La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.
Sfânta Evanghelie după Ioan
„Omul este o fiinţă naturală, socială și spirituală. Pe de altă parte o fiinţă liberă și o fiinţă aservită, o fiinţă înclinată spre dragoste și sacrificiu și înclinată spre egoism, o fiinţă nobilă și infamă, purtând în sine imaginea lui Dumnezeu și imaginea lumii, a lumii naturale și a lumii sociale. Din această cauză, omul se definește prin:
„atitudinea sa faţă de Dumnezeu, de natură și de societate”, după cum arăta Nikolai Berdiaev1.
Născut și format în alt secol și mileniu, trăind la interferenţa a două lumi, una totalitară și alta aflată în plină tranziţie, pot spune și eu, precum Dante: ,,ajuns, într-o pădure-ntunecoasă/mă rătăcii pierzând dreapta cărare.” 2
Aparţinând ,,spaţiului mioritic”, aparţin și unei lumi creștine în care ortodoxia și-a pus amprenta asupra fiinţei mele. Fiind creștin pentru mine :,,Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria”.3
Ca și marele gânditor creștin Petre Ţuţea, afirm și eu: ,,Dumnezeu s-a revelat, dovadă că este. De fapt, vânzoleala asta haotică a lumii actuale, frământarea lumii actuale, mă convinge că nu există decât Dumnezeu. Că totul e muritor, și universul și omul, și că lumea a fost făcută de Dumnezeu din nimic și o va spulbera din orgoliul divin de a o face din nou-considerând că prima lui ispravă s-a înecat istoric.”4
Deseori m-am întrebat, oare ce poate influenţa gândirea și acţiunea semenilor noștri?! După multe căutări am concluzio- nat ca faptele și gândurile oamenilor sunt în mod decisiv influenţate de cuvânt. Cu- vântul are puterea de a construi, dar și de a distruge conștiinţa oamenilor.
Cuvântul este una dintre unităţile fundamentale ale limbii și vorbirii, constituind obiect de cercetare pentru diferite discipline cum ar fi filosofie, logică, psihologie, lingvistică, fiziologie ș. a. 5. Dar cuvântul, termen care provine din latinul conventum, este format dintr-un sunet sau un grup de sunete, emise de om, care denumesc o fiinţă, o idee, o vorbă.6
1 Berdiaev, 1994, p. 63
2 Dante,1982, p. 3
3 Ţuţea,1993, p. 37
- Idem, 42
- Dicţionar de filozofie, 1978, 175
6 Vinţeler, 2006, p. 165.
Acesta are numeroase funcţii dintre care amintim comunicarea, care reprezintă cel mai mic segment semnificativ al fluxului vorbirii. Cealaltă funcţie este de generalizare, iar prin aceasta el constituie o formă de fixare a cunoștinţelor despre diferite clase de obiecte, obţinute în practica social-istorică. Pornind de la cele arătate mai înainte, un înţelept arab arăta: ,,Cartea e un pocal plin de cunoaștere, o vază cu lucruri de vază, un vas burdușit deopotrivă cu glume și seriozitate.”7
Cuvântul a fost denumit în limba greacă logos. Acest termen a fost folosit în filosofia antică pentru a denumi ordinea, raţiunea cosmică a gândirii umane, ulterior raţiunea divină. Logos-ul cu care sunt familiarizaţi majoritatea oamenilor de astăzi apare în cuvintele introductive ale Evangheliei Sf. Ioan, unde îl desemnează pe Iisus Hristos.8
Cuvântul este utilizat de preoţi, de dascăli, de oamenii politici, de elevi, de omul de rând, de șeful de stat, de filosof, de adevăraţii și falșii profeţi. În primii ani familia are rol important în formarea limbajului și gândirii. Mai târziu școala are un rol decisiv în formarea tânărului prin actul învățării. Termenul de învăţare cuprinde achiziţionarea și practicarea de noi metodologii, noi priceperi, noi atitudini și noi valori necesare pentru a trăi într-o lume în continuă schimbare. Învăţarea este procesul de pregătire pentru a face faţă unor situaţii noi.9
La nivel social, școala are relaţii strânse cu familia, cu instituţiile extrașcolare, cultural-știinţifice și tehnice, cu mass-media. Familia este prima instituţie de educaţie socială unde copilul își formează primele deprinderi de viaţă, sentimente și trăsături de caracter, unde i se oferă sau nu primele exemple pozitive de urmat.
Instituţiile extrașcolare, cultural-știinţifice, tehnice și mass-media trebuie să menţină relaţii strânse de cooperare cu școala, aducându-și contribuţia la formarea omului ca personalitate, prin funcţiile lor de informare, culturalizare, educative, de divertisment și distracţie.
