când am ajuns era întuneric. plaja pustie şi marea

învolburată. ne-am cazat la hotelul cometa şi am cărat

bagajele sus. ore în şir am privit din balcon plaja pustie

şi marea învolburată. o, valurile! cum seamănă ele

cu vieţile noastre! cum sfârşesc ele pe ţărmul pustiu!

 

recepţionera era o femeie de treabă. ne-a primit cu multă

căldură şi fără să ne întrebe ceva. deşi eram nişte străini.

iar camerele erau mici dar încăpătoare. puteam privi de sus de la

fereastră plaja pustie şi marea învolburată. o, valurile! cum

seamănă ele cu vieţile noastre! cum sfârşesc ele pe ţărmul pustiu!

 

pe deasupra valurilor pluteau cuvintele noastre.

cuvintele noastre nerostite încă. simţeam o lumină în ele. o iluminare. o

muzicăde mai presus de sfere. şi a fost prima noapte prima tăcere înainte

ca soarele din cuvânt să se nască. soarele luminând plaja pustie

şi marea învolburată. o, marea! o, nesfârşire albastră!

 

am fumat trei ţigări şi am băut o cafea. singur în faţa răsăritului.

singur în faţa mării. de parcă în faţa propriului început. de parcă

în faţă cu începutul lumii. şi oamenii se năşteau rând pe rând.

fiecare singur. fiecare din propriul cuvânt. şi plaja nu mai era

pustie. şi marea nu mai era învolburată.

 

când s-au trezit ai mei era deja ziuă. se poate spune prima zi.

cei care spun prima zi vor spune şi ultima. aşa începe numărătoarea.

aşa începe timpul. cu o numărătoare. dar aici nu vii să numeri. nu

vii să cercetezi. aici pur şi simplu vii printre vii. şi dacă laşi o urmă

pe nisip e bine. nu-ţi cere nimeni socoteală la plecare.

 

din camera noastră cu vedere la mare am privit îndelung

nesfârşirea albastră. cu ce ochi o priveam! şi ce gânduri din

senin îmi veneau! şi zburau ca pescăruşii pe deasupra valurilor.

şi plecau ca bărcile de pescari în larg. până dincolo de linia

orizontului. până dincolo. o, linia orizontului uman!

 

era prima zi. erau primele impresii. despre timp şi locaţie. şi

dacă totul e fără sfârşire – îmi spuneam – dacă totul e fără sfârşire

de ce tocmai noi să începem? de ce tocmai să sfârşim?

să sfârşim adică într-o fărăsfârşire? şi nu prima zi mă preocupa într-atât.

ce a fost înainte mă rodea mai tare. mă rodea!

 

şapte zile la mare nu sunt multe. dar mai multe nu sunt. în şapte

zile se învârte lumea. în şapte zile se vălureşte marea. se izbeşte

de ţărm. se linişteşte. iar noi ne prăjim la soare şapte zile. cu ochii

pironiţi în larg. unde un vapor dispare dincolo de linia orizontului.

o, linia orizontului uman! o, nesfârşire albastră!

 

când stai pe balcon cu marea în faţă e imposibil să nu

te gândeşti la ulise. la aventurile mării. la aventurile vieţii.

la homer. la mai marele cântăreţilor. la cei care au fost înainte

de tine. aici. aici unde începe totul. aici unde totul sfârşeşte.

şi îţi pare că viaţa ta seamănă cu vieţile lor. cu valurile.

 

dacă gândeşti prea mult nu ajungi la nicio concluzie. sau

concluzia pe care o tragi e greşită. mai bine priveşti. priveliştea e

aceeaşi oriunde ai fi. oricând. dar dacă priveşti e important ce vezi.

iar ceea ce vezi poate fi raiul. un infern poate fi. depinde. de dante

depinde. dar şi el era dependent. de beatrice. o, beatrice!

 

din balcon am zărit o femeie goală pe plajă. şi mi-am

amintit de eva. şi mi-am zis că lumea începe cu ea.

lumea dragostei. celelalte lumi sunt doar închipuire. maya. nirvana

e dragostea. fără ea nu începe nimic. fără ea totul sfârşeşte.

îndrăgosteşte-mă, doamne, îndrăgosteşte-mă!

 

când a făcut dumnezeu cerurile şi pământul. când a zis să fie

lumină şi s-a făcut lumină. atunci te-am zărit prima oară. în lumina

lui dumnezeu te-am simţit. o, dragoste! cum să te mărturisesc dacă

cuvintele nu pot fi spuse decât în timp. iar timpul începe

şi sfârşeşte în dragoste. într-o dragoste mare. o, dragoste! o, mare!

 

şi dacă am ajuns aici dacă am ajuns să vorbesc despre mine

despre viaţa mea dăruită mării despre viaţa mea dăruită dragostei

o, hypocrite lecteur, mon semblable, mon frere, înseamnă că marea

şi dragostea sunt fără sfârşire. şi fără sfârşire sunt cuvintele mele.

cuvintele mele care poartă în ele şi marea şi dragostea.

 

seara ne plimbam pe faleză. pintre palmieri şi magazine cu

suveniruri. vânzătoare zâmbind ne îmbiau cu amintiri de la mare.

pentru cinci euro un picasso îţi făcea portretul. tot spre amintire.

să ne amintim noi de noi înşine sau alţii să-şi amintească de noi?

de parcă urma să trecem stixul. de parcă urma să ne înălţăm la cer.

 

între ora sosirii şi ora plecării sunt fix şapte zile. şi-n şapte zile

sunt patru anotimpuri. şi chiar şapte vieţi pot să fie. cel care prinde

ziua a opta se poate considera fericit. un favorit al zeilor. el poate

vedea acest turn babel nevăzut. el poate vedea până dincolo

de linia orizontului. o, linia orizontului uman!

 

într-o noapte mi-am dat întâlnire cu marea. nu vedeam în întuneric

unde se sfârşeşte pământul. unde începe marea. înaintam cu prudenţă.

ca înţeleptul care se aventurează în necunoscut. până când am simţit

la picioare un val. şi încă unul. şi încă unul. până când am simţit

la picioare o mulţime de valuri. şi mergeam înainte. pe mare.

 

mi-amintesc foarte bine ţipetele pescăruşilor şi vuietul valurilor.

o, valurile! cum seamănă ele cu vieţile noastre! cum sfârşesc ele

pe ţărmul pustiu! marea e calmă acum. albastră şi calmă. o oglindă

în care cerul se răsfrânge şi se nesfârşeşte. iar plaja e plină de

trupuri bronzate. ca nişte ulcioare de lut aruncate la mal.

 

o zi de plajă e o zi ca oricare alta. numai că plină de umbre umbrele

şezlonguri şi trupuri. iubiri trecătoare şi vuiet. vuietul

mulţimii care vine şi pleacă. şi peste toate soarele arzător. al

verii. şi peste toate o mare iubire de mare. care ne pătrunde

şi ne înalţă spre o de neînchipuit frumuseţe.