„Parcurgem vremuri improprii visului, eleganței, modestiei și frumuseții sufletești”


1. Pentru că numele noastre s-au intersectat de multe ori în paginile unor reviste
literare și ținând cont de faptul că facem parte din aceeași generație de scriitori și gazetari, cred că accepți să ne vorbim la persoana a doua.
I.R. Roșiianu: – Mie chiar îmi place să comunic astfel, să am o astfel de abordare.
E, de fapt, în viziunea mea, o punte în plus, o cale de apropiere între oameni. Și așa
avem neșansa de a trăi printre oameni falși, etichete false, gesturi studiate și minciună cât
încape, prietene! Măcar prin această dovadă de nonconformism să ne generăm picătura
de libertate, de liniște de care avem nevoie! Personal, urăsc teatrul existenţial, urăsc fariseismul, sunt scârbit de falșii creștini sau de fanaticii de orice fel.
„Au fost oameni care mi-au marcat împlinirea umană și profesională”


2. Ce poți să spui, în câteva cuvinte, despre debutul tău literar?
IRR: – Păi… s-a petrecut cam de multișor! Îi datorez acest fapt poetului și pictorului
Alexandru Popescu Tair, primul meu maestru literar. La finele clasei a VI-a a venit ca
profesor suplinitor la Limba și literatura română, ne-a dat o lucrare de control și… m-a
remarcat. Apoi a început transpirația pe text, după orele de curs mergeam acasă la el
mai întîi, acolo aveam lecturi suplimentare, scriam pe teme date, apoi lucram pe texte,
îmi explica de ce trebuie făcut într-un fel anume și nu altfel – el locuia chiar vis-à-vis de
școala generală unde am învățat eu în Roșiorii de Vede și era în drumul meu înspre casă.
În felul acesta m-a extirpat încet și sigur dintr-o lume pestriță a unui cartier sărăcăcios al
unui orășel de provincie, așa m-a însetat de cunoaștere și m-a dus la ședințele de cenaclu
– o altă lume nebănuită de mine! – unde m-am trezit coleg cu mulți dintre dascălii pe care
i-am avut atunci. I-aș aminti aici pe poeții Anghel Gâdea, Nicolae Lupu și Paul Amet, pe
pictorul Dumitru Ciocan, pe prozatorul Eugen Delcescu și pe alții. Așa se face că, într-o
pagină colectivă cu texte ale membrilor acestui cenaclu am publicat în presa locală, la
Alexandria, în „Teleormanul”, apoi în Revista Argeșul, dar pe la 14 ani, la vreun an și-un
pic de la debutul propriu-zis.
După aia Tair m-a luat de mână și m-a dus la școală la București – „boală” la noi în
Teleorman, ca și Nicolaie al lui Preda sau Darie al lui Stancu – datorită lui am intrat sub
aripa protectoare a lui Geo Bogza, Eugen Barbu, apoi Romul Munteanu, academicianul
Alexandru Boboc, Henri Zalis și alți condeieri importanți de la care am avut ce învăța cu
adevărat și oameni ce mi-au marcat împlinirea umană și profesională.

„Am avut șansă de a lucra cu mari condeieri și ziariști”


3. Dar despre debutul tău jurnalistic?
IRR – Păi… ca mulți alții dintre noi, după sporadice colaborări pe la SLAST, „Flacăra”
și „Săptămâna” – că vorbim acum de partea jurnalistică! – abia după Revoluția din 1989
am avut șansa să intru cu adevărat în redacții de ziare și reviste.
Literar eram răsfățat, eram publicat peste tot, că se mândrea mândrul partid cu tinerii talențați atunci și îi revendica!
Au urmat niște ani în care eram încântat că îmi vedeam numele în ziar, eram mândru, chiar fudul! Cu atât mai mult cu cât îmi definitivam și cursurile între timp!
Și când au mai și început să mă plătească unul ca Max Bănuș la „Tinerama”, Constantin
Dumitru la Trustul „Flagrant”…
Inevitabil că am trecut și prin curțile mari, „Adevărul”, „Evenimentul Zilei”, pentru diferite perioade de timp, însă lumea literară și presa audio-vizuală mă atrăgea cu
adevărat.
Și dacă tot m-ai întrebat – ca să vezi cum pică zarurile istoriei! – prima funcție într-o
redacție am avut-o de la regretatul ziarist și critic literar Radu G. Țeposu, tocmaiiiiiiii la
Baia Mare, în primăvara lui 1993, când a apărut cotidianul „Clipa”, loc în care nume importante din jurnalistică și literatură mi-au fost colegi – i-aș aminti aici pe Ioan Buduca,
Claudia Sitaru, Marian Ilea, Ioan Burnar, Nicolae Scheianu, Vasile Muste… – loc din care
am fost îndepărtat destul de urât la acea vreme, în urma unor anchete deranjante, dar și
loc în care am și revenit definitiv la finele anului 1997, pentru că simțeam visceral că am
ceva de demonstrat, că am fost nedreptățit.
Am avut șansă de a lucra cu mari condeieri și ziariști.
„Sunt printre puținii jurnaliști din țară care a câștigat un proces la CEDO”


