Personaje:
Celestin
Seira (forma umana)
Aries (forma astrală-stea căzătoare)
Naratorul
Planeta Astra. Un cer senin plin cu stele multicolore. O lună plină (satelitul natural
al planetei Astra). Numele acesteia este Nyria Crone X. Un copac fosforescent verde. Solul
este plin de flori ce au culori de neon. Un covor de frunze se așterne la baza copacului. Adie
vântul. Din copac se desprind frunze. Arbuști înfloriţi exotici se află de o parte și de alta
a scenei. Aries și Seira sunt deja pe șcenă. Sunt îmbrăcate la fel având o rochie liliachie cu
volane. O fundă mare albastră deschis au prinsă la spate. Flori și stele sunt brodate la baza
voalului. Au părul împletit și au flori în păr. Diferenţa între acestea este că Aries poartă o
coroniţă argintie cu pietricele de mai multe culori și are aripi ca de zână.
Scena 1
(Din partea dreaptă strecurându-se printre arbuști intră Celestin. Este îmbrăcat cu un
tricou pe care este pictată o galaxie restul tricoului este presărat cu stele și supernove. Are
pantaloni blugi care se asortează cu tricoul. De asemenea sunt pictaţi cu galaxii.).
Celestin (monolog, către public): Ce bine că am ajuns!(privind în jur, luminile se
măresc și se diminuează ușor, se duce sub copac) (către public) Nu îmi vine să cred!
Aries (către public): Ce se va întâmpla cu mine de acum încolo? După un timp, am
încetat să mă mai gândesc. Poate am uitat… cum să gândesc. Nimic nu se mai schimbă
acum. Această lume îmi aparţine. Trec zilele una după cealaltă… Nu sunt singură.
Seira (către public): De fiecare dată când am învăţat un cuvânt nu mi-am dat seama că
ating un fragment din trecut. Dar sunt cuvinte pe care nu le pot înţelege. (către Celestin)
Despărţirile sunt amare. Te iubesc are un parfum suav. Acest incomparabil sentiment este
înfricoșător, dar, foarte preţios. De ce plâng acum? Cum ar trebui să răspund inimii mele?
Deși cuvintele nu sunt vorbite mereu, sunt acolo în suflet, mă invită să te caut. Sunt cuvinte
pe care nu le pot ignora. Supărarea este rece. Mulţumesc este colorat și cald.
Celestin (către Seira): Nu am găsit calea corectă să îţi spun. Ţi-ai dat seama că am dispărut? Am lăsat în urmă casa noastră. Dar trebuie să merg înainte. Trebuie să ai încredere
în mine. Îţi voi oferi un adăpost. Voi fi alături de tine până la final. Când vei fi bătrână nu te
voi lăsa singură. Știu cuvintele nu sunt de ajuns. Chiar și numele noastre vor fi uitate. Este
cale lungă înaintea noastră.
Aries (către public): Ating lucruri ce nu au formă. Vocea ta rezonează în sufletul meu.
Naratorul (monolog, către public): Mă simt pierdut. Nimeni nu mă poate vedea. Ei nu
știu cum este. Schimb culorile cu alb și negru. Nimeni nu citește cuvintele pe care le scriu.
În adânc, simt greutatea slovelor. Încerc să înnot dar mă scufund singur. Întotdeauna cad
într-un abis necunoscut. Te văd dar nu te pot atinge. Tot ce am vrut este iubirea adevărată.
Să mă poată înţelege cineva. Aud vocile unei mulţimi. Vorbesc dar nimeni nu este aproape
să mă audă.
Nici un cuvânt nu mai se naște.
Naratorul (monolog, privind către luna Nyria Crone X, poartă un costum negru,
cămașă albă și o cravată albastru închis cu stele): Mă opresc acum. Voi scrie un text. O
scrisoare ce nu are adresă. Ea zboară în bătaia vântului. Spre un oraș… spre sfârșitul unui
început. Să te bucuri de ziua de azi, ai trăit și nu te-ai oprit. Vreau să te văd.
