Nu toți poeții au o viață poetică, asta se știe. Prin viață po- etică înțeleg acea trăire ieșită din tipare, expresivă, excesivă, care vrea să comunice neapărat faptul că trăitorul există, iar lumea este obligată să bage de seamă acest lucru.

În termeni psihanalitici putem vorbi despre supracom- pensarea unei răni narcisice, iar dacă este să luăm ca atare ideea catharsis-ului, am putea deduce că poetul vieții poetice este mai puțin rodnic în scris. Poezia ar urma să fie mai ales viața, biografia.

În cazul lui Florian Silișteanu, viața și opera sunt una mai poetică decât alta. Dacă viața lui Silișteanu poate fi veștejită în numele unei etici burgheze, poezia lui scapă cu bine din orice judecată estetică. Spune acest om:

există o închisoare a poeților din care numai unul a scăpat

sunt eu… sunt eu

sunt euuuuuuu

un înger dintre oameni

…lepădat

Scăpat din închisoarea poeților, Florian Silișteanu merită un critic literar capabil să îi cuprindă în aceeași carte biografia și poezia, dând astfel un exemplu despre cum se poate trăi liber în secolul XXI.

Publicăm în acest număr un grupaj de poeme semnate Florian Silișteanu și pentru a ilustra caracterul unei personalități literare ce nu acceptă niciun fel de vaccin, expunân- du-se tuturor bolilor existențiale sau, dimpotrivă, trăind sănătos până la adânci nemuriri.