4. Te rog să detaliezi puțin activitatea ta jurnalistică.
IRR: – Revenirea mea în Baia Mare și Maramureș a însemnat implicarea mea totală
în presa locală, apariția cotidianului „Opinia” și prima funcție de după revenire. Dar, cum
șefii publicațiilor sufereau de o anumită obediență, și de aici mi s-au tăiat aripile repede.
Am continuat la un post local, „Canal 7 – TelePlus” ca realizator și apoi producător de
emisiuni, în timp mi-am făcut Editura Iulius, apoi Revista „Millenium”. Realizând emisiuni
deranjante despre activitatea și afacerile fostului primar Cristian Anghel, logic, am fost îndepărtat. A cumpărat, din bani publici, spații de promovare a activității Primăriei Baia Mare
EXACT pe timpii mei de antenă. Ce coincidență! CNA a concluzionat atunci că e „un caz
susceptibil de cenzură”, au urmat muuuuuulte procese, am demonstrate că am dreptate, am
câștigat, dar m-am trezit în stradă, cu copil mic și apoi cu nevastă data și ea afară din serviciu.
Nu mă angaja nimeni în Maramureș, eram un paria, iar eu am demonstrate la acea vreme câtă
publicitate li se dădea instituțiilor media. În paralel eram invitat de gală la Patapievici, la toate
posturile, dar nimeni nu știa că girasem cu apartamentul ca să am bani să mă deplasez. Am
și câștigat până la urmă, după nenumărate strângeri din dinți, la CEDO, vezi cauza „Roșiianu
vs România”! Sunt printre puținii jurnaliști din țară care au câștigat un process la CEDO.
M-au premiat toți atunci – inclusiv UZPR mi-a acordat Premiul „Român pentru România”,
după o anchetă tv vastă făcută-n Ungaria, după ce extremiștii maghiari incendiaseră o biserică românească în Szeged exact înainte ca aceasta să aniverseze 250 de ani de la sfințire,
președinte era prof. Mihai Miron – de mai multe ori am fost inclus în Rapoartele de țară
ale Ambasadei SUA, Convenția Organizațiilor de Media mi-a fost alături. Apoi am devenit
președintele Sindicatului „Media”, apoi am (re)devenit realizator și producător la un alt post,
apoi, apoi mi-am înființat propriul ziar, „Necenzurat”. Pentru că am deranjat prin anchetele
făcute, ce să vezi? În două rânduri siteul a fost spart, șters și frezat. Au fost interpelări în
Parlament în ambele cazuri, s-au făcut anchete, nu s-a găsit nimic. Păi cum să găsească Poliția
ceva și Procuratura când eu tocmai despre ei scriam? Astfel am fost izolat și marginalizat,
sabotat apoi. M-am îmbolnăvit grav, am fost nevoit să o las mai moale. Până și viața de familie
mi-a fost distrusă, ca în filme. Am divorțat, am renunțat la tot, n-am vrut să fiu povară, să
trag pe cineva în jos. Acum am ziarele on-line „NecenzuratMM” și „ȘtirileMM”, pentru că
nu am mai avut resurse pentru varianta de print. În paralel am Revista „eCreator” și Editura
ECREATOR. De acestea mă și ocup, de altfel, cel mai mult.
„Cartea de eseuri scrisă cu IPS Justinian Chira îmi e cea mai apropiată de suflet”