Naratorul (îngândurat privind către public): Din amintiri lasă-mă să aleg o floare
(culegând o floare de pe jos apoi o pune in piept ca pe o broșă în partea stângă în dreptul
inimii). Sunt la capătul drumului. Nu mai pot fuge acum. Las durerea mea să zboare pe
aripile unei păsări în cer. O însăilare a eternităţii mă leagă. Sunt doar vise care vin și pleacă.
Sfârșitul zilei ascunde umbrele. Singur vreau să plâng acum. O eternitate ţesută cu întuneric ne așteaptă. Am părăsit drumul și am început să plâng.
Aries (iese prin stânga scenei, revine prin partea dreaptă ţinând în mâini un glob
pământesc luminat): Dragul meu, pentru ce ne luptăm? Sunt furată de o iubire forţată. Ca
un ocean, mă lovesc de ţărm. Vocea ta se aude ca un ecou într-o furtună, tot mai încet în
necunoscut. Îmi este frică să cobor. Zidurile din jur se sfărâmă, întunericul din jur are o
scânteie acum. Lumea pe care am creat-o îi voi da drumul acum. Într-un final. Am fost
prinsă în gânduri. Acum mă voi elibera.
Aries (oftând, privind către public, stă acum jos sub copac, luminile creează un cadru
feeric): Haide să plecăm undeva, numai noi doi. Nu contează unde. Există diferite forme
ale cuvintelor „Te iubesc”. Cuvintele aduc la lumină sentimentele inimii. Iţi voi spune acum
o poveste despre stele. Aș vrea să mă iei de mână să îmi încălzești inima. Fericirea pe care
mi-ai dăruit-o, niciodată nu va dispare.
Seira (către Aries, se îndreaptă către aceasta se așază langă ea, Aries privește către
Seira acum): Aries este o stea născută din sufletul meu. Amândouă vom străluci pentru
totdeauna. Ești comoara mea. Sper că dorinţa mea cea mai fierbinte se va împlini și va
ajunge la tine. Dansez pe aripi de vânt. Mă rotesc și mă rotesc. Chiar dacă ești foarte, foarte
departe te aud cum îmi șoptești numele. Cerul este plin de stele. (către Celestin) Să nu mă
lași singură. Suntem ca două stele care se îmbrăţișează iar lumina lor se unește duios.
Celestin (către Seira): Nu este nimic mai dulce decât iubirea ta. Această nouă iubire
este parcă începutul tuturor lucrurilor. Mirări, speranţe, vise ale posibilităţilor. Fericirea se
naște. Unii oameni visează la îngeri. Am visat unul și acum ţin unul în braţe. Nu pot spune
în cuvinte câtă fericire simt în aceste momente. Te voi iubi veșnic. A fost dragoste la prima
vedere.
Seira (către Celestin): Oriunde vei merge, să te întorci la mine! Dacă viaţa ar depinde
de iubirea pe care ţi-o port ai fi nemuritoare!
Naratorul (oftând privind către public): Acesta sunt Eu. A fi Tu într-o lume în care
toţi ceilalţi încearcă să te facă să fii altcineva, aceasta este cea mai mare împlinire. Ceea ce
vedem în cosmos este doar începutul poveștii. În lumea aceasta oamenii pot vedea doar
o mică parte din tot ceea ce există. Am descoperit materia neagră. Lumea este plină de
lucruri invizibile. Universul excelează în lucruri pe care nu le putem vedea. Universul
este ca un om. Are multe fragmente de memorie care sunt risipite în suflet. Uneori aceste
fragmente se pot unii între ele. Aceste blocuri de memorie se atrag unele pe altele și devin
din ce în ce mai mari. Mulţumită acestor mecanisme, putem simţii și vedea lucrurile. Așa
se naște o galaxie.
Aries (către public): Fie ca oamenii să viseze frumos. Printre cenușa și luminile care
aprind cerul. Unul câte unul vom cădea ușor. Umbra ta adie ușor. Când privesc cerul parcă
visele strălucesc. În această noapte, ochii tăi sunt tremurători. În acel moment ai avut o
lucire pură și ai renăscut. Peste milioane de ani, timpul ne-a adus împreună. Rugile noastre
ard în pământ. Se reîntorc în timp. Cineva să îţi arate ce este iubirea. Ia aceste mâini micuţe
și lasă un sărut.