În procesul de învăţământ relaţiile profesor-elevi, dar și cele elev-elevi, au un rol important.10 Astfel omul devine înţelept iar la el: ,,Vorba bună este argint, iar tăcerea este aur.”, după cum arăta Sfântul Efrem Sirul. Sfântul Issac Sirul spune:,,Pe cel smerit nimeni nu-l urăște, nu-l dojenește și nu-l dispreţuiește. Ci pentru că îl iubește Hristos, este iubit de toţi. Și el iubește pe toţi și de aceea toţi îl doresc. Înţeleptul și cărturarul tac înaintea celui smerit, pentru că îi dau loc celui smerit să vorbească. Cuvintele lui sunt dulci auzului mai mult decât „mierea și fagurele”. Toţi îl primesc ca pe Dumnezeu, deși cuvântul lui este simplu și nearătos și smerit la vedere. Cel care grăiește cu dispreț împotriva celui smerit la cuget, este ca și unul care și-a deschis gura împotriva lui Dumnezeu. Fiarele sălbatice își îmblânzesc sălbăticia înaintea lui, deoarece simt în el mireasma lui Adam…”11 Dar cuvântul poate fi folosit și cu conotaţie negativă de înjurătură, hulă, blasfemie sau clevetire. Astfel Iordache Golescu afirma: ,,Cuvântul aspru scârbă aduce, iar cel dulce dragoste aduce. Cuvinte urâte să nu scoţi din gura ta, căci scârbă aduci celui ce te aude!”12
Cuvintele sunt folosite și în cadrul logicii, care este o știinţă a demonstrației, al cărei obiect îl constituie stabilirea condiţiilor gândirii corecte a tipurilor și a legilor raţionării veridice.
7 Înţelepciunea arabă, 1988, 378.
8 Dicţionar de filozofie şi logică, 2006,p.
9 Neacșu, 1999, p. 17.
10 Stoica, 1995, p. 91-92.
11 Picături de înţelepciune, 2007, p. 32-33.
12 Lexicon al bunei-cuviinţe creştine pentru tineri,2006, 139
În cadrul logicii, întâlnim silogismul, care este un raţionament deductiv în care dintr-o judecată universală derivă cu necesitate o nouă judecată prin intermediul unei a treia.13
Astfel, din judecata „Toate vertebratele care își alăptează puii sunt mamifere”, prin intermediul judecăţii ,,Toţi liliecii sunt vertebrate care își alăptează puii”, rezultă cu necesitate o nouă judecată: ,, Toţi liliecii sunt mamifere”.14
Silogismul cel mai simplu constă din trei propoziţii dintre care primele două, numite premise, se consideră că implică logic pe cea de-a treia, concluzia. Dacă raţionamentul este realmente valid, el este așa în virtutea faptului că n-ar fi posibil să se aserteze premisele și să nege concluzia fără ca cel care face asta să se contrazică. Când cele trei propoziţii sunt categorice se spune că avem de-a face cu un silogism categoric. În propoziţiile care formează un silogism categoric trebuie să figureze în total exact trei termeni, fiecare cu câte două apariţii, ca în exemplul „Toţi oamenii sunt muritori și nici un zeu nu e muritor, deci nici un om nu e zeu.” 15
Am insistat puţin asupra silogismului, deoarece foarte mulţi oratori și logicieni, printr-o artă de a vorbi convingător, folosind o argumentaţie riguroasă și un stil ales, au folosit cuvântul în diferite moduri. Iar istoria este plină de exemple de gânditori și oameni politici care au dat cuvântului un sens peiorativ sau l-au folosit în sensul de a manipula și înșela masele de ascultători.
Ţinând seama de cele arătate mai înainte, la întrebarea „Cum putem afla cum este omul?”, putem răspunde precum unii dintre sfinţii părinţi: „Conversaţia este oglinda omului; din ea se poate afla dacă omul este bun sau rău, înţelept sau neghiob, învăţat sau incult, dacă are sau nu gânduri și obiceiuri bune, dacă este religios sau ne- credincios.”16
Deoarece omul se formează decisiv în școală, educaţia moral-civică, știinţele sociale, religia alături de știinţele exacte, limbile străine, educaţia prin arte – culturală și spirituală, prin spor și loisir, educaţia economică și casnică, alături de dirigenţie, au un rol important în formarea tânărului. Iar epoca de tranziţie este o perioadă în care mediul social are rol hotărâtor în formarea indivizilor și grupurilor. Astfel, din păcate, mulţi tineri folosesc înjurături la tot pasul, precum și un limbaj vulgar. Ţinând seamă de faptul că tinerii de azi vor fi părinţii și cetăţenii de mâine, școala, biserica, mass-media, precum și alte organizaţii guvernamentale și non guvernamentale, ar trebui să găsească o modalitate de cultivare a unui limbaj adecvat. Cuvântul reprezintă o modalitate de izbăvire, iar noi putem spune: „Cât timp suntem stăpâni pe ma- nuscrisul vieţii noastre, pe care l-am scris cu mâinile noastre, să ne nevoim să facem în el adăugiri de bună vieţuire și să ștergem din el greșelile vieţuirii de mai înainte”.
În final aș concluziona: prin intermediul cuvântului ne definim statutul de fiinţă raţională. Cuvântul poate fi ,,Logosul întrupat” sau poate fi o simplă alăturare de sunete. Prin el invocăm divinul sau cinstim forţele întunericului. Ne rugăm sau blasfemiem. Ducem pe alţii în ispită sau primim inspiraţia divină. Iar inspiraţia divină ,,trezește adeseori sufletul omenesc și-l îndeamnă cu blândeţe a se ridica deasupra grijilor lumești și prin rugăciuni a se apropia și uni cu Dumnezeu, de la Care nevine tot ajutorul.”
13 Vinţeler,2006,
14 Dicţionar de filozofie, 1978, 632.
15 Dicţionar de filozofie și logică, 2006, 366.
16 1000 de întrebări şi răspunsuri despre viaţa duhovnicească, 2005, 215.
Comentarii recente