă complicată și importantă a dezvoltării Râmnicului, ca atare, ai datoria să scrii ce crezi despre cele întâmplate. Nu ajunge să te declari „împătimit al Râmnicului”, ci trebuie să le spui concitadinilor care te-au preferat într-o anume perioadă, dar nu numai lor, lucruri, mai mult sau mai puțin știute, la care ai fost fie părtaș, fie spectator!

După ce am chibzuit o bună bucată de vreme, am înțeles și eu că este – în anume măsură – o datorie să relatezi păreri de individ implicat direct în spectacolul politic la care ai fost actor sau martor, pentru a permite eventualilor cititori să aibă o panoramă cât mai amplă a evenimentelor. Prin urmare le-am dat dreptate, încercând să mă conformez atât cât pot eu de bine. Însă vă rog să rețineți: prin încercarea de faţă nu am dorit să sufoc spațiul publicistic și așa excesiv de încărcat de scrieri mai mult sau mai puțin potrivite.

O altă mare problemă a constituit-o stilul, mai bine zis, forma scrierii. E drept că faptele ce vor fi relatate au câteodată o tentă amuzantă ca urmare a stupizeniei sau caraghioslâcului, iar altădată pot provoca tristețe cauzată de urmările neplăcute ale unor decizii politice neavenite. Aşadar, m-am gândit că nu-mi pot permite să folosesc un ton ironic, persiflant – deși ar fi fost mai lesne și mai plăcut de parcurs – întrucât ar însemna că întreaga mea participare a avut drept temei doar amuzamentul și ar fi păcat să fiu judecat astfel.

Perioada acoperită de aceste rememorări se referă la anii de după 89, dar cu osebire la cea cuprinsă între anul 1996, când am fost „racolat” de Convenția Democrată, recte de Partidul Național Țărănesc Creștin și Democrat, pentru a candida la funcția de Primar al municipiului Râmnicu Vâlcea și anul 2012, când am ieșit definitiv „la pensie”, încheindu-mi mandatul de deputat în Parlamentul României.

Știu că cititorii – chiar și cei avizați – sunt dornici să afle detalii despre cancan-uri, despre tot felul de drăcii petrecute în spatele ușilor închise. Se știe că cine povestește asemenea snoave are succesul asigurat. Regret, dar nu o să cad în plasa unei asemenea capcane. O să încerc să redau cât mai veridic întâmplări din acea vreme, dar fără să calc în picioare statura „eroilor” povestioarelor mele, sau să intru cu galoșii în intimitatea lor, chiar dacă risc să fiu ceva mai anost.

Unii cititori, ceva mai severi, s-ar putea să se declare nemulțumiți că o parte din cele scrise în acest volum se referă la situația politică de la nivel național, dar nu-i bai! Am spus de mai multe ori că eu mă pricep doar la administrație. Demagogia și manevrele politicești mi-au repugnat întotdeauna. Dar mai cred că multe din evenimentele locale, interpretate corect sau nu, sunt o continuare a celor ce

se-ntâmplă în capitala României și invers, într-o anume măsură, deci nu pot fi tratate separat.

Mai menționez încă ceva. Am intitulat toate aceste scrieri „Rememorări cu gust de pelin”. Primul volum din această serie a fost publicat cu subtitlul „Și voi unde erați”. Între cele două volume sunt diferențe foarte mari. Pe de o parte în primul, tot ce afirm era dovedit cu înscrisuri autentice, iar volumul de față, având caracter memorialistic, nu se poate dezbăra total de subiectivitatea autorului. Pe de altă parte, unele din amintirile ce vor fi dezvăluite în continuare nu mai au un gust chiar atât de neplăcut ca cele apărute în cartea editată deja. În fapt, pelinul este amar dar are și proprietăți tămăduitoare, iar vinul pelin este extrem de plăcut și căutat în anumite situații, mai ales dacă se bea scos de la ghiață în luna mai.

Așa vor fi și poveştile din prezentul volum. Câteodată lasă un gust amar, astringent, ca atunci când mesteci o frunză de pelin, altadată însă, pot produce o plăcere similară cu băutul unui pahar de vin pelin rece acompaniat de o friptură în sânge sau o pastramă de batal. Ca să știți ce vă așteaptă.