Seira (către public): Oricând sunt singură aud vocea ta răsunând în inima mea. Îmi
spune că a descoperit o cale prin a lua durerea. Dar văd adevărul. O gaură neagră se ascunde în spetele zâmbetului tău. Încerc să mă conving că nimic nu este greșit. Dar la final
nu îmi pasă că este ireal. Dacă voi rămâne puternică voi putea merge în faţă. Când vezi că
sfârșitul este aproape abia acum începi să vezi frumuseţea lumii. Văd un singur destin ce
ne așteaptă. Nu am crezut că voi cădea toată eternitatea. Mulţumesc fiecărui moment că
exist și trăiesc. Ca să nu uit nici chiar atunci când dorm, visul este pe butonul de repeat.
Cineva să mă trezească înainte ca visul să mă tragă înnăuntru. Până când ziua despărţirii
va venii. Eu îţi voi sta aproape în acele ceasuri. Și dacă acea zi va fi mâine, nu am regrete.
Sufletul meu are acum culori frumoase. Nu voi uita niciodată lumea minunată pe care
mi-ai arătat-o. Roșu indigo se vede la orizont. Știu ce este important și voi realiza acest
lucru în fiecare zi.
Aries (către public): Daca viaţa mea ar avea o singură dorinţă, numai una și nimic
altceva, îmi doresc să te pot întâlnii. Tu mi-ai dat un motiv de a nu mă mai simţii singură.
Văd un singur destin. Îmi pare bine că pot trăii în aceeași lume ca tine. Tu ești lumea mea.
Nu îmi doresc nimic altceva. Te iubesc din toată inima mea.
Seira (către public): Important este cum îţi trăiești viaţa. Văzând cum dai totul ca să fie
bine m-a învăţat că nu contează dacă nu ai un trecut. Mulţumită ţie o grămadă de suflete
au fost salvate. Știu mai bine ca oricine altcineva. Datorită ţie noi toţi acum putem zâmbii.
Chiar dacă lumea va devenii o ruină, vom supravieţuii. Nu avem de ales. Chiar dacă numai
distrugere se află înaintea noastră, până când acel moment va venii, nu vom dispera! Vom
merge înainte împreună. Doar aceasta este calea noastră.
Naratorul (îngândurat privind către public): Fără iubire rămânem orfani, suntem ca o
moară de vânt suspendată în vid. De ce avem o singură inimă? Pentru că pe cealaltă mi-a
dat-o mie să ţi-o pot dăruii. Dragostea este ca un munte. Este o taină a îndrăgostiţilor. Azi
noapte mi-am rugat îngerul păzitor să vină să te protejeze, să te ferească de rele. Acesta a sosit
și mi-a spus că păzește un alt înger! O secundă fără tine este o eternitate. Iubirea ta a făcut
culorile să pară mai vii, mai intense, mai pure. Ești viaţa mea, ești minunea vieţii mele.
Celestin (către Seira): În lumea aceasta aglomerată și plină numai tu îmi alungi singurătatea. Fără tine nu mă pot regăsii. Te voi iubii toată eternitatea. Tu m-ai învăţat ce este
fericirea. Un sentiment pe care abia acum l-am descoperit. Cuvântul Noi este ca o Galaxie.
Cea mai luminoasă și mai frumoasă din câte există în univers. La nesfârșit te voi iubi.
Seira (către Celestin): Două inimi s-au unit și au format Dragostea. Ea este ca o floare
pe care dacă nu o uzi se va ofilii. Iubirea mea va exista până când un pictor va face o imagine
în care va capta sunetul unei petale de trandafir care va cădea pe o masă de cristal. Te iubesc
așa cum nu am iubit pe nimeni în viaţa mea. Ai apărut exact când aveam cea mai mare
nevoie de sufletul tău. Aș vrea să fiu o stea, să strălucesc numai pentru tine. Apoi să mă pot
preface într-o ploaie caldă de vară. Să îţi mângâi pielea suavă și gingașă. Sunetul vocii tale
îmi luminează ziua.