5. Dintre cărțile tale, care au văzut lumina tiparului în decursul anilor, care-ți sunt
mai apropiate de inimă?
IRR: – Toate! Nu poți cere unui părinte adevărat să facă diferență între copiii lui, că
dacă acela poate face așa ceva nu mai este cu adevărat părinte! Am cărți de poezie care-și
au poveștile lor, am cărți traduse-n germane, italiană, albaneză și engleză. Aceasta în engleză, ediție bilingvă, ca și celelalte, „Scrisori de dragoste expediată” e și cea mai galonată
dintre toate, am obținut cu ea cinci premii naționale și unul international. Îmi plac cele
de critică pentru că între coperți mi-am ascuns alte părți de suflet, e rodul gândirii mele,
reflexia emoțiilor ce m-au încercat atuci când am citit alte cărți despre care am scris cam
prin toate revistele importante ale țării, eu și având pagini sau rubric de critică literară în
acestea, câtă vreme sănătatea mi-a permis. Totuși, cartea de eseuri religioase pe care am
realizat-o împreună cu ÎPS Justinian Chira, arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului
îmi e mai aproape de suflet, deși am și carți despre presă publicate.
„E una să vrei să poți face ceva, e cu totul și cu totul altceva să poți să vrei să faci ceva!”


6. Te-ai făcut remarcat în ultimul timp și ca editor. Cum reușești să ”împletești”
toate preocupările tale?
IRR: – Știi bine că o veche vorbă românească spune că „dacă vrei, poți”! Eu spun
altcumva: e una să vrei să poți face ceva, e cu totul și cu totul altceva să poți să vrei să
faci ceva! Prin urmare, vreau să ajut generațiile actuale de scriitori și jurnaliști, că și eu
am fost ajutat necondiționat. Am debutat și format cu zecile, dar mă întristează faptul
că foarte repede încep să sufere de vedetism, fac după capul lor, cred ca l-au apucat pe
Dumnezeu de-un picior și că lumea e a lor. Știi bine că nu este așa! Ei se îmbată cu apă
rece și vai de cei ce-or să cadă de acolo de unde cred ei că au ajuns, pentru că nu au în ei
puterea și știința ridicării și redevenirii.
„Oricine se crede creator de conținut azi și ziarist”

7. După părerea ta, mai putem spune azi că presa este a patra putere în stat?
IRR: – Nu, indiscutabil NU! NU cu majuscule, dacă vrei! Sunt trist că trebuie să recunosc asta,

dar ăsta este adevărul gol goluț! Nu mai există sistem de valori acum! Acum s-a
ajuns – și datorită evoluției tehnologice – ca oricine să devină „creator de conținut”. Vax!
Pentru simplul fapt că ai avut bani și ți-ai cumpărat nu știu ce telefon performant sau nu
știu ce gadgeturi de ultimă generație nu înseamnă că ești mai ziarist decât altul care n-are.
Ei doar punctează sau imortalizează ceva, la un moment dat. Sigur, și societatea recetoare
are carențe uriașe câtă vreme nu mai este capabilă să recunoască o știre falsă, spre exemplu!
Câți mai sunt capabili azi să mai verifice sursa informației, autorul, veridicitatea faptelor,
autenticitatea imaginilor? Câți mai sunt capabili să desprindă din comentarii esențe și să
verifice din alte surse? Deci, uite-așa, de dragul dragului, din teribilism și dorința viscerală
de-a arde etape, de-a demonstra ceva, cuiva… ajungem să avem pseudojurnaliști pe toate
străzile. În TV strălucesc acum fetele dezbrăcate, personaje așa zis mondene. În presa scrisă
ajungem ca cei care plătesc publicitate să dicteze politici editorial, vezi cazul de la „Gazeta
Sporturilor”. Eu știu, sunt pățit, am trăit, vorbesc în deplină cunoștință de cauză! E trist,
foarte trist faptul că mulți purtători de legitimații de presă – acordate extrem de ușor până și
de publicații de la care ai pretenții, chiar UZPR, să-mi fie cu iertare, încartiruiește prea ușor
unii membri! – nu știu întrebările de bază ale presei: cine, ce, unde, când și cum? Ca să poți
răspunde la cea de-a șasea întrebare – de ce? – deja trebuie să ai termene de comparație,
să fii capabil să verifici surse, etc, anume exact ce ziceam ceva mai sus cu știrile false. Mă
tem, prietene, că azi, din cauza goanei după senzațional, jurnaliștii au ajuns să promoveze
doctrine, ideologii. Sunt manipulați, prezintă distorsionat, dar nu sunt capabili nici măcar
să își dea seama de asta. Dacă te duci doar în Israel și prezinți ce e acolo poți nedreptăți
oameni de bună credință din Fâșia gaza. Și invers! Dar ei nu înțeleg asta în goana lor după
senzațional! E ceea ce se face acum pe marginea războiului dintre Rusia și Ucraina, la fel
și cu cel dintre Israel și palestinienii fanatici. Ei ascultă numai o parte, nu mai răspund la
întrebările de bază ale presei, dar sunt convinși că au realizat nu știu ce mare material de
presă. Nici măcar instituțiile dreptului la replică sau la rectificare nu le mai știu jurnaliștii
de azi, cei din afara generației noastre!
„Parcurgem vremuri improprii visului, eleganței, modestiei și frumuseții sufletești”


