DESTINUL

Destinul ți-e cartea de joc Primită prin iureșul vieții, Nu știi de-ți aduce noroc Lumină să-i dea dimineții.

Ți-e drumul urcuș nesfârșit, În mii de meandre ești tras, Cuprins de talazul pornit

De primul tău scâncet în glas.

Te zbați printre temeri și vis Să-ți cauți poteci prin destin, Te ‘nalți, dar pășești în abis, Iar glasul e doar un suspin.

Tresaltă și inima-n piept Scăldată-n iubire și dor,

Ești sigur că drumul e drept, Iar pasul te poartă în zbor.

Dar brusc te trezești în nisip Pierdut prin iluzii deșarte,

Iar tot ce-ai clădit, n-are chip, Și totuși, mergi mai departe.

Ești rob al speranței în timp Crezând că ți-e harul, divin… Alergi ca nebunul prin câmp, Dar nu poți scăpa de destin.

TĂMÂIOASA CURGE…

M-aș strecura în taină în visele din nopți Iubirii să-i deschid spre veșnicii izvorul, Să-mi lumineze calea luceferii din porți Și-aromele de must să încălzească dorul.

Prin capătul de vie, pe-al timpului răzor, Cobzari să fredoneze al nemuririi cânt, Vestale-or să aprindă și ruguri de amor Și tămâioasa curge din cana de pământ.

Iar tu să fii mireasa ce-a răsărit din vie Cu nuri tulburători și pasul de fecioară, În anotimp ascunsă de-a lumii veșnicie Purtând păcate ce-n suflet se strecoară.

Când Luna se aprinde pe cerul înstelat, Iubirea se va scurge ca un balsam divin, Iar în tăcerea nopții ne pierdem în păcat Sorbindu-ți de pe trup miresmele de vin!

 

RONDELUL TOAMNEI

În toamna iubirii doar frunzele mor Și vântul le plimbă în zare misterul, Purtând peste lume o taină de dor, Iar stropii de ploaie întunecă cerul.

Si-n liniștea nopții, privind visător, Un dor nesfârșit spre tine ia zborul, În toamna iubirii doar frunzele mor Și vântul le plimbă în zare misterul.

În foșnete, vântul îți mângâie dorul Și-n suflet deschide un tainic izvor, Alungă-ntr-o clipă și ploaia și norul Plăcerea curgând prin năvalnic fior, În toamna iubirii doar frunzele mor!

 

PRIN CUPRINSUL UNEI ERE

Prin cuprinsul unei ere Stele-apar și stele mor, Azi e dor, mâine tăcere, Numai gându-i visător.

Ne lăsăm purtați în vise Spre-anotimpul efemer, Căutând poteci aprinse Printre patimi și mister.

Ne răsfață Luna nopții, Dorul veșnic din priviri,

Luminând mirajul sorții Spre tărâmul de iubiri.

Șoaptele vor curge line Ca plutirea de condor, Gustând clipele divine Lângă susur de izvor.

Dar în zori totul dispare Prin oceanul de tăceri, Iar zefirul poartă-n zare Urma nopții de plăceri.

Ne-nțeles e rostul vieții, Ce se scurge în destin, Când, pe roua dimineții Guști paharul cu venin.

Prin cuprinsul unei ere Stele-apar și mor în cer, Dar în lacrimi și durere Timpul nostru-i efemer