„Perspective antimiene” în viziunea lui Ioan St Lazăr – MIHAI CĂLUGĂRIȚOIU

Apărută la Editura „Praxis” a Arhiepiscopiei Râmnicului, Râmnicu-Vâlcea, 2023, lucrarea „Perspective antimiene” vine să cinstească personalitatea cărturărească a octogenarului Ioan St. Lazăr, universitar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, poet, eseist, publicist, critic și istoric literar, etnolog, editor și, nu în ultimul rând, președinte executiv al Fundației Culturale „Sfântul Antim Ivireanul”

Preocupat, de peste trei decenii, de personalitatea lui Antim Ivireanul, Domnia Sa a inclus în această lucrare „studii și materiale publicate în reviste și în volume colective” (p. 14) referitoare la „marele tipograf, cărturar și ierarh” (p. 17), scrieri ordonate după o anume logică ori, mai bine zis, din anume „perspective”. Cercetător autentic, autorul prezintă, înainte de toate, înaintașii în abordarea fenomenului cultural Antim Ivireanul și operele lor: Gabriel Strempel, Eugen Negrici, Dan Horia Mazilu, Gianina Picioruș, Mihail Stanciu, Ion Marian Croitoru și, mai apoi, în deplină cunoștință de cauză, „perspectivele” personale. Lucrarea prezintă, apoi, „Secvențe de viață” (pp. 78-193), „Valențele operei” (pp. 194-365), dar și „Reflexe și rezonanțe” (pp. 366-411) ale operei lui Antim Ivireanul în gândirea românească ulterioară. „Perspectivele” Domniei Sale, materializate, în cazul de față, în studii și articole, lasă să se întrevadă mai multe unghiuri de abordare a vieții și operei lui Antim Ivireanul: istorică, științifică și spirituală.

Din punct de vedere istoric, trebuie să luăm în considerare situația politico-militară din zonă și soarta Țării Românești, dar și istoria personală a lui Antim Ivireanul. În 1683, Țara Românească și Moldova participă la asediul Vienei, alături de turci care nu reușesc să cucerească Viena. Nereușita este, putem spune, printre primele semne de oboseală al marelui imperiu otoman. Cu toate acestea, Țările Române vor continua să rămână în sfera intereselor celor trei mari imperii: otoman, habsburgic și rus.

În acest context, vine la domnie Constantin Brâncoveanu, la 28 octombrie 1688, după moartea domnitorului Șerban Cantacuzino. Noul domnitor, Constantin Brâncoveanu, va adopta „calea tradițională a prudenței față de Poarta Otomană” (p. 188). Aproximativ în același context istoric își duce viața și Antim Ivireanul, născut în Georgia, „în partea apuseană a țării, Iveria” (p. 78, apud Mihail Stanciu), în 1650, „data convențională a nașterii” (p. 78, apud Gabriel Strempel). Răpit și vândut, Antim ajunge, pe la vârsta de 16 ani, „rob la turci” (pp. 25, 90) și va petrece aici „îndelungata robie de 10-15 ani” (p. 91). Ajuns în Țările Române, în 1686, împreună cu patriarhul Dositei al Ierusalimului, mai întâi la Iași, apoi la București, Antim va fi cunoscut de domnitorul Constantin Brâncoveanu care, încântat de calitățile sale, s-ar fi întrebat retoric: „Au mai afla-vom un om ca acesta?” O fericită întâlnire, mai bine zis, o îngemănare, o „simfonie bizantină între Regnum și Sacerdotium” (p. 409). De o deosebită importanță s-a bucurat cercetarea despre prezența și activitatea lui Antim Ivireanul la Râmnicu-Vâlcea, așa intitulata „Treapta râmniceană” (16 martie 1705 – 22 februarie 1708), în care va practica și predica, „rostirea duhovnicească” (pp. 98-106).

În același context, trebuie amintită apropierea și colaborarea lui Antim Ivireanul cu boierii locali Rudeni, precum și cu Ioan arhimandritul, ctitor în arta și stilul brâncovenesc, însuși Antim Ivireanul fiind considerat de autor ca „artist brâncovenesc”. Născut din părinți creștini, obligat la islam, Antim va reveni la creștinism și va fi stareț, episcop și chiar mitropolit al Țării Românești, în perioada 1708-1716, cea mai înaltă treaptă ierarhică la acea vreme, al doilea om în stat.

Ca mitropolit al Ugrovlahiei (1708-1716), Antim Ivireanul „Va sprijini necondiționat politica spirituală și culturală a Sfântului Constantin Brâncoveanu”, chiar dacă „între cei doi promotori ai acestui program se va produce, după episodul istoric al războiului ruso-turc din 1711, o răcire a relațiilor” (p. 116). Trădați amândoi, Constantin Brâncoveanu de Cantacuzini, mazilit în 1714 și martirizat, iar Antim Ivireanul de Nicolae Mavrocordat, în 1716, când va fi, de asemenea, martirizat. Pe tărâm științific, preocupările lui Antim Ivireanul sunt strâns legate de activitatea sa tipografică. Pe unde a trecut și viețuit, a practicat tipografia: Iași, București, Râmnicu- Vâlcea, Târgoviște și, din nou, București. Tehnica și tehnologiile tipografice ale lui Antim Ivireanul vor fi cunoscute nu numai în Țara Românească, Transilvania și Moldova, ci și în țara sa natală, Georgia, ori în lumea arabă creștină, unde, cu sprijinul domnitorului Brâncoveanu, va trimite tipografii. Tot aici, trebuie să luăm în considerare ideile promovate, umanismul său, egalitatea dintre oameni, „frați întru Hristos”, și ideea conștiinței de neam, aportul său „pentru configurarea limbii literare românești unitare” (p. 358).

Din punct de vedere spiritual, la Antim Ivireanul, această „visterie de daruri”, cum îl caracteriza Anton Maria del Chiaro, secretarul/cronicarul domnitorului Constantin Brâncoveanu, se remarcă: „Polivalența… artistului… în spațiul și timpul artei brâncovenești” (p. 196). Neapărat, trebuie menționate aici Didahiile lui Antim Ivireanul: „Nestemată a literaturii noastre vechi… care… îi va nemuri numele în veci” (p. 128). Prin evlavie și oficierea slujbelor în limba română, Antim s-a apropiat de sufletul românilor care, înțelegând cuvântul Domnului, n-au făcut decât să-și întărească, și mai mult, credința creștină. De o deosebită importanță sunt referințele legate de „motivele pentru care Antim a adoptat «melcul» ca însemn heraldic personal” și promovarea, prin această efigie, a ideii că: „Nu contează dacă se ajunge la țintă sau nu, ci contează «a fi pe cale»” (pp. 157-162).

Fără a avea pretenția unei prezentări complete ori ample, de altfel destul de greu de realizat, dată fiind multitudinea „perspectivelor” autorului, dorim să semnalăm apariția unei lucrări de excepție privind viața și activitatea lui Antim Ivireanul, iar dacă prezentarea noastră este succintă, am făcut-o tocmai pentru a stârni interesul cititorului. Temele abordate de autor și prezentarea operelor de referință ale altor cercetători preocupați de Antim Ivireanul aduc suficientă lumină pentru cineva care dorește să afle mai multe despre marele cărturar, tipograf și sfânt Antim Ivireanul, căci această lucrare „Perspective antimiene” reușește.

Mulți ani viitori, Domnule Profesor!