8. În ultima vreme au apărut o sumedenie de publicații online. Ar putea constitui
acestea, la un moment dat, un pericol pentru presa tipărită?
IRR – Aceste publicații sunt rodul, efectele acestor… creatori de conținut. Fiecare
se crede a fi „cel mai tare din parcare”. Nu este și nu poate fi câtă vreme e un habarnist și
nu știe – măcar teoretic! – ce am zis mai sus. Darmite să mai și pună în practică! Într-o
altă ordine de idei, prietene, nu uita, te rog, că parcurgem vremuri improprii visului,
eleganței, modestiei și frumuseții sufletești. Din nefericire, trăim într-o vreme aservită
banului! Se și văd rezultatele: copiii de bani gata cred că pot face orice, cei cu funcții,
bani și influență își încoardă mușchii, iar autoritățile tac. Dacă un jurnalist ca mine scrie
despre asta, crezi că un polițist corupt și drogat, o judecătoare care nu justifică milioane
de euro la avere și care se droghează îmi va da mie dreptate?
„Aș vrea să apuc să respir devenirea tinerilor pe care i-am format”

9. Ce proiecte ai pentru viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat?
IRR – Tot ce mai vreau e să mai trăiesc un pic, să mai am vreme să-mi mai finalizez
câteva proiecte literare personale și să mai ajut și să formez tineri talentați. La editura
mea am debutat mulți, sunt mândru de asta, dar aș vrea să le pot respira și devenirea,
împlinirea. Știi, e ciudat că oamenii nu au o percepție corectă a vieții, a timpului viețuirii!
Noi suntem, fiecare din noi este așa, ca și Colosul din Rodos. Stăm cu un picior pe malul
pe care-l numim trecut, cu celălalt pe malul numit viitor. Ei bine, ce nu ia lumea în calcul
e tocmai faptul că, dacă tot vorbim de trecerea și petrecerea timpului, avem multipli și
submultipli la ceva. Cu alte cuvinte, ora care a trecut face parte din trecut, ora care n-a
venit face parte din viitor. Mergând la submultipli, atunci milionimea de secundă care a
trecut face parte din trecut, în timp ce milionimea de secundă care n-a venit face parte
din viitor. Cu alte cuvinte, PREZENTUL ESTE O HIMERĂ, ceva intangibil câtă vreme
trăim răstigniți între TRECUT și VIITOR! Într-o altă ordine de idei, ca om, aș vrea
acum să îi pot oferi Doamnei mele, fosta mare gimnastă Carmen Mihaela Coca, antrenor
și arbitru federal, arbitru international și Mare Maestru al Sportului, dar și un pictor extrem de talentat,

câte o felie de liniște și frumos în fiecare respirație și vreme. Toți am avut
iubite, prietene, amante, pasiuni, a făcut piedestale, prietene! E importantă-n viață doar
mâna întinsă când trebuie, povestea cu paharul ăla de apă când ți-e sete și susținerea!
Acest interviu nu l-ai fi putut face, prietene, cu mine, dacă ea nu mi-ar fi fost alături
în grelele mele momente de restriște fizică!

Ioan Vasiu,
scriitor și jurnalist,
tel. 0723-350213
Orăștie, jud. Hunedoara