Celestin (cu patos către Seira): Tu ești singura mea stea. Sunt visul tău. Ești floarea
mea. Frumuseţea ta m-a lăsat fără suflare. În inima mea arde o flacără. Această mijește de
fiecare dată când tu apari în calea mea. Flacăra inimii mele arde doar pentru tine. Chiar
dacă nu te mai văd tot în inima mea ești. Nu te mai pot atinge dar tot în mintea mea ești.
Ești foarte specială pentru sufletul meu.
Aries (către Celestin cu blândeţe, Seira se ridică și iese prin partea dreaptă): Am nevoie
de tine. Doar tu ești motivul pentru care trăiesc. Te port întotdeauna în sufletul și in mintea
mea. SUNT STEAUA TA. Mi-am pierdut inima și am găsit-o la tine. Te simt în aerul pe care
îl respir. Fără tine doar rătăcesc în deșertul vieţii. Cărările vieţii mele sunt pustii. Sunt doar
Dor fără tine Dragostea mea. Am văzut lumea într-un bob de nisip, cerul senin l-am găsit
într-o gingașă floare. Ţin eternitatea și infinitul în căușul palmelor. Clipele fug și nu se mai
întorc. Ai devenit comoara vieţii mele. Mă faci fericită. Sunt raza ta de soare. Te trezești în
fiecare zi iluminat de dragostea mea. Fericirea este ca un parfum. Nu îl poţi împrăștia altora
fără să dai câţiva stropi pe tine. Ești primăvara mea.
Seira (intrând prin partea stângă, către public): Unii oameni nu au un monolog interior. Nu aud sunetul vocii lor în cap. Singurul timp când aud ceva este atunci când ascultă
o melodie. Nu se întâmplă natural. Ei gândesc instant. Pentru ei este o pierdere de timp să
stea să proceseze ceva. Ei parcă știu totul. Concept este unul dintre cuvintele cheie. Creierul
lor parcă știe cea mai scurtă cale. Așa se nasc cele mai multe lucrări știinţifice. Când citesc,
cuvintele nu le aud. Fantezia moare. Realul trăiește. Au o listă cu obiecte Albastre. Chiar și
în vise nu văd toate detaliile. Capul lor este ca o singura linie. Un impuls direct. Nu își pot
vedea chipul în oglindă.
Aries (către public): Unii oameni au monolog interior. Aud toată ziua sunetul vocii
lor în cap. Ei iau lumea și o procesează, o filtrează. Au multă imaginaţie. Așa se nasc cele
mai multe opere literare. Ei văd imagini. Gândesc în imagini, culori, sunete, minuni, stele.
Fantezia trăiește. Ficţiunea se naște. Care este Albastrul meu? Visele au miriade de detalii,
sunt colorate, trăiesc, au sentimente, respiră plutesc în univers. Un Univers Imaginar. Capul
nostru este aglomerat de gânduri, imagini, memorii, sunete, cuvinte. Văd toate chipurile,
toate detaliile și trăsăturile lor.
Naratorul (monolog, către public): Această piesă de teatru a fost scrisă cu Dragoste
pură. Îmi doresc să fie aleasă din dorinţa de a o cunoaște. (vocea i se aude tot mai încet)
Doar odată în viaţă, cred din toată inima, că întâlnești pe cineva care îţi poate răsturna
lumea. Începi să împărtășești lucruri pe care nu le-ai vorbit cu un alt suflet. Ei parcă absorb
tot ce spui și ar vrea să audă și mai mult. Poţi fi tu însuţi deoarece te iubesc pentru cine ești
cu adevărat1. Singura ta fericire este că aceștia sunt parte din viaţa ta. Bucuraţi-vă de ziua de
astăzi! Iubește clipa! Îndrăznește să vizezi! Deschide aripile imaginaţiei și zboară pe aripile
vântului! O poveste fără sfârșit…


(Se stinge lumina. Se aude un ultim cuvânt, o șoaptă suavă.)
1 Cuvintele subliniate cu Italic trebuie vorbite accentuat, cu patos. Pentru a sublinia valoarea acestora.