Perenitatea prozei analitice

În Colecţia ,,Opera Omnia”, publi- cistică și eseu contemporan, la Editura ,,Tipo” Moldova, Iași, 2021, a apărut cartea domnului Ioan Barbu, Un Ragaiac interbelic: Gib I Mihăescu, schiţă monografică, un ,,manuscris uitat”, scris între anii 1974-1975, la îndemnul și cu sprijinul bunilor săi prieteni, profesorii drăgășeneni: Emil Istocescu și Gheorghe Pavel, ginerele scriitorului. Manuscrisul, din câte ne informează autorul, a fost citit de către Alexandru Piru și recomandat pentru publicare, dar a fost refuzat de către un director cu fruntea plecată. După 47 de ani, vede lumina tiparului, actualizat. Cenzura impusă atunci capitulează în faţa ,,Morţii [ieșită] la liman”, cum zicea humuleșteanul intrat în legendă. Cauza respingerii fusese chiar titlul cărţii sale, o metaforă oximoronică, care are conotaţii prin explicarea titlului, conform unei similitudini dintre Gib I Mihăescu și personajul central din Rusoaica, un roman de aventuri și de iubire, în care, după afirmaţia lui Nicolae Manolescu, un tânăr își ia dorinţele drept vise și iluziile drept idealuri. Cum nimic nu e nou sub soare, romanul fusese pus la index, în limba română, încă de la apariţie, din 1933, fiind urmat de Patul lui Procust, de Camil Petrescu, Întoarcerea din Rai, de Mircea Eliade, Cartea nunţii, de George Călinescu și Maidanul cu dragoste, de George Mihail Zamfirescu, romane interbelice care înfruntă sabia timpului. Ele se înscriu în direcţia prozei analitice, prin sondarea adâncimilor subconștientului. Totuși, în 1935, Rusoaica a fost tradus în limba slovacă de către Suzana Dovalova, traducătoare născută în România, la Nădlac, într-o comunitate de slovaci, stabilită, ulterior, cu familia la Bratislava. Până la apariţia acestui studiu critic, Ioan Barbu era cunoscut în calitate de jurnalist și de scriitor. Acum, apare și în ipostaza de cercetător și monograf, de istoric și de critic literar avizat. Studiul pătrunde în universul ficţional al dramaturgului, nuvelistului, romancierului și, nu în ultimul rând al jurnalistului.

O atenţie deosebită acordă biografismului: arborele genealogic, nașterea, studiile, Erou în Primul Război Mondial, profesor și avocat în Drăgășani, boala și ultimele luni de viaţă. Această parte a monografiei are conotaţii. Caracterul științific și valoarea documentară întruchipează conceptul non multa, sed multum. Stabilește locul lui Gib I Mihăescu în literatura română, alături de Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, George Călinescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Mircea Eliade, Zaharia Stancu, Marin Preda, Augustin Buzura, Nicolae Breban, Fănuș Neagu… Autorul are propria sa viziune diacronică privind universul psihanalitic și caracterul inovator al prozei lui Gib I Mihăescu, concluzionând că aceasta se înscrie în direcţia prozei de factură psihologică, promovată de modernismul lui Eugen Lovinescu. Monografia aduce și câteva opinii știinţifice, autorul corectând unele inadvertenţe din biografia scriitorului, precum și date referitoare la biografia scriitorului. Acesta s-a născut în Drăgășani, nu la Călina așa cum susţine Nicolae Crevedia. Era al șaselea copil din cei doisprezece ai familiei, nu al treilea din șase cum susţine Ion Nistor. Aduce argumente prin care combate pe Sică Alexandrescu privind dramaturgia scriitorului, în special soarta manuscriselor după moartea lui Gib I Mihăescu. Îl corectează și pe Constantin V Gheorghiu și pe alţii și impune definitiv ideea că Opera Omnia a scriitorului vizează autonomia esteticului intuită definitiv de Eugen Lovinescu în Cenaclul Sburătorul, în care s-a format autorul. Deși a trecut printr-un con de umbră, asemenea romanului Rusoaica, opera sa, în pofida faptului că nu a fost citată, a fost mai mult citită decât a multor scriitori interbelici și contemporani.

Un Ragaiac interbelic: Gib I Mihăescu, de Ioan Barbu, este o carte stimulativă, istoricul și criticul literar dovedind vocaţia de portretist: Gib I Mihăescu apare ca un scriitor generos și dezinteresat, sfios și blând, amestec de gingășie, loialitate și delicateţe, punctual și înţelegător în relaţiile obișnuite, îndatoritor și discret cu cei care îi cereau sfaturi și sprijin. Gib și i-a apropiat pe mulţi din jur, cu fineţe; i-a uimit prin temperamentul său calm, dar și prin capacitatea de muncă și de creaţie… S-a ocupat mai degrabă de monografia laturilor sufleteşti şi de aspiraţia eroilor… Din păcate, a murit prea tânăr, spre a-și hotărî precis locul printre contemporani. Șerban Cioculescu afirma în 1935, în a cincea zi de la trecerea în pulberea de stele a ilustrului romancier, dramaturg, nuvelist și ziarist că Printr-o evoluţie normală, era indicat poate să cucerească primul loc în epica românească. În numai trei ani, a publicat patru romane și cinci sute de articole. Savantul Nicolae Iorga l-a mai depășit în ceea ce privește puterea de muncă și de creaţie. Gib I Mihăescu era idolul savantului, lăsând întotdeauna ziua de odihnă – ziua de mâine. Studiul critic scoate în evidenţă invenţia narativă, forţa expresionistă, în sondarea conștiinţei și transfigurarea situaţiilor dramatice în nuvelistica lui Gib I Mihăescu. Cea legată de război este verosimilă. Creează un univers obsesiv, prin proiecţiile imaginaţiei scriitorului. Am descoperit în carte că acţiunea nuvelei Semnele lui Dănuţ se petrece în Băbeni, judeţul Vâlcea, nuvelă apreciată în mod deosebit de George Călinescu și așezată în ,,linia întâi” a nuvelelor care dau naș- tere unor vedenii, urmarea firească asupra solicitării nervoase, transformând trăirile personajelor din obsesii în halucinaţii: Ele par opera unui febricitant. Dănuţ, șeful de gară din Băbeni, este stăpânit de gândul că-l paște o nenorocire. Crede că-l înșală nevasta, încurcă acele și produce un accident fatal de cale ferată. Nuvelistul transformă idealitatea în obsesie, iar senzualitatea în degradare, de aceea o parte din eroii săi sunt personaje pozitive, dar pentru că sunt lipsite de pragmatism, devin personaje învinse. Făcându-și iluzii, culeg deziluziile. Sunt multe de spus despre nuvelele din volumele La Grandiflora (1928) și Vedenia (1929). Universul lor este dezvoltat în romanele Braţul Andromedei (1930), Rusoaica (1933), Femeia de ciocolată (1933), Zilele și nopţile unui student întârziat (1934) și Donna Alba (1935). Studiul critic al domnului Ioan Barbu este unul consistent, după modelul monografiilor critice scrise de către Alexandru Piru între anii 1960-1980. Orice afirmaţie a monografului este argumentată prin citate care au conotaţii privind valoarea estetică a operelor cercetate.

În roman, eroii lui Gib I Mihăescu se află în ipostaza de căutători ai Absolutului în dragoste. Mihai Aspru și Donna Alba își ating scopul faţă de ceilalţi eroi. În cazul lui Negrișor, visul devine realitate, în timp ce pentru Ragaiac devine obsesie, iar pentru Mihnea Băiatul, o lecţie de viaţă prin care îl ajută să devină un recuperat moral. Valia simbolizează ,,rusoaica sublimă” (George Călinescu). Iliad este conceput prin conexiune cu Ragaiac, primul este tipul pragmaticului, cel de-al doilea al visătorului, personaje opuse, prin construcţia morală și totuși complementare. În general, personajele romanelor amintite sunt proiectate pe via căutătorilor perfecţiunii. Sunt personaje livrești dominate de ambi- guitate, care se învârt între spiritualitate și senzualitate. Ele au lecturi din istorie, filozofie, chimie, astronautică, fizică, ma- tematică, din Sfânta Scriptură, din Coran și din Iliada, din latină și din greacă, dar nu au școala vieţii, mai precis nu au o filozofie de viaţă. Ragaiac este un învins de boală ca și scriitorul Gib I Mihăescu, un resemnat ca și Ștefan Gheorghidiu al lui Camil Petrescu, eroul evoluând spre o ,,sinucidere” morală. Dintre portretele scriitorului Gib I Mihăescu, redate în carte de către Ioan Barbu, am reţinut, în mod deosebit, pe cel făcut de Oscar Han, în cartea sa de memorii ,,Dălţi și pensule”: Era cel mai apatic om… Emana un farmec fiinţa lui și un nimb de stranie poezie. Parcă nu era om, ci simbolul omului. Știa să lege prietenii, dar mai ales să le păstreze. Un proverb înţelept sună cam așa: ,,Spune-mi cu cine te aduni ca să-ţi spun cine ești!”. Iată cu cine se aduna Gib I Mihăescu, cine erau colaboratorii și prietenii săi: Radu Gyr, Nichifor Crainic, Cezar Petrescu, Lucian Blaga, Tudor Vianu, Liviu Rebreanu (de la care urmașii păstrează o corespondenţă), Hortensia Papadat-Bengescu, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Adrian Maniu, Ionel Teodoreanu, D. I. Cucu, Alexandru Philippide, Ion Pillat, Ion Vinea, Victor Ion Popa, Emanoil Bucuţa, Eugen Lovinescu, George Călinescu, Șerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Ovidiu Papadima, Oscar Han, Zaharia Stancu, Cella Delavrancea, Petre Comarnescu, Apriliana Medianu, Alexandru Busuioceanu, Dragoș Vrânceanu, Dragoș Protopopescu, Mircea Libros, Mircea Eliade, Octav Șuluţoiu, Izabela Sadoveanu, Octav Botez…

Monografia domnului Ioan Barbu stabilește locul lui Gib I Mihăescu în literatura română, felul în care opera a fost receptată și perenitatea creaţiei sale: proză, dramaturgie (,,Pavilionul cu umbre” – o ca- podoperă) și ziaristică, despre care amin- tim că împreună cu Adrian Maniu, Lucian Blaga, D. I. Cucu, Tudor Vianu, Nichifor Crainic întemeiază Gândirea (1921-1944), publicaţie tradiţionalistă. A colaborat cu mai toate ziarele interbelice: Ţara Nouă, Luceafărul, Sburătorul, Înfrăţirea, Voinţa, Hiena, Curentul, Cuvântul, Calendarul. Articolele de critică socială și culturală purtau titlul: ,,Idei, oameni, fapte”. Cartea clasifică tematica abordată: viaţa și lupta oprimaţilor, demascarea nedreptăţilor, încălcarea principiilor etice și bunelor moravuri, despre ţărani, despre justiţie, despre instituţiile statului, fenomenul cultural-artistic, cronici teatrale, cinematografice și literare etc.

Un fel de album din arhiva familiei are și el conotaţii: ,,O fotografie spune mai mult decât o mie de cuvinte!” (Fred Barnard). Am reţinut două fotografii din cele treizeci: una care prezintă pe George Călinescu la luneta scriitorului din casa de la Drăgășani și una cu scriitorul pe front, în 1916, în Regimentul 47 Infanterie, în Moldova. Așa ne explicăm verosimilitatea nuvelisticii de război. Prefaţa domnișoarei Mihaela I Rădulescu sugerează ideea că studiul ,,dezvoltă o abordare integratoare”, iar Postfaţa domnului Ion Drăghici compară Opera Omnia a domnului Ioan Barbu cu ,,bătăile inimii reluate cu încetinitorul”, sintagma argumentată și prin impresiile critice despre ,,Nenea”, afirmate de către două personalităţi contemporane: Constantin Zărnescu și Emil Lungeanu. Epilogul cercetării critice redă două eseuri despre romanul Rusoaica: ,,O dureroasă sete de pur și de ideal”, de Șerban Cionoff și ,,Un roman de dragoste înșurubat în liubov-ul rusesc”, de Clara Mărgineanu, jurnaliști și scriitori, prin care autorul ne explică pentru a doua oară alegerea titlului lucrării. O bibliografie consistentă: Scrierile autorului și Despre autor, utile celor care vor mai cerceta pe Gib I Mihăescu, definitivează forma sferică a acestui studiu de istorie și de critică literară. Piesa Pavilionul cu umbre, prezentată pe scena Teatrului Național, la 03 martie 1928, în rolul principal feminin al Lianei jucând marea tragediană Marioara Ventura, angajată a Teatrului de Dramă din Paris, a fost un triumf, urmat de un circuit prin toată România Mare. Informațiile turneului ocupă un capitol interesant. Celelalte piese: Confrații, comedie-farsă, în patru acte (1928-1930), Criza în birou (1929-1933), ambele cu subiecte din lumea justiției, Sfârșitul, dramatizarea nuvelei ce poartă același titlu și Tabloul, după mai multe ,,peripeții” au rămas în manuscris. Toate au ca temă imoralitatea în dragoste. Șerban Cioculescu afirmă că dramaturgul a avut o ,,putere de creație impresionantă, dezbrăcată de orice artificiu formal”. Arta lui literară era una cu pagini de recital: ,,un fenomen de substanțialitate nativ, robust și generos în principiul lui vital”.

Pe lângă profesiunea de scriitor, este prezentată pasiunea lui Gib I Mihăescu pentru astronomie, în calitate de membru al Societăţii Internaţionale de Astronomie din Paris. Era un luptător consecvent pentru idealurile umanitariste. Avea o atitudine patriotică cetăţenească, considerând că a fi un scriitor identitar și un patriot discret, nu este un merit, ci o obligaţie. Adevărul, demnitatea și dreptatea trebuie să caracterizeze fiecare fiinţă umană. În aceste direcţii era un polemist combativ. A întrezărit întotdeauna o lume nouă, cu dreptul la autodeterminare, fără războaie. Preconiza o Românie a dreptăţii sociale și a purităţii morale. În concluzie, cartea domnului Ioan Barbu prezintă ideea că Opera Omnia a lui Gib I Mihăescu este creația exclusivă a ,,Sburătorului” lui Eugen Lovinescu. Ea face parte din orientarea modernistă: Mateiu Caragiale, George Călinescu, Mircea Eliade, Felix Aderca, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Oscar Lemnaru, Hortensia Papadad-Bengescu, Al Philippide, Cezar Petrescu, Pavel Dan. Opera scriitorului drăgășenean a influen- țat orientarea spre modernism a literaturii române interbelice. Toate acuzațiile de ,,senzualitate excesivă” și explicațiile Ministerului Instrucției de atunci sunt demontate de către autorul acestui studiu critic. Rusoaica e un roman românesc, un fel de Fata Morgana, simbolul intangibil al feminității slave. George Călinescu a impus definitiv această capodoperă: ,,Valia e Rusoaica sublimă”. Ea ne sugerează eternul feminin slav, iubirea slavă! Romanul a reprezentat un nou triumf literar după Pavilionul cu umbre. Perenitatea prozei analitice a lui Gib I Mihăescu reprezintă un al treilea triumf